ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 510/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 03.09.2019 și cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE, față de persoana solicitată A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. autorității judiciare emitente italiene, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20.08.2020 și până la data de 18.09.2020, inclusiv, a persoanei solicitate A. împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 03.09.2019, în vederea predării.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării de la data de 08.08.2020 la zi.

S-au constatat încetate efectele Mandatului de arestare nr. 23 din data de 08.08.2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 19 din aceeași dată.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la efectele conferite de regula specialității.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, la data de 08.08.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanței, ca autoritate judiciară competentă de executare, în baza art. 102 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală propunerea de luare a măsurii arestării provizorii față de persoana solicitată A., pe baza semnalării transmise de către Biroul Național SIRENE din Italia, ca urmare a emiterii mandatului european de arestare la data de 16.09.2019 de Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza.

Analizând cererea de arestare provizorie a persoanei solicitate raportat la dispozițiile legale incidente și la circumstanțele concrete ale cauzei, Curtea a apreciat că măsura arestării provizorii este oportună și necesară bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

În consecință, constatând-o întemeiată, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, și, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 08.08.2020 și până la data de 22.08.2020, inclusiv, a persoanei solicitate A., emițând de îndată mandat de arestare pe numele acesteia.

S-a arătat că, prin Adresa nr. x/2020 din data de 12.08.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis la data de 16.09.2019 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Potenza în Dosarul nr. x/2019 S.I.E.P. împotriva persoanei solicitate A., tradus în limba română.

Curtea a reținut că, din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată este cercetată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată în circumstanțe agravante prev. de art. 110, 81, 628 alin. (1) și (3) C. pen. italian.

Situația de fapt reținută a fost aceea că "în participație cu alți doi cetățeni români, prin acțiunile sale executive care făceau parte din același plan criminal, a cauzat, cu violență, leziuni corporale dar și prin amenințările duse la îndeplinire cu ajutorul unui cuțit de bucătărie, părții vătămate, cetățeanului B., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini și de picioare și îi acoperiseră ochii și îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro și două telefoane mobile.

În San Nicola di Melfi și Rocchetta San Antonio în data de 28.08.2005.

În participație cu aceleași persoane și prin nenumărate acțiuni care făceau parte din același plan criminal, a cauzat, cu violență, leziuni corporale părții vătămate, cetățeanului C., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini și de picioare și îi acoperiseră ochii și îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro și două telefoane mobile.

În San Nicola di Melfi și Rocchetta San Antonio în data de 28.08.2005."

Curtea a mai reținut că, întrebată fiind, în procedura executării mandatului european de arestare, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea și că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

Analizând dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 97 din Legea nr. 302/2004, precum și incidența vreunuia din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane, Curtea a constatat că, din analiza conținutului și formei mandatului european de arestare depus la dosar, rezultă că acesta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Curtea a constatat că faptele pentru care se cere predarea persoanei solicitate sunt prevăzute și pedepsite de art. 110, 81, 628 alin. (1) și (3) C. pen. italian, în legislația română faptele fiind incriminate, potrivit situației de fapt pe scurt descrise, ca infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de 234 C. pen.

Prin urmare, Curtea a apreciat că este îndeplinită condiția prev. de art. 97 alin. (1) punctul 18 din Legea nr. 302/2004, privind faptele care pot da loc la predare.

În ceea ce privește existența vreunui motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre acestea, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește motivul de refuz facultativ al executării mandatului european de arestare, al prescripției executării pedepsei conform art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că acesta nu este incident în cauză, față de prevederile art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. și data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 12.12.2018.

Totodată, având în vedere gravitatea faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul în statul solicitant, Curtea a apreciat că nu este oportun a se face aplicarea dispozițiilor art. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată A., criticând-o pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de contestație formulate în scris, persoana solicitată A. a susținut, în esență, că instanța a ignorat dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care prevăd situațiile de refuz facultativ, în care autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În opinia contestatorului, dispozițiile invocate nu lasă loc de aprecieri în sensul în care să prevadă că, raportat la fapta pentru care a fost emisă hotărârea de condamnare, instanța de judecată poate refuza sau nu punerea în executare a mandatului european de arestare, aceste dispoziții legale prevăd doar existența unor condiții, pe care persoana solicitată le îndeplinește, respectiv este cetățean român și trăiește în România, are rezidență continuă și legală pe teritoriul României și refuză să execute pedeapsa pe teritoriul Italiei.

