ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3512/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul Primarul Municipiului Tulcea a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând a se dispune admiterea acțiunii și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării amenzii contravenționale aplicate Primarului Municipiului Tulcea.

Prin sentința civilă nr. 24 din 19 decembrie 2014 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Tulcea, în contradictoriu cu pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 24 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Tulcea a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că la aplicarea sancțiunii stabilite împotriva Primarului Municipiului Tulcea nu s-a luat în considerare răspunsul comunicat referitor la starea celor 34 de mijloace de transport în comun, din care 20 sunt adaptate parțial nevoilor persoanelor cu dizabilități (fiind fabricate cu scări fixe de acces, apropiate solului, ce permit urcarea și coborârea în și din autobuze cu un minim ajutor, respectiv 10 au locuri/spații marcate corespunzător, special destinate transportului acestor persoane).

Acest aspect a fost eludat și de către instanța de fond, care a reținut faptul că reclamantul nu a contestat situația de fapt reținută, respectiv existența pe teritoriul Municipiului Tulcea a unor mijloace de transport în comun care nu au fost adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Recurentul consideră că această concluzie este în totală contradicție cu realitatea, întrucât la nivelul Municipiului Tulcea au fost duse la îndeplinire măsurile specifice ce revin autorităților administrației publice locale de a asigura transportul în comun al persoanelor cu handicap prin achiziționarea de mijloace de transport în comun adaptate, respectiv de adaptare a mijloacelor de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare.

În susținerea dovezii că nu se poate reține un comportament pasiv în sarcina Primarului Municipiului Tulcea, se arată că, la data de 26.07.2014, Unitatea Administrativ Teritorială a inițiat procedura de achiziție publică pentru cumpărarea a 3 (trei) autobuze pentru transport uman (prevăzute cu rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități, iar sub aspectul dotărilor, prevăzute cu locuri pentru persoane cu mobilitate redusă) în urma căreia, a fost încheiat contractul de furnizare înregistrat sub nr. x din 08 octombrie 2014.

În aceste împrejurări, recurentul consideră că nu poate fi reținută în sarcina Primarului Municipiului Tulcea nicio formă de culpă în ceea ce privește defavorizarea nejustificată a persoanelor cu dizabilități locomotorii, neputându-se reține incidența prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, reiese că sancțiunea aplicată este prea mare, prin raportare la împrejurările săvârșirii contravenției (lipsa fondurilor bugetare necesare, parc de autobuze cu vechime mare și grad de uzură avansat), la modul și mijloacele de săvârșire a faptei și la urmările acesteia.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2017, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 17.06.2014, reclamantul Primarul Municipiului Tulcea a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D) solicitând a se dispune admiterea acțiunii și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării amenzii contravenționale aplicate Primarului Municipiului Tulcea.

La data de 02.06.2014 a fost comunicată Primăriei Municipiului Tulcea Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 251 din 30 aprilie 2014 având drept obiect neasigurarea condițiilor de transport local, prin mijloace de transport în comun, a persoanelor cu dizabilități locomotorii, încălcarea dreptului la demnitate prin modul în care persoanele cu dizabilități locomotorii sunt obligate să utilizeze transportul în comun în municipiu, reședință de județ, neluarea unor măsuri concrete pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii la transportul local.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 112 din 25 septembrie 2008, s-a aprobat delegarea gestiunii serviciului de transport public local în Municipiul Tulcea, prin atribuire directă societății comerciale Transport Public S.A.

Delegarea gestiunii serviciului de transport public local în Municipiul Tulcea s-a realizat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de unități publice, potrivit căreia gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ teritoriale atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind prestarea serviciilor de utilități publice, pe baza unui contract de delegarea gestiunii.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 65 din 27 martie 2008 privind serviciile de transport public local în Municipiul Tulcea s-a aprobat Regulamentul privind organizarea și funcționarea serviciilor de transport public local.

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din acest Regulament, transportul public local de persoane cu autobuzele prin curse regulate pe raza Municipiului Tulcea se poate efectua numai cu vehicule a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice circulației pe drumurile publice, având inspecția tehnică periodică valabilă și clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.

Fapta reținută în sarcina recurentului reprezintă un comportament pasiv, constând în încălcarea art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede că "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului sunt nefondate, instanța de fond reținând corect o îndeplinire numai parțială a obligației care îi revenea, în calitatea sa de autoritate a administrației publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 și art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităților administrației publice locale le revine obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiții de egalitate cu ceilalți, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligația de a lua măsurile specific prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.

În cazul Municipiului Tulcea numai o parte dintre mijloacele de transport pot fi folosite de persoanele cu dizabilități (20 mijloace de transport în comun din 34 au fost adaptate parțial), astfel că în mod corect atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cât și instanța de fond au reținut în sarcina recurentului un comportament pasiv care, prin efectele lui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilități locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care atrag răspunderea contravențională a recurentului în condițiile art. 10 lit. g) și h), art. 15 și art. 26 din același act normativ.

Împrejurarea că o parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanță pentru individualizarea sancțiunii, care a fost orientată spre minimul prevăzut de lege (2.000 RON).

Înalta Curte constată că discriminarea și implicit, incidența prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, este dată de existența unui tratament diferențiat manifestat prin neasigurarea condițiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii aceștia fiind nevoiți să aștepte în stații autobuzele dotate cu facilitățile necesare sau adaptate pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Primarul, ca autoritate executivă, are obligația de a coordona serviciul public de transport aflat în subordinea autorității publice locale acesta răspunzând de modul în care se realizează efectiv acest serviciu.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Tulcea, prin Viceprimarul Municipiului Tulcea împotriva sentinței civile nr. 24 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.