ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-CT 319 (3201) din 24 martie 2015 emisă de DGRFP Galați - AJFP Constanța, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestuia.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 123/CA din 29 iunie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P GALAȚI - A.J.F.P CONSTANȚA și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-CT 319 (3201) din 24 martie 2015, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii având ca obiect anularea acesteia.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței civile nr123/CA din 29 iunie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P GALAȚI - A.J.F.P CONSTANȚA, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs recurenta a criticat modalitatea de stabilire a cuantumului cauțiunii de către instanța de fond pentru soluționarea cererii de suspendare. Având în vedere că obiectul cererii de suspendare a executării vizează un act administrativ cu valoare de 2.316.822 RON, recurenta apreciază că a fost nelegal stabilită cauțiunea depusă de reclamantă în cuantum de numai 10.000 RON, întrucât reprezintă doar 4,32% din sumă. În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut recurenta că în cauză nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea admite cererea de suspendare a executării deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii având ca obiect anularea acesteia, în condițiile în care nici nu au fost finalizate procedurile administrative, respectiv nu a fost emisă decizia de soluționare a contestației. Recurenta-pârâtă a mai susținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile cazului bine justificat și cel al pagubei iminente, având în vedere că, în ceea ce privește societatea reclamantă există suspiciuni serioase și motivate, de fenomene de evaziune fiscală privind achizițiile reclamantei de la furnizorii arătați în raportul de inspecție fiscală, care, la rândul lor, nu și-au declarat proprii furnizori, existând așadar îndoieli la fel de motivate cu privire la realitatea tranzacțiilor corespunzătoare acestor achiziții. Or, a dispune suspendarea executării unei decizii de impunere care a fost temeinic argumentată în drept, echivalează în opinia recurentei cu încălcarea prezumției de legalitate a acesteia, mai cu seamă că hotărârea a fost motivată de instanța de fond doar prin considerații teoretice, fără a fi luate în considerare argumentele prezentate de pârâtă, cât și cele ce rezultau din înscrisurile depuse la dosar. În fine, a mai susținut recurenta că societatea reclamantă avea posibilitatea solicitării unei eșalonări la plată a obligațiilor fiscale rezultate din decizia de impunere, ceea ce ar avea ca efect efectuarea plății în rate, în timp de 3 ani, precum și avantajul de a nu fi supusă unui efort financiar major care să-i cauzeze o pagubă iminentă. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate iar în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a reclamantei intimate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind legală și întemeiată și pronunțate pe baza unei juste interpretări a prevederilor legale incidente.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 27 aprilie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei pârâte dar și a apărărilor intimate-reclamante, urmare a reverificării probatoriului administrat în cauză și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de fată, pentru motivele în continuare expuse. Reclamanta intimată S.C. "A." S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de Impunere nr. F-CT 319 (3201) din 24 martie 2015, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii având ca obiect anularea acesteia. Instanța de fond, prin sentința ce formează obiectul recursului de față a apreciat că cererea de suspendare formulată de societatea reclamantă, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, apare ca fiind întemeiată, întrucât, fără a antama fondul cauzei în ceea ce privește legalitatea actului administrativ, existența cazului bine justificat pentru cererea de suspendare rezultă din aspectul îndeplinirii la data întocmirii facturilor fiscale, a condițiilor legale de funcționare de către societățile furnizoare controlate de organele fiscale, fată de aspectul transportului mărfurilor achiziționate, împreună cu facturile fiscale, dar și în considerarea practicii CJUE în materia deducerii TVA, în situația existenței unui partener contractual cu comportament fiscal fraudulos. În ceea ce privește condiția privind prevenirea unei pagube iminente prima instanță a apreciat că susținerile reclamantei privind prejudiciul ce urmează să se producă, constând într-un dezechilibru financiar evident, raportat la cuantumul ridicat al obligației fiscale stabilite în sarcina acesteia, reprezintă un motiv suficient și concludent pentru a aprecia ca fiind întrunită cerința analizată. Raportat la soluția primei instanțe dar și față de criticile cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte reține că nu este întemeiată susținerea recurentei-pârâte în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ arătat. Înalta Curte constată astfel, raportat la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, că nu poate fi primită critica recurentei vizând neîndeplinirea cerințelor formale de introducere a cererii de suspendare, urmare a ne-emiterii deciziei de soluționare a contestației administrative, întrucât, în baza textului de lege arătat, persoana vătămată, în speță, societatea intimată-reclamantă, poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, după sesizarea, în condițiile art. 7 din același act normativ, autorității publice care a emis actul sau autorități ierarhic superioare, respectiv după formularea plângerii prealabile. Rezultă fără echivoc din cuprinsul textului indicat că este suficient ca la data formulării cererii de suspendare, pe temeiul arătat, să existe doar plângerea prealabilă formulată nu și acțiunea în anularea actului, înregistrată, astfel cum a susținut recurenta. Remediul legal este prevăzut în același text de lege, în alineatul final, stipulându-se că, în cazul în care persoană vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. De altfel cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului de față, a rezultat că și decizia de soluționare a contestației administrative a fost emisă, fiind practic suspendată și soluționarea contestației până la definitivarea unei plângeri penale. Nefondate sunt și criticile recurentei-pârâte vizând cuantumul cauțiunii achitate în cauză, în condițiile în care acesta a fost fixat de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 215 Codul de procedură fiscală, în mod corespunzător, prin apreciere, într-un cuantum de până la 20% din valoarea sumei contestate, nefiind așadar vorba despre o sumă fixă, astfel cum a susținut recurenta. În fine, Înalta Curte arată că nu împărtășește opinia recurentei pârâte, apreciind că nu pot fi primite criticile formulate de aceasta nici în ceea ce privește modalitatea de aplicare și interpretare de către prima instanță a susținerilor și dovezilor prezentate de intimata-reclamantă cu referire la cerințele privind existența cazului bine justificat și a pagubei iminente. Și în opinia instanței de control judiciar, societatea reclamantă, în coordonatele pe care le presupune o atare procedură sumară, în cadrul căreia nu se poate supune solicita o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, a conturat prin aspectele susținute o îndoială în ceea ce privește legalitatea deciziei de impunere atacate, fără ca prin chestiunile de drept material invocate și judicios reținute de prima instanță, vizând în esență rambursarea TVA în situația existentei unuia sau mai multor parteneri contractuali cu comportament fraudulos, fără a fi dovedită conivența beneficiarului dreptului de deducere, să fie implicată examinarea, sau să fie prejudecat fondul cauzei. Referitor la condiția pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte reține, pe de o parte, că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens, iar pe de altă parte, că judecătorul fondului a prezentat o motivare coerentă pe baza căreia și-a format convingerea că executarea debitului ar fi de natură a conduce la paralizarea activității reclamantei, cu consecința imposibilității realizării de venituri concomitent cu sporirea substanțială a obligațiilor de plată exigibile, context în care susținerea recurentei referitoare la împrejurarea că intimata ar avea posibilitatea de a solicita eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale, apare ca fiind irelevantă. Drept urmare, pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.