Față de aceste dispoziții legale, în care legiuitorul nu condiționează refuzul predării de gravitatea faptelor pe care persoana solicitată le-a săvârșit, așa cum, în mod eronat, a reținut instanța de fond, s-a considerat că hotărârea instanței de fond este nelegală.

O altă critică de nelegalitate exprimată de către persoana solicitată A. a fost în sensul că instanța de fond a admis cererea de executare a mandatului european și a dispus predarea persoanei solicitate autorităților italiene, fără a avea la dosarul cauzei hotărârea de condamnare, considerând că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În opinia contestatorului, atașarea hotărârii se impunea și pentru clarificarea aspectelor contradictorii din sesizarea SIRENE și mandatul european de arestare, respectiv autoritățile din Italia să arate în ce dosar a fost condamnată persoana solicitată, dacă a fost absolvit de pedeapsă, dacă a intervenit sau nu prescripția acțiunii penale și a pedepsei, respectiv dacă există motive de neexecutare potrivit art. 4 alin. (4) din Decizia-cadru din data de 13.06.2002 privind mandatul european de arestare, având în vedere ca fapta pentru care se solicită predarea ar fi fost săvârșită în data de 28.08.2005, respectiv cu 15 ani în urmă.

Deopotrivă, s-a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora, în cazul în care persoana solicitată refuză predarea, judecătorul sesizat cu cererea de executare a mandatului european de arestare este obligat să demareze procedura recunoașterii hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală și să comunice autorităților emitente acest lucru, solicitând sau comunicând, totodată, orice informații necesare în vederea realizării acestei proceduri.

Apărarea a apreciat că această cerere era utilă și pertinentă, în condițiile în care mandatul european de arestare a fost emis în data de 03.09.2019, de către Parchetul Republicii din Potenza, de la data emiterii mandatului european de arestare până la data reținerii și arestării provizorii a persoanei solicitate, Europa și în special Italia a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, determinată de criza sanitară.

O altă critică a fost aceea că persoana solicitată a invocat prescripția acțiunii penale, ca motiv de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare, în temeiul art. 4 alin. (4) din Decizia-cadru, raportat la data de 28.08.2005, dată la care ar fi fost săvârșită fapta și data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv data de 28.04.2019 și nu prescripția executării pedepsei, așa cum, în mod greșit, a reținut Curtea de Apel Suceava.

De asemenea, s-a susținut că, atât în sesizarea SIRENE, cât și în mandatul european de arestare apar diferite date la care hotărârea de condamnare ar fi rămas definitivă, respectiv data de 12.12.2018 și data de 28.04.2019, motiv pentru care hotărârea de condamnare trebuia comunicată.

Apărarea a arătat că instanța de fond a dispus predarea persoanei solicitate, fără a condiționa predarea către autoritățile judiciare italiene de asigurarea unor garanții pentru persoana solicitată, respectiv că va avea posibilitatea să ceară o nouă procedură de judecată în statul membru emitent și sa fie prezentă la judecată, având în vedere că aceasta nu recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost condamnată, a fost condamnată în lipsă și nu a avut cunoștință despre proces.

Motivele de contestație au fost susținute pe larg de către apărare cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată, în raport de criticile invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a desființa, în parte, sentința contestată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, rolul instanței de judecată în procedura pendinte este limitat la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la existența unuia dintre motivele de refuz (obligatorii sau opționale) ale executării mandatului european de arestare.

Cu privire la acest ultim aspect, se constată că instanța de fond a apreciat corect că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, însă nu a verificat susținerile persoanei solicitate privind lipsa sa de la procedurile judiciare desfășurate pe teritoriul statului solicitant, aceasta contestând, în mod expres, prezența sa la termenul din data de 09.12.2009, aspect ce se circumscrie motivului opțional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

În plus, această împrejurare prezintă relevanță și din perspectiva impunerii unor condiții speciale, în cazul executării mandatului european de arestare. Astfel, potrivit art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 "în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse (...) aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal și nici informată în orice alt mod cu privire la data și locul ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa".

