ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3341/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3341/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 octombrie 2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x din 24.09.2014 emis de Inspecția de Integritate din cadrul ANI, solicitând anularea acesuia.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 39 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu, și a anulat cererea reclamantei ca insuficient timbrată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței de fond, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că din eroare în acțiunea introductivă a fost consemnată o altă adresă, respectiv Craiova, str. Aleea Mamaia, iar la această adresă nu a locuit vreodată.
Astfel, nu a fost legal îndeplinită procedura de citare pentru termenul când a fost judecată cauza, întrucât dovada de citare s-a întors cu mențiunea "destinatarul nu mai locuiește la adresa respectivă".
Deși instanța de fond a observat că raportul contestat în cauză a fost primit de reclamantă la adresa domiciliului său din Craiova, jud. Dolj, a considerat că acesta nu este un motiv pentru a aprecia legalitatea îndeplinirii procedurii de citare. Or, în atare situație, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 166 din C. proc. civ. care reglementează instituția imposibilității de a comunica actul de procedură, apreciind eronat asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 172 C. proc. civ. privind schimbarea locului citării, întrucât reclamanta nu se afla în situația de a fi schimbat locul citării, cu obligația de a încunoștința despre aceasta instanța, ci în situația indicării eronate a domiciliului său cu prilejul tehnoredactării contestației.
Vătămarea suferită constă în aceea că, în situația în care instanța ar fi constatat lipsa de procedură și ar fi procedat la citarea reclamantei la domiciliul din Craiova, jud. Dolj, aceasta ar fi avut posibilitatea de a acoperi diferența de taxă de timbru de 30 de RON, cu atât mai mult cu cât instanța nu procedase la anularea cererii în etapa regularizării, cu posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare.
În dovedirea recursului, a fost depusă la dosar copia cărții de identitate a recurentei-reclamante A., seria x, cu valabilitate 08.07.2009 - 10.09.2019 și adresa de domiciliu în Craiova, jud. Dolj.
Apărarea intimatei
Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului reclamantei și menținerea ca legală a sentinței recurate.
Procedura de soluționare a recursului
5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecarea în fond.
5.2 Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.
5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt nefondate, sentința pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente la circumstanțele de fapt ale litigiului.
Potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol obligă instanța să amâne judecarea și să dispună citarea, ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor impuse de lege, sub sancțiunea nulității.
Art. 155 C. proc. civ. stabilește regulile de determinare a locului de citare astfel: " […] 6. Persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă;".
Soluția instanței de primă jurisdicție a fost de admitere a excepției insuficientei timbrări, invocată din oficiu, și de anulare a cererii reclamantei, ca insuficient timbrată.
Principala critică formulată în recurs de reclamanta A., în raport de hotărârea instanței de fond, privește nelegala sa citare pentru termenul când a fost judecată cauza, aspect care i-a produs o vătămare constând în aceea că nu a avut posibilitatea de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, cu referire la timbraj.
Pentru termenul din 27 ianuarie 2015, când s-a judecat cauza, reclamanta A. a fost citată la adresa din Craiova, Aleea Mamaia, județ Dolj, respectiv cea indicată de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar citația emisă reclamantei pentru acest termen de judecată a fost restituită la dosar, împreună cu procesul-verbal de înmânare, completat de agentul însărcinat cu comunicarea actului de procedură cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresă" .
Având în vedere și criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 27 ianuarie 2015, când s-a soluționat cauza, procedura de citare a reclamantei s-a făcut cu respectarea cerințelor impuse de lege.
Astfel cum a reținut și prima instanță, reclamanta a fost citată la adresa din Craiova, Aleea Mamaia, județ Dolj, indicată chiar de aceasta prin acțiunea introductivă, cu respectarea obligației impuse de art. 194 lit. a) C. proc. civ.
Este adevărat că citația emisă reclamantei pentru acest termen de judecată a fost restituită la dosar cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresă", însă instanța de fond a apreciat în mod corect asupra procedurii de citare ca legal îndeplinită, întrucât, dacă reclamanta și-a schimbat locul citării pe parcursul judecății, fără a înștiința instanța și partea adversă, devine incident art. 172 C. proc. civ. (text care stabilește sancțiunea aplicabilă în situația schimbării locului citării, respectiv considerarea procedurii de citare la vechiul loc de citare ca legal îndeplinită). În acest sens, instanța fondului a reținut și împrejurarea că, în procedura desfășurată în fața autorității pârâte și finalizată cu raportul contestat, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a comunicat pârâtei o altă adresă de domiciliu a reclamantei (Craiova, jud. Dolj, această adresă este anterioară înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței la data de 8 octombrie 2014 (adresa fiind datată 28.05.2014 - fila 164 dosar fond).
