ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 225/2020

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din data de 18 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-au hotărât următoarele:

În baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a Mandatului european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P, emis la data de 13 noiembrie 2019 de către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano, Italia, pe numele persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia.

În baza art. 104 alin. (7) și 10 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 martie 2020 și până la data de 16 aprilie 2020, inclusiv.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în vederea predării, de la data de 06 martie 2020, la zi.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare provizorie nr. 10 din data de 06 martie 2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 5 din aceeași dată.

S-a luat act de faptul că persoana solicitată A. nu a renunțat la efectele conferite de regula specialității.

În temeiul art. 88 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin Adresa nr. x/2020 din data de 6 martie 2020, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat Curții de Apel Suceava semnalarea introdusă în baza mandatului european de arestare emis, la data de 13 noiembrie 2019, de către Procuratura Generală a Curții de Apel din Milano, pe numele persoanei solicitate A., solicitând luarea măsurii arestării provizorii a părții în vederea predării.

Propunerea parchetului, care a fost însoțită de ordonanța de reținere a persoanei solicitate, declarația dată de aceasta în fața procurorului, copia cazierului judiciar al acesteia, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen de către autoritățile italiene, tradusă din limba engleză și mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, în limba italiană, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 6 martie 2020, sub nr. x/2020.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarelor privind persoana solicitată, având ca obiect cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 302/2004.

Prin încheierea nr. 5 din 6 martie 2020, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene, tradus în limba română, Curtea de Apel Suceava, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, începând cu data de 6 martie 2020 și până la data de 20 martie 2020.

Prin aceeași încheiere, instanța a stabilit termen pe fondul cauzei la data de 18 martie 2020, în vederea prezentării mandatului european de arestare tradus în limba română.

Cu Adresa nr. x/2020 din data de 13 martie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat la dosarul cauzei Mandatul european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. emis, la data de 13 noiembrie 2019, de către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano, Italia, tradus în limba română.

În contextul prezentat, examinând, la termenul din 18 martie 2020, cererea cu care a fost învestită, Curtea de Apel Suceava a reținut că, potrivit semnalării înaintate de Biroul Național Sirene, la data de 13 noiembrie 2019, Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano a emis Mandatul european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. împotriva persoanei solicitate A., solicitând predarea acesteia în vederea executării restului de pedeapsă de 6 ani, 5 luni și 17 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare ce a fost aplicată persoanei solicitate, de către Curtea de Apel din Milano, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

A mai reținut că mandatul european de arestare a fost emis în baza ordinului de executare pentru încarcerare emis de către Procuratura Generală din Milano la data de 15 mai 2019, în baza sentinței pronunțată la data de 20 septembrie 2018 de către Curtea de Apel din Milano, secția I penală sub n. 5614/2018 Reg. Sent.; n. 6046/2012 Reg. Gen. App.; n. 1011/2009 R.G.N.R., irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență sexuală, prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter. din C. pen. italian, constând în aceea că " la data de 25 martie 2009, în localitatea Magnago, Italia, acționând prin aplicarea violenței în dauna numitei B., pe care a agresat-o prinzând-o de gât, lovind-o și proferând la adresa acesteia amenințări de moarte în timp ce ținea un cuțit îndreptat spre corpul acesteia, a obligat-o pe aceasta să întrețină și să suporte diferite raporturi sexuale cu el. În mod particular, sus-numitul A. a reținut-o pe partea vătămată B. în casă cu forța și, prin proferarea amenințărilor cu o armă îndreptată spre corpul acesteia, a prins-o de brațe și a trântit-o pe pat blocându-i mâinile, după care a dezbrăcat-o de pantaloni, bluză și chiloți și a constrâns-o să întrețină un raport sexual împotriva voinței acesteia, penetrând-o vaginal în timp ce era pe deplin indiferent de tentativele victimei de a se elibera și de strigătele de ajutor ale acesteia. S-au reținut circumstanțele agravante de a fi săvârșit fapta cu ajutorul armelor."

Totodată, instanța de fond a notat că, audiată fiind în procedura executării mandatului european de arestare, persoana solicitată A. a declarat că nu consimte la predare, nu dorește să execute pedeapsa în Italia, dar nici în România, și nici nu înțelege să solicite recunoașterea hotărârii de condamnare, precizând însă că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității. Persoana solicitată și-a motivat poziția procesuală prin aceea că a fost judecată în lipsă, fără a i se da posibilitatea să se apere, personal sau prin avocat ales. Totodată, a invocat situația generată de pandemia de coronavirus, susținând că, date fiind condițiile actuale din penitenciarele din Italia, detenția în cadrul acestora i-ar pune viața în pericol.

