ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

La termenul de judecată din data de 26.11.2015, în cadrul soluționării recursurilor formulate de recurentul-reclamant Sindicatul A. și de recurentul-pârât Consiliul Județean Timiș, în dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului împotriva sentinței nr. 844 din 22.04.2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, având ca obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, reprezentantul recurenților-reclamanți a formulat cerere de recuzare a judecătorului B., cerere de recuzare reiterată în scris la data de 27.11.2015, întemeindu-și această cerere pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 43 alin. (2) și art. 44 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recuzare s-a arătat că doamna judecător și-a exprimat anterior părerea prin decizia civilă nr. 6070 din 22 octombrie 2015 în dosar nr. x/2015, alături de ceilalți doi judecători, C. și D. din cadrul Curții de Apel Timișoara, iar dosarul prezent nr. x/2015 are aceeași cauză, obiect și pârâți ca și dosar nr. x/2015.

La același termen de judecată, judecătorul B. a declarat că se abține de la soluționarea prezentei cauze, urmare a cererii de recuzare formulată de reprezentantul recurenților reclamanți, întemeindu-și declarația de abținere pe dispozițiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția instanței ce face obiectul prezentului recurs

Prin încheierea din data de 4 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios, a respins declarația de abținere formulată de judecătorul B. și cererea de recuzare formulată de recurentul Sindicatul A. în reprezentarea membrilor de sindicat a doamnei judecător B., apreciindu-se că nu sunt incidente prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. deoarece nu se poate reține că judecătorul și-ar fi exprimat anterior părerea cu privire la soluția din prezenta cauză, respectiv dosar nr. x/2015.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Sindicatul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentului, în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 53 coroborate cu cele ale art. 42 alin. (1) punctul 1, art. 44, art. 46 și art. 47 din C. proc. civ., art. 6 din CEDO.

Se mai susține de recurent că, în dosar nr. x/2015 judecătorul B. și-a exprimat anterior părerea prin decizia civilă nr. 6070 din 22.10.2015, ceea ce face ca imparțialitatea în privința soluției pronunțate în dosar nr. x/2015 să fie viciată și analiza obiectivă a completului să nu existe.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de Sindicatul A. este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Cererea de recuzare formulată de Sindicatul A. în cadrul soluționării cererii de recurs a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 42 alin. (1) punctul 1 și art. 43 alin. (2) și art. 44 C. proc. civ.

Art. 42 C. proc. civ. prevede alte cazuri de incompatibilitate în care judecătorul este incompatibil de a judeca în situațiile expres prevăzute de textul de lege.

În cauza de față, recurentul susține că judecătorul recuzat și-a exprimat anterior părerea prin decizia civilă nr. 6070 din 22.10.2015, în dosar nr. x/2015.

Alin. (1) al art. 42 C. proc. civ. prevede faptul că judecătorul este incompatibil să judece "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil".

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În speță, aparențele la care se face referire nu sunt de natură să creeze o îndoială legitimă în mintea recurentului, căci soluționarea de către complete de judecată diferite, în compunerea cărora a intrat judecătoarea recuzată, a unor cauze în care figurează recurentul se datorează unei cauze obiective, anume faptul că litigiile au vizat aceeași materie a contenciosului administrativ, pentru soluționarea acestora fiind formate complete dintr-un număr restrâns de judecători specializați, în cadrul secției corespunzătoare a Curții de Apel Timișoara.

Recurentul face referire la un singur dosar, anume, cel cu nr. 149/30/2015, susținând că prezenta cauză are aceeași cauză, obiect și pârâți, dar pronunțarea unei hotărâri judecătorești în alt dosar, chiar în situația în care ar avea aceeași cauză, obiect și pârâți, nu este de natură să pună magistratul într-un caz de incompatibilitate, motivele invocate neîncadrându-se în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege când un magistrat se află într-un caz de incompatibilitate și nu se poate aprecia că s-ar fi creat o aparență de imparțialitate a judecătorului recuzat, care să justifice o îndoială legitimă în privința imparțialității sale.

În cauza de față, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul investit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

În consecință, soluția instanței, bazată pe analiza motivelor invocate prin cererea de recuzare, este legală, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., analizând motivele invocate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Sindicatul A. împotriva încheierii din data de 4 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.