În consecință, cum din actele din dosar a rezultat că reclamanta nu a comunicat o altă adresă de citare, cu aplicarea în cauză a prevederilor art. 172 C. proc. civ., prima instanță a reținut în mod corect că citarea acesteia, la adresa indicată prin acțiune, a fost legal îndeplinită.
Nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante din recurs, potrivit căreia, din eroare în acțiunea introductivă a fost consemnată o altă adresă, respectiv Craiova, str. Aleea Mamaia, iar la această adresă nu a locuit vreodată.
Această susținere este contrazisă de faptul că sentința recurată în cauză a fost comunicată reclamantei A., personal, chiar la adresa din Craiova, str. Aleea Mamaia, astfel cum rezultă din dovada de înmânare a hotărârii civile recurate, aflată la fila 489 dosar fond. Reclamanta s-a legitimat cu actul de identitate seria x, aflat la fila 5 dosar recurs, act de care se prevalează în recurs în susținerea faptului că domiciliul său este în municipiul Craiova, jud. Dolj, unde ar fi trebuit să o citeze instanța pentru termenul de judecată din 27 ianuarie 2015.
Instanța de control reține ca fiind reale susținerile recurentei, în sensul că domiciliul acesteia se află în municipiul Craiova, jud. Dolj, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de identitate, depus în recurs. Însă, nu are relevanță domiciliul din cartea de identitate, ci alegerea de domiciliu făcută de parte, întrucât ceea ce interesează este locul unde aceasta poate fi găsită pentru a putea fi citată și pentru a i se putea comunica actele de procedură atunci când locuiește la o altă adresă decât cea înscrisă în actul de identitate, așa cum pare să fie situația de față.
Faptul că citarea reclamantei s-a făcut la adresa indicată în cererea de chemare în judecată nu poate fi imputată instanței, ci părții care a dat dovadă de lipsă de diligență.
Totodată, nu se poate susține că a fost eroare în indicarea domiciliului reclamantei, din moment ce recurenta se afla la adresa din Craiova, str. Aleea Mamaia, respectiv cea indicată în cererea de chemare în judecată, iar sentința civilă recurată în cauza dedusă judecății i-a fost comunicată, personal, la această adresă.
Astfel, se constată că reclamanta a fost citată de către instanță la locul indicat cu bună știință de către parte, cu respectarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 6 raportat la art. 194 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ.
Invocarea de către recurentă că, din eroare, ar fi indicat în acțiunea introductivă o altă adresă decât cea la care locuiește, echivalează cu invocarea de către aceasta a unei neregularități pricinuită prin propriul fapt pentru a obține un beneficiu (casarea hotărârii).
Or, nimeni nu-și poate invoca propria sa conduită deficitară în vederea protejării unui drept prevăzut de lege, principiu valabil atât din punct de vedere material, cât și procesual.
Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia", iar art. 12 alin. (1) din același cod prevede că "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună - credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți".
O altă critică din recurs se referă la faptul că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 166 C. proc. civ. care reglementează imposibilitatea de a comunica actul de procedură (situație inexistentă în speță), întrucât instanța ar fi trebuit să constate aplicabilitatea în cauză a acestor dispoziții, iar nu a art. 172 C. proc. civ. privind schimbarea locului citării.
Contrar susținerii recurentei, instanța de control judiciar constată că nu este aplicabil art. 166 C. proc. civ., ci tot art. 172 C. proc. civ., care nu distinge după cum schimbarea locului citării este fortuită sau voluntară, ceea ce înseamnă că, în cazul în care reclamanta nu se conformează obligației de a aduce la cunoștința instanței și a părții adverse noul loc unde ar urma să fie citată, restituirea citației la dosar nu va împiedica asupra considerării procedurii de citare ca legal îndeplinită.
Prin urmare, instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură referitoare la citarea reclamantei pentru termenul când a fost judecată cauza, întrucât, în raport de dispozițiile art. 172 C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în cazul în care partea omite să încunoștințeze despre schimbarea locului citării în cursul procesului, este aceea că procedura de citare se va considera îndeplinită la vechiul loc de citare.
În speță, instanța a constatat că partea reclamantă a fost citată în mod corect la adresa din Craiova, str. Aleea Mamaia, constatând procedura legală, a trecut la soluționarea cauzei deduse judecății, pronunțând o soluție de anulare a cererii ca insuficient timbrată, pe care instanța de control o găsește întemeiată.
În fine, ținând cont de întreaga situație factuală expusă, susținerea recurentei că instanța nu a procedat la anularea cererii în etapa regularizării, cu posibilitatea pentru aceasta de a formula o cerere de reexaminare, este fără relevanță.
5.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 39 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.