În contextul acestor constatări, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 97 din Legea 302/2004, precum și a incidenței vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, Curtea a notat, punctual, următoarele: mandatul european de arestare îndeplinește cerințele prev. de art. 87 din Legea nr. 302/2004; infracțiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate A., respectiv violență sexuală, prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter. C. pen. italian, își găsește corespondent în legislația română în infracțiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. (care o sancționează cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani) și intră în categoria celor prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare necondiționat de existența dublei incriminări.

Totodată, a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dar nici motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, reținând în acest sens că, deși partea nu a fost prezentă personal la judecată și nu a primit personal notificarea deciziei în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, conform mențiunilor de la pct. 3.4 din mandat, aceasta o va primi personal imediat după predarea sa și va fi informată cu privire la termenul în care trebuie să solicite repunerea în termen pentru a solicita desfășurarea unui nou proces sau pentru a putea declara recurs în apel, termen care va fi de 30 zile de la data predării sale.

În fine, instanța a reținut că împrejurările invocate de apărătorul persoanei solicitate, vizând retragerea, de către autoritățile judiciare italiene, a unui alt mandat european de arestare emis pe numele acesteia în baza aceleiași sentințe de condamnare sau faptul că pandemia de coronavirus ar fi creat o situație deosebită în penitenciarele din Italia, nu se circumscriu vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, a apreciat că hotărârea CJUE din 5 aprilie 2016 de interpretare a art. 1 alin. (3), art. 5 și art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, invocată de apărare, nu are aplicabilitate în cauză, în lipsa existenței unor "elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător care dovedesc existența unor deficiențe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenție în ceea ce privește condițiile de detenție în statul membru emitent", neimpunându-se, cu necesitate, a se verifica dacă, la acest moment, condițiile de detenție din statul solicitant creează un risc real ca persoana solicitată să fie supusă unui tratament inuman sau degradant.

Ca urmare, apreciind îndeplinite toate condițiile legii pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a admis cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

****

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 martie 2020, sub nr. x/2020.

În cuprinsul motivelor scrise de contestație, contestatorul a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, în principal, ca urmare a constatării autorității relative de lucru judecat prin raportare la Sentința penală nr. 70 din 02.07.2019 a Curții de Apel Suceava, iar în secundar, ca urmare a constatării faptului că în cauză există riscul încălcării art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, date fiind condițiile precare de detenție din penitenciarele din Italia, care s-au agravat în contextul pandemiei de coronavirus și care ar putea afecta dreptul său la sănătate și chiar la viață.

Într-o ultimă teză, în considerarea acelorași argumente vizând condițiile actuale de detenție din Italia, contestatorul a solicitat amânarea predării sale până la remedierea acestei situații și, corelativ, înlocuirea măsurii arestării cu cea a controlului judiciar, învederând că, mai ales în contextul actual, cei doi copii minori și soția însărcinată au nevoie de prezența lui.

Aceleași motive au fost susținute, la termenul de dezbateri din 3 aprilie 2020, de către apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului persoană solicitată, care, suplimentar, a invocat faptul că un alt motiv pentru care se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare este faptul că audierea persoanei solicitate în fața autorităților judiciare italiene se poate face prin intermediul unei comisii rogatorii.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Procedând, prioritar, la prezentarea istoricului procedurilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 desfășurate față de persoana solicitată A., Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința nr. 5614/2018 Reg. Sent.; nr. 6046/2012 Reg. Gen. App.; nr. 1011/2009 R.G.N.R., pronunțată de Curtea de Apel din Milano, secția I penală la data de 20.09.2018, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență sexuală, prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter. din C. pen. italian, constând în aceea că " la data de 25 martie 2009, în localitatea Magnago, Italia, acționând prin aplicarea violenței în dauna numitei B., pe care a agresat-o prinzând-o de gât, lovind-o și proferând la adresa acesteia amenințări de moarte în timp ce ținea un cuțit îndreptat spre corpul acesteia, a obligat-o pe aceasta să întrețină și să suporte diferite raporturi sexuale cu el. În mod particular, sus-numitul A. a reținut-o pe partea vătămată B. în casă cu forța și, prin proferarea amenințărilor cu o armă îndreptată spre corpul acesteia, a prins-o de brațe și a trântit-o pe pat blocându-i mâinile, după care a dezbrăcat-o de pantaloni, bluză și chiloți și a constrâns-o să întrețină un raport sexual împotriva voinței acesteia, penetrând-o vaginal în timp ce era pe deplin indiferent de tentativele victimei de a se elibera și de strigătele de ajutor ale acesteia. S-au reținut circumstanțele agravante de a fi săvârșit fapta cu ajutorul armelor."

