ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2018

HOTĂRÂRE
30.01.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare referință dosar nr. 5400 Js 17/17, emis la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A. și a dispus predarea acestuia autorității judiciare emitente potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 103 alin. (7), (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare referință dosar nr. 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.01.2018 și până la data de 17.02.2018 inclusiv. În baza art. 103 alin. (3 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare și s-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 1 din data de 06.01.2018, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 1 din aceeași dată.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în vederea predării de la data de 05.01.2018, ora 22:30, la zi și s-a luat act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității. În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 17.01.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanței, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate A., pe baza semnalării transmise de către Biroul SIRENE național, urmare emiterii mandatului european de arestare referință dosar nr. 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania. Față de persoana solicitată a fost dispusă, de către procuror, măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 05.01.2018, ora 22:30, până la data de 06.11.2018, ora 22:30.

Apreciind că sunt date în cauză cerințele prevăzute de art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond prin încheierea nr. 1 din data de 06.01.2018, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, de la data de 06.01.2018 și până la data de 20.01.2018, inclusiv și s-a emis mandatul de arestare nr. 1 din aceeași dată.

La data de 17.01.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanței, ca autoritate judiciară competentă, cererea de executare a mandatului european de arestare referință dosar 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A., solicitând, totodată, arestarea acesteia în vederea predării către autoritatea solicitantă din Germania. În motivarea solicitării formulate, procurorul a arătat, în esență, că sunt date condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru ca o astfel de cerere să fie admisă.

Analizând mandatul european de arestare depus la dosar, Curtea a constatat că acesta este emis în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul Orasenesc Hamburg. Persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în bandă organizată prev. de art. 370 aliniat 1 nr. 1, aliniat 3 fraza 1, aliniat 2 nr. 1 și 5, aliniat 6 fraza1 și 2, aliniat 7 din prevederile Regulamentului de Impozitare german.

În fapt, s-a reținut că învinuitul A., în tovărășie cu învinuitul C. și cu ații, cunoscuți până în prezent ca "D.", "E." și "F.", au acționat în colectiv, începând cel târziu din august 2016, în scopul sustragerii de impozite pe consumul de bunuri, în formă de banda organizată. Urmăriții, în special G., B. și H., s-au înțeles cu I. și cu alți făptași sa preia din depozite din Franța cantități de bere, la care până în prezent nu s-a aplicat impozitul și să organizeze transportul cu destinația I., ocolind impozitul național pe bere reglementat prin sistemul de control electronic EMCS (Excize Movement and Control System).

Unul din urmăriții G., B. sau H. va rezolva procedeul de excludere de impozit conform prescripțiilor în vigoare EMCS, a transporturilor destinate I. și va declara și plăti impozitul de bere conform prescripțiilor germane. În realitate, în Hamburg trebuia să ajungă numai o parte din transport, în scopul camuflării acțiunii. De fapt, cantitatea de bere neimpozitată trebuia să ajungă pe piețele negre de desfacere, în Franța și, în special, în Marea Britanie. Învinuitul A., în complicitate cu C. au elaborat în acest scop pe Laptop-ul lor documente fictive de transport, în special scrisori de trăsură. Aceste documente au fost pregătite în scop de mușamalizare pentru cazul când s-ar efectua controlul transporturilor efectuate de I., transporturi organizate conform procedurii EMCS, care însă nu au ajuns niciodată la depozitul I. Învinuiții A. și C. transportau la Hamburg regulat, cu documente manipulate, predând marfa special urmăriților B., G. și H. Prin aceasta ei au vrut să contribuie la succesul faptelor acestei bande. Ei au profitat banește de profitul realizat de bandă, din câștig finanțându-și viața de zi cu zi. Învinuiții A. și C., împreună cu urmăriții B., J. și K. au prejudiciat fiscul francez pentru impozite pe bere cu suma de 6.936.432,90 euro.

S-a reținut că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa autorității emitente a mandatului, sens în care s-a întocmit în cauză proces - verbal de consimțământ la predare, în conținutul căruia s-a precizat că aceasta nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.

Din analiza conținutului și formei mandatului european de arestare, s-a reținut că rezultă că acesta îndeplinește cerințele prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, faptele reclamate regăsindu-se printre cele enumerate în art. 96 alin. (1) din același act normativ, la pct. 18. Contrar susținerilor apărătorului persoanei solicitate, instanța de fond a reținut că, în cauză, nu există motive de refuz al executării mandatului, în accepțiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004, inclusiv cel prevăzut la alin. (2) lit. f) invocat de acesta, întrucât, din cuprinsul mandatului european de arestare, rezultă că activitatea presupus infracțională a persoanei s-a desfășurat și pe teritoriul statului german. De asemenea, s-a constatat că, în cauză, nu sunt nici motive de predare amânată sau condiționată, în accepțiunea art. 112 din același act normativ.