Independent de susținerile persoanei solicitate privind judecarea sa în lipsă, solicitarea unor informații suplimentare autorităților judiciare italiene privind prezența persoanei solicitate la procedurile judiciare, respectiv încunoștințarea acesteia de procesul penal se impunea în raport și de mențiunile cuprinse în mandatul european de arestare. Astfel, pe de o parte, se menționează că persoana solicitată a fost prezentă la ședința din data de 09.12.2009 în fața Tribunalului din Melfi, iar, pe de altă parte, că sentința a fost pronunțată de Tribunalul din Potenza.

Față de cele arătate, este întemeiată critica contestatorului adusă dispoziției instanței de fond de predare a persoanei solicitate, în lipsa unor demersuri către autoritățile judiciare italiene pentru obținerea garanțiilor că aceasta va avea acces la o nouă procedură judiciară în prezența sa.

În ceea ce privește criticile contestatorului privind motivul opțional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, acestea sunt întemeiate, în parte, astfel cum se va arăta în continuare.

Contrar susținerilor apărării privind obligativitatea demarării procedurii recunoașterii hotărârii penale străine de condamnare, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea (...), dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa (...) în statul membru emitent".

Astfel, dispozițiile legale precitate reglementează un motiv opțional de neexecutare a mandatului european de arestare, lăsând la aprecierea instanței de judecată predarea persoanei solicitate în raport de circumstanțele concrete ale cauzei și situația specială a persoanei condamnate. Motivele justificate obiectiv care ar impune refuzul de executare a mandatului european de arestare nu sunt prevăzute expres de legiuitor, fiind lăsate la latitudinea instanței. Îndeplinirea condițiilor menționate în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cetățenia română sau rezidența pe teritoriul României determină incidența motivului opțional de refuz și nu constituie impedimente legale în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

În aceste coordonate și având în vedere și contextul pandemic actual generat de virusul SARS-CoV2 (COVID-19), instanța de control judiciar apreciază că executarea pedepsei în România ar putea constitui o opțiune ce trebuie, în prealabil, verificată de instanța de fond.

Prin urmare, se impunea efectuarea de demersuri către autoritățile judiciare italiene privind transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, în scopul recunoașterii, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare.

De altfel, depunerea hotărârii de condamnare a persoanei solicitate, precum și a informațiilor privind data rămânerii definitive și a pedepsei ce urmează a fi executată, erau necesare și pentru clarificarea aspectelor contradictorii privind data pronunțării sentinței Curții de Apel din Potenza - 12.12.2018 (menționată în mandatul european de arestare), respectiv 13.12.2018 (menționată în cazierul judiciar), data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, care este ilizibilă în mandatul european de arestare, precum și a duratei pedepsei privative de libertate ce urmează a fi executată de persoana solicitată pe teritoriul Italiei (date fiind mențiunile contradictorii din mandatul european de arestare și fișa de cazier depusă la dosarul cauzei).

Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că se impune admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate sub aspectul soluției dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea unei analize concrete și complete, în care persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În considerarea acestor exigențe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca persoana solicitată să poată beneficia, în mod efectiv, de o cale de atac, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgență, ce are consecințe directe, printre altele, și asupra libertății persoanei vizate de mandatul european de arestare, motiv pentru care persoana solicitată trebuie să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, în conformitate cu art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Drept urmare, se impune desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a o soluționa cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite părților și prin clarificarea tuturor aspectelor de care depinde completa și legala soluționare a acesteia, după cum s-a arătat anterior în cuprinsul prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., dar și în vederea respectării art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa, în parte, sentința penală contestată, numai sub aspectul soluției dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava.

Va menține dispozițiile sentinței cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.08.2020 și până la data de 18.09.2020 inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează, în parte, sentința penală contestată, numai sub aspectul soluției dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava.

Menține dispozițiile sentinței cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.08.2020 și până la data de 18.09.2020 inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 septembrie 2020.

GGC - NN