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri, la data de 15 mai 2019, Procuratura Generală din Milano a emis pe numele persoanei solicitate ordinul de executare pentru încarcerare (N. S.I.E.P. 484/2019), în baza căruia, la data de 15 mai 2019, a fost emis Mandatul european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P.

Ca urmare, luând act de dispoziția de revocare a mandatului european de arestare, transmisă de autoritățile judiciare italiene, Curtea de Apel Suceava, prin Sentința penală definitivă nr. 70 din 2 iulie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a admis contestația la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Suceava și, în temeiul art. 105 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus revocarea executării Mandatului european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. emis la data de 15 mai 2019 de către Parchetul General al Republicii din Milano (Italia).

Cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare dispusă de autoritățile judiciare italiene a fost însă respinsă prin Sentința penală nr. 71 din 2 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, instanța apreciind că în cauză este incident motivul de nerecunoaștere prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, iar statul emitent nu oferă garanțiile prevăzute de legea specială într-o astfel de situație.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

La data de 7 octombrie 2019, autoritățile judiciare italiene au formulat o nouă cerere de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată față de persoana solicitată A., solicitare care a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința penală nr. 108 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, instanța apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada elementelor de noutate prev. de art. 166 alin. (15) rap. la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, în raport cu cererea similară anterioară.

Și această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

În consecință, obiectul cauzei pendinte îl constituie punerea în executare a mandatului european de arestare nr. S.I.E.P. 484/2019 emis, la data de 13 noiembrie 2019, de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel Milano, în vederea executării de către persoana solicitată A. a restului de pedeapsă (în urma scăderii din pedeapsa de executat a perioadei de la 6 iunie 2019 la 2 iulie 2019 în care persoana solicitată a fost reținută și arestată în vederea predării, în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava) de 6 ani, 5 luni și 17 zile închisoare, din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată acesteia de către Curtea de Apel din Milano, prin sentința nr. 5614/2018 Reg. Sent.; nr. 6046/2012 Reg. Gen. App.; nr. 1011/2009 R.G.N.R., pronunțată de Curtea de Apel din Milano, secția I Penală la data de 20 septembrie 2018, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Deși acest ultim mandat european de arestare a fost emis în baza aceluiași ordin de executare pentru încarcerare (N. S.I.E.P. 484/2019) și a aceleiași hotărâri de condamnare (Sentința nr. 5614/2018 Reg. Sent.; nr. 6046/2012 Reg. Gen. App.; nr. 1011/2009 R.G.N.R., pronunțată de Curtea de Apel din Milano, secția I Penală la data de 20 septembrie 2018, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018) pronunțată de autoritățile judiciare italiene față de persoana solicitată A., ca și cel emis la data de 15 mai 2019, această împrejurare nu justifică susținerile apărării privind identitatea de obiect dintre cauza pendinte și Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava și, prin aceasta, autoritatea de lucru judecat a soluției dispuse în această ultimă cauză prin Sentința penală nr. 70 din 2 iulie 2019, asupra cererii ce face obiectul cauzei pendinte.

Aceasta întrucât, în dosarul anterior menționat, în cadrul unei contestații la executare, instanța, luând act de faptul revocării, de către autoritățile judiciare italiene, a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată A., la data de 15 mai 2019, în Dosarul nr. x/2019 S.I.E.P., a dispus revocarea executării acestuia (care fusese încuviințată prin Sentința penală nr. 64 din 20 iunie 2019, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2019).

Or, în cauza pendinte, instanța este chemată a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru punerea în executare a noului mandat european de arestare emis, la data de 13 noiembrie 2019, de către autoritățile judiciare italiene, față de persoana solicitată A., în același Dosar nr. x/2019 S.I.E.P., în condițiile în care cel anterior emis în cauză a fost revocat.

Din această perspectivă, nu se poate susține exigența identității de cauză între cele două dosare, dat fiind caracterul distinct al procedurilor cu care a fost învestită instanța în fiecare dintre acestea.

În consecință, nefiind îndeplinită exigența identității de cauză, susținerile apărării contestatorului persoană solicitată privind autoritatea de lucru judecat a Sentinței penale nr. 70 din 2 iulie 2019 a Curții de Apel Suceava asupra obiectului cauzei pendinte și care ar afecta legalitatea hotărârii atacate, sunt neîntemeiate.

