ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 07.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul Arad, suspendarea executării Deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 2016 emisă de Consiliul Baroului Arad și, pe cale de consecință, păstrarea calității de avocat și menținerea în tabloul avocaților; fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 662 din 29.03.2016, pronunțată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Arad a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Baroul Arad și, în consecință, a suspendat executarea Deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 2016 emisă de pârâtul Baroul Arad, având ca obiect constatarea nedemnității reclamantului de a fi avocat, încetarea calității de avocat și radierea acestuia din Tabloul avocaților, până la soluționarea definitivă a contestației formulate în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ de către Uniunea Națională a Barourilor din România.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea soluției dispuse de instanța fondului prin sentința civilă nr. 662 din 29 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2016, strict cu privire la momentul până la care operează suspendarea Deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 20I6 emisă de pârâtul Baroul Arad, respectiv în sensul de a se dispune suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Baroul Arad, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, în principal cu reținerea propriei competențe de a judeca pricina în primă instanță, iar, în subsidiar, casarea cu reținere și, rejudecând procesul în fond, să se respingă integralmente, prin hotărâre definitivă, acțiunea în contencios administrativ; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 23.06.2016, reclamantul A. a declarat că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ., întrucât a pronunțat sentința civilă din dosar nr. x/2016, urmând a preciza în scris motivele de recuzare.

Urmare a acestui fapt, în aceeași ședință de judecată, doamna judecător B. a formulat oral declarație de abținere, în temeiul art. 48 noul C. proc. civ., iar, în cursul audierii, a arătat că motivul de abținere îl constituie tot art. 42 pct. 13 noul C. proc. civ., având în vedere îndoielile exprimate de reclamant cu privire la imparțialitatea sa.

La data de 24.06.2016, reclamantul a înaintat în scris cererea de recuzare, în cuprinsul căreia s-a prevalat de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ., solicitând soluționarea cu prioritate a declarației de abținere formulate de doamna judecător B., iar, în cazul respingerii acesteia, admiterea propriei cereri de recuzare, învederând că în recursul promovat în cauza pendinte pârâtul Baroul Arad invocă necompetența materială a Tribunalului Arad și autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 38 din 04 martie 2016, pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Timișoara, de declinare către secția de contencios a Curții de Apel Timișoara, despre care pârâtul recurent afirmă că este definitivă, această opinie fiind împărtășită de doamna judecător B., care, prin sentința nr. 105 din 13 aprilie 2016, a apreciat că secția civilă a aceleiași curți este pentru aceasta instanță de apel, astfel încât nu a mai analizat în nici un fel competența în cererea având ca obiect suspendarea actului emis de Baroul Arad, opinie considerată ridicolă de către reclamant, care arată că o secție a unei instanțe nu poate să fie instanță de apel pentru alta.

S-a mai arătat în susținerea cererii de recuzare că același magistrat a solicitat prin rezoluție exprimarea opiniei cu privire la excepția de necompetență materială a Curții de Apel, însă a apreciat că este ținută de soluția secției civile din cadrul curții, care încalcă flagrant Decizia nr. 1262/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu ocazia soluționării unui conflict negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești.

A concluzionat petentul că pronunțarea de către doamna judecător B. a sentinței nr. 105 din 13 aprilie 2016 atrage cazul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins declarația de abținere formulată de doamna judecător B., precum și cererea de recuzare a reclamantului A. și a trimis cauza pentru continuarea judecății la completul inițial învestit.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și admiterea cererii de recuzare ca întemeiată.

În motivarea recursului declarat se arată că prin recursul promovat de recurentul-pârât Baroul Arad acesta a invocat două excepții, respectiv necompetența materială a Tribunalului Arad și autoritatea de lucru judecat, ambele excepții, dar în special ultima, fiind întemeiate pe sentința civilă nr. 38 din 04 martie 2016, pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Timișoara, o decizie de declinare către secția de Contencios a Curții de Apel Timișoara, despre care recurentul-pârât afirmă că este definitivă.