Așa fiind, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare referință dosar 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A. și s-a dispus predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004. În baza art. 103 alin. (7), (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare referință dosar nr. 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.01.2018 și până la data de 17.02.2018, inclusiv și în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare. S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 1 din data de 06.01.2018, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 1 din aceeași dată, s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în vederea predării de la data de 5.01.2018 la zi și s-a lua act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

Împotriva sentinței penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a declarat contestație persoana solicitată L., solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței, susținând, în esență, că se impune acceptul său și chiar dacă și-a dat inițial acordul, acesta trebuia luat după ce i-a fost adus la cunoștință mandatul de arestare și, totodată, că lipsește mandatul național de arestare, neefectuându-se acte de urmărire față de acesta și nu este de acord cu predarea sa, argumentele fiind pe larg prezentate în practicaua deciziei.

Examinând contestația, prin prisma motivelor invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 107 și art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, potrivit cărora hotărârea privind pronunțarea asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Înalta Curte reține că în declarația dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 5 ianuarie 2018, fila 8 din dosarul curții de apel, persoana solicitată A., după ce a luat cunoștință de învinuirile ce i s-au adus și după ce i s-a înmânat traducerea în limba română a semnalării emise de autoritățile germane a declarat că a luat la cunoștință de învinuirile care i se aduc, i s-a înmânat în xerocopie, traducerea în limba română a semnalării emisă de autoritățile judiciare germane și este de acord să fie predat autorităților germane, în vederea clarificarea problemelor judiciare pe care le are.

În același sens se reține, chiar dacă ulterior, în declarația din 19 ianuarie 2018 persoana solicitată a menționat "cunosc motivul pentru care sunt adus a doua oară în fața instanței, în vederea mandatului european de arestare, al cărui conținut îl cunosc….revin și arăt că nu sunt de acord cu predarea întrucât sunt acuzat de fapte comise pe teritoriul Franței, iar statul care a cerut predarea mea este Germania", în declarația dată inițial în fața instanței de fond, la data de 6 ianuarie 2018, fila 35 din dosarul curții de apel, a menționat, în mod expres, că "în situația în care se va înainta și mandatul european de arestare sunt de acord cu predarea și mă prevalez de regula specialității", astfel încât, în raport de dispozițiile art. 107 și art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, Înalta Curte constată că prezenta contestație este formulată împotriva unei hotărâri definitive și, ca atare, este inadmisibilă.

Trecând peste aceste aspecte, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. 2 al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă. Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare germane au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis în dosarul nr. 5400Js 17/17 de către Procuratura Hamburg pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev de art. 370, para 1, para 3, para 6, para 7 din Codul fiscal german, art. 25, para 2, art. 53 din C. pen. german.

Față de natura infracțiunii menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum și gravitatea faptei săvârșite, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane este întemeiată.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

De asemenea, față de împrejurările invocate de persoana solicitată, referitoare la descrierea infracțiunilor, încadrarea juridică a faptelor, caracterul inform al mandatului, precum și faptul că nu s-au efectuat acte de urmărire penală, se constată că apărările acesteia nu pot fi primite, în condițiile în care, potrivit art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării, condiții avute în vedere de prima instanță.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, apreciază că nu există niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executare a mandatului european de arestare, sub acest ultim aspect, reținându-se că prima instanță a constatat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd, în mod expres și limitativ, motivele obligatorii și opționale de refuz al executării. În acest sens, prima instanță a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de art. 84 alin. (2) din legea specială internă. În conformitate cu dispozițiile articolului 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, statele membre sunt în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare, ele neputând refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie și a celor facultative enumerate expres. În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța nu poate verifica acest act, decât prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

Din lucrările dosarului, filele 51-68 din dosarul Curții de Apel Suceava, se constată că actul emis la data de 15 ianuarie 2018 de către Procuratura Hamburg cuprinde toate mențiunile necesare potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost tradus în limba română, iar persoana solicitată A. nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitate.

În raport cu criteriile legale care stabilesc condițiile de formă și conținut ale unui mandat european de arestare, precum și cu situațiile de excepție în care punerea în executare a unui mandat poate fi refuzată, instanța de control judiciar constată că, în cauză, sunt întrunite condițiile generale și speciale pentru executarea mandatului european de arestare, nefiind incident vreunul dintre motivele de refuz al executării, obligatorii sau opționale.

În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeași lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialității, arătând că nu înțelege să renunțe la acest beneficiu.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 833/2018
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 139 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost admisă cererea formulată de
ÎCCJ 2018-07-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2018
Asupra contestației de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 71 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. x/2018, în temeiul art.
ÎCCJ 2020-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 193/2020
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 42 din data de 01 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x, în
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 923/2018
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 254/F din data de 19 noiembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetu
ÎCCJ 2020-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 299/2020
Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele: Prin Sentința nr. 67 din data de 14 mai 2020, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 109 alin. (1) coroborat
Sursă