Procedând, în continuare, la evaluarea temeiniciei hotărârii atacate, Înalta Curte reține că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În speță, respectând rigorile legii, instanța de fond a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a Mandatului european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. emis, la data de 13 noiembrie 2019, de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano, față de persoana solicitată A., constatând în mod just că acesta îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, deși a constatat că infracțiunea de violență sexuală pentru care a fost condamnată persoana solicitată intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, Curtea a reținut în mod corect că aceasta își găsește corespondent, în legislația românească, în infracțiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, procedând la examinarea situațiilor invocate de persoana solicitată ca și motive de refuz la predare, instanța a constatat în mod just că în cauză nu este incidentă situația prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, date fiind garanțiile oferite de statul emitent al mandatului european de arestare în acest sens, menționate la pct. 3.4 din cuprinsul mandatului. Deopotrivă, a apreciat corect că împrejurările invocate de apărătorul persoanei solicitate, vizând retragerea, de către autoritățile judiciare italiene, a unui alt mandat european de arestare emis pe numele acesteia în baza aceleiași sentințe de condamnare, sau faptul că pandemia de coronavirus ar fi creat o situație deosebită în penitenciarele din Italia, nu se circumscriu vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Fără a contesta cel din urmă argument al instanței de fond, persoana solicitată susține în prezenta contestație că, deși riscul periclitării sănătății persoanei nu constituie, potrivit Deciziei-Cadru 2002/584/JAI, un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în contextul pandemiei de coronavirus și al condițiilor precare de detenție din închisorile italiene, predarea sa către aceste autorități ar conduce la încălcarea prevederilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, justificând, prin urmare, respingerea cererii formulate de statul italian, sens în care a făcut trimitere la Hotărârea CJUE din 5 aprilie 2016 (pronunțată în cauza Pal Aranyosi și C.).

Cu titlu subsidiar, susține că aceeași împrejurare poate justifica o soluție de amânare a predării sale, context în care s-ar impune luarea față ea a unei măsuri preventive mai puțin intruzive.

Aceeași soluție de amânare a predării persoanei solicitate a fost susținută și de reprezentantul parchetului, la termenul de dezbateri din 3 aprilie 2020, însă nu pentru argumente vizând precaritatea condițiilor actuale de detenție din Italia, ci pentru considerente ce țin de faptul suspendării zborurilor dintre România și Italia, ca efect al decretării stării de urgență, în ambele state, în contextul pandemiei de coronavirus, ipoteză invocată ca încadrându-se în situația prevăzută de art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Solicitările formulate sunt neîntemeiate.

Prin Hotărârea CJUE din 5 aprilie 2016 s-a stabilit că articolul 1 alin. (3), articolul 5 și articolul 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretate în sensul că, în prezența unor elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător, care dovedesc existența unor deficiențe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenție, în ceea ce privește condițiile de detenție în statul membru emitent, autoritatea judiciară de executare trebuie să verifice, în mod concret și precis, dacă există motive serioase și temeinice de a crede că persoana vizată de un mandat european de arestare emis în scopul efectuării urmăririi penale sau al executării unei pedepse privative de libertate se va confrunta, ca urmare a condițiilor detenției sale în statul membru respectiv, cu un risc real de a fi supusă unui tratament inuman sau degradant, în sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în cazul predării sale statului membru menționat.

Altfel spus, prin această hotărâre, Curtea de la Luxemburg a decis că executarea unui mandat european de arestare trebuie amânată dacă există un risc real ca persoana solicitată să fie supusă unor tratamente inumane sau degradante din cauza condițiilor de detenție în statul de emitere.

Practic, potrivit acestei hotărâri, atunci când autoritatea responsabilă de executarea unui mandat dispune de elemente obiective, fiabile, precise și actualizate care atestă un risc real de tratament inuman sau degradant al persoanelor deținute în statul membru emitent, ea trebuie să aprecieze asupra acestui risc înainte de a decide predarea persoanei în cauză.

Atunci când, însă, un asemenea risc decurge din condițiile generale de detenție în statul membru în cauză, constatarea existenței acestuia nu poate conduce, în sine, la refuzul executării mandatului. Pentru pronunțarea unei astfel de soluții este necesar să se demonstreze că există motive serioase și temeinice de a crede că persoana în cauză se va expune efectiv unui asemenea risc din cauza condițiilor de detenție căreia va fi supusă.

În cauză, singurul argument al invocării riscului supunerii persoanei solicitate A. unui tratament inuman sau degradant, ca urmare a predării acesteia către autoritățile judiciare ale statului emitent, vizează condițiile deosebit de precare de detenție din Italia, contestatorul susținând că acestea s-au înrăutățit pe fondul pandemiei de coronavirus.