Recurentul reiterează în cuprinsul cererii de recurs argumentele expuse în cererea de recuzare formulată, arătând, în esență, că doamna judecător B. nu a mai analizat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, invocată de recurentul-reclamant, apreciind că este ținută de soluția pronunțată de secția civilă din cadrul Curții.

Recurentul subliniază faptul că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cererii de recuzare este faptul că prin pronunțarea sentinței nr. 105 din 13 aprilie 2016 de către doamna judecător B. devine incident cazul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Baroul Arad a invocat excepția nulității recursului ca urmare a încălcării dispozițiilor privitoare la forma cererii de recurs, respectiv pentru lipsa totală a indicării vreunui motiv de nelegalitate.

Analizând cu prioritate excepția invocată de intimatul Baroul Arad, respectiv excepția nulității recurentului, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.

Astfel, analizând cererea de recurs formulată, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel cum s-a reținut anterior, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", chiar dacă recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin cererea de recuzare, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat această cerere, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de instanță.

În consecință, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului vizând în fapt pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost expuse, nu sunt întemeiate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut Curtea de Apel prin încheierea recurată că declarația de abținere formulată de doamna judecător B. în temeiul art. 48 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., este neîntemeiată.

În opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, simplul fapt că una din părțile litigante în proces exprimă îndoieli cu privire la imparțialitatea unui judecător nu constituie temei pentru înlăturarea acestuia din cauză, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la încălcarea principiului continuității completului de judecată ce guvernează procesul civil, potrivit art. 19 C. proc. civ., căci ar permite schimbarea componenței sau chiar schimbarea completului de judecată pe baza unor elemente de ordin subiectiv și exclusiv la aprecierea părților litigante.

S-a avut în vedere la pronunțarea încheierii recurate că, în jurisprudența formată în interpretarea art. 6 CEDO, Curtea Europeană a reținut că imparțialitatea instanței se analizează nu doar raportat la elementul subiectiv, respectiv la percepția pe care partea litigantă o are despre instanță, dar și la un element obiectiv, necesar a se verifica, pentru a se stabili dacă în mod rezonabil există vreun temei pentru a se naște astfel de suspiciuni în mintea acelei părți litigante.

În mod corect a apreciat instanța de fond că simpla exprimare a îndoielii cu privire la imparțialitatea doamnei judecător B. în ședința de judecată din 23.06.2016 nu este suficientă pentru a se reține că magistratul poate fi înlăturat de la judecarea cauzei în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., declarația de abținere astfel formulată fiind neîntemeiată.

Instanța de fond a apreciat, de asemenea în mod corect, că și cererea de recuzare formulată de reclamant, care clamează existența unor elemente care ar da naștere în mod întemeiat unor îndoieli cu privire la imparțialitatea doamnei judecător B., este neîntemeiată, făcând referire doar la modul în care aceasta a interpretat considerentele deciziei civile nr. 38 din 4 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2016, împrejurări ce nu pot fi echivalate unor elemente de natură să nască în mod obiectiv îndoieli asupra imparțialității magistratului.

În ceea ce privește sesizarea disciplinară pretins formulată împotriva doamnei judecător B., în mod corect instanța de fond a reținut că acesta este un act ce provine de la reclamant, iar nu o manifestare de voință a magistratului recuzat, astfel încât din cuprinsul său nu s-ar putea deduce existența unor elemente obiective care să susțină suspiciunile de imparțialitate exprimate de reclamant.

Or, cazurile de recuzare sunt strict și limitativ reglementate de art. 42 din C. proc. civ., iar în cauză petentul nu a făcut dovada existenței vreunui motiv de recuzare dintre cele prevăzute de textul de lege menționat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că motivele invocate de recurent în susținerea cererii de recuzare sunt neîntemeiate și nu pot fi încadrate în situația reglementată de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, de fapt, pe calea recursului de față, recurentul solicită instanței de control judiciar să cenzureze activitatea de judecător a doamnei B., ceea ce nu este admisibil.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul Baroul Arad.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 24 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.