Or, în lipsa unor elemente obiective, concrete, vizând riscul real la care ar fi supusă persoana solicitată în cazul predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia, invocarea, cu titlu general, a înrăutățirii condițiilor de detenție din acest stat pe fondul pandemiei de coronavirus, nu poate constitui un argument suficient pentru declanșarea procedurii de evaluare în doi timpi la care face referirea Hotărârea CJUE și, în final, pentru amânarea punerii în executare a mandatului european de arestare sau pentru încetarea acestei proceduri.

Ca urmare, susținerile apărării contestatorului persoană solicitată privind riscul la care ar fi supusă aceasta ca urmare a predării sale, în contextul actual, către autoritățile judiciare din Italia, și care, în opinia acesteia, ar justifica cel puțin o soluție de amânare a predării, sunt neîntemeiate, constatare în raport de care Înalta Curte nu va mai proceda la evaluarea solicitării subsidiare vizând oportunitatea luării față de persoana solicitată, pe durata amânării predării, a măsurii preventive a controlului judiciar.

Trecând, în continuare, la evaluarea susținerilor reprezentantului parchetului vizând incertitudinea predării persoanei solicitate în contextul instituirii stării de urgență și care, în opinia acestuia, ar fundamenta o soluție de amânare a predării, în condițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că, în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile, printre altele, și dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din același act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când "din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia...".

Acest caz de amânare a predării vizează însă o situație personală deosebită a persoanei solicitate, care ar putea avea consecințe asupra executării hotărârii de predare, iar nu o împrejurare extrinsecă vieții acesteia.

Or, conjunctura epidemiologică internațională actuală, determinată de răspândirea infecțiilor cauzate de coronavirusul - SARS-CoV2, care, în contextul instituirii stării de urgență atât în statul român, cât și în cel italian, a avut drept efect suspendarea zborurilor dintre cele două state, deși constituie o împrejurare specială, nu se circumscrie textului de lege precitat, întrucât, în mod evident, nu se raportează unei situații particulare excepționale a persoanei solicitate.

Ca urmare, starea pandemică și implicațiile ei nu pot constitui un argument pentru amânarea predării persoanei solicitate A. în condițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, însă pot avea consecințe asupra executării hotărârii de predare în condițiile art. 113 din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia: "1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte..."

Aceste prevederi se completează cu dispozițiile art. 104 alin. (10), teza finală din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora,:

"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

În consecință, Înalta Curte constată că solicitarea reprezentantului Ministerului Public de dispunere a amânării predării persoanei solicitate este neîntemeiată.

În fine, evaluând cererea distinctă formulată de contestatorul persoană solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

În final, notează că, în condițiile în care mandatul european de arestare a fost emis în vederea executării de către contestatorul A. a hotărârii de condamnare pronunțată față de acesta de către autoritățile judiciare italiene, audierea persoanei solicitate prin videoconferință nu poate constitui, în mod evident, un argument pentru respingerea cererii autorităților statului emitent, astfel cum a susținut apărarea contestatorului persoană solicitată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 18 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Notând că, din informațiile comunicate de Biroul Executări Penale al Curții de Apel Suceava, astfel cum au fost acestea consemnate în procesul-verbal din 3 aprilie 2020, întocmit de grefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, aflat la dosarul instanței supreme, persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în executarea mandatului european de arestare emis pentru executarea pedepsei aplicate prin sentința pronunțată la data de 20.09.2018 de către Curtea de Apel din Milano, secția I Penală, Nr. 5614/2018 Reg Sent.; Nr. 6046/2012, Reg. Gen. App.; Nr. 1011/2019 R.G.N.R, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, de la data de 6 iunie 2019 la data de 2 iulie 2019 (în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava) și de la data de 6 martie 2020 la zi (în prezenta cauză), Înalta Curte, în temeiul art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 422 C. proc. pen., va rectifica în mod corespunzător perioadele în care persoana solicitată a fost privată de libertate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 60 din data de 18 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Constată că persoana solicitată a fost reținută și arestată în executarea mandatului european de arestare emis pentru executarea pedepsei aplicate prin sentința pronunțată la data de 20.09.2018 de către Curtea de Apel din Milano, secția I Penală, Nr. 5614/2018 Reg Sent.; Nr. 6046/2012, Reg. Gen. App.; Nr. 1011/2019 R.G.N.R, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, de la data de 6 iunie 2019 la data de 2 iulie 2019 (în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava) și de la data de 6 martie 2020 la zi (în prezenta cauză).

Obligă contestatorul- persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2020.

GGC - LM