ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 588/2020

Deliberând asupra contestației formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Iași, printre altele, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/0024, a menținut măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. împotriva căruia s-a emis Mandatul european de arestare de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 3 septembrie 2019, dispusă prin Sentința penală nr. 119 din 20 august 2020 a Curții de Apel Suceava.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 3 septembrie 2019 și cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE, față de persoana solicitată A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. autorității judiciare emitente italiene, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20 august 2020 și până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv, a persoanei solicitate A. împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 3 septembrie 2019, în vederea predării.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării de la data de 8 august 2020 la zi.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. x din data de 8 august 2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza Încheierii nr. 19 din aceeași dată.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la efectele conferite de regula specialității.

Prin Decizia nr. 510 din data de 4 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale mai sus menționate; s-a desființat în parte sentința penală contestată, numai sub aspectul soluției dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare, trimițându-se cauza spre rejudecare, menținându-se dispozițiile sentinței cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20 august 2020 și până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv.

Curtea de Apel a constatat că din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată A. este cercetată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată în circumstanțe agravante prev. de art. 110, 81, 628 alin. (1) și (3) C. pen. italian, constând în aceea că "în participație cu alți doi cetățeni români, prin acțiunile sale executive care făceau parte din același plan criminal, a cauzat, cu violență, leziuni corporale dar și prin amenințările duse la îndeplinire cu ajutorul unui cuțit de bucătărie, părții vătămate, cetățeanului B., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini și de picioare și îi acoperiseră ochii și îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro și două telefoane mobile.

În San Nicola di Melfi și Rocchetta San Antonio în data de 28 august 2005.

În participație cu aceleași persoane și prin nenumărate acțiuni care făceau parte din același plan criminal, a cauzat, cu violență, leziuni corporale părții vătămate, cetățeanului C., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini și de picioare și îi acoperiseră ochii și îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro și două telefoane mobile.

În San Nicola di Melfi și Rocchetta San Antonio în data de 28 august 2005".

S-a reținut că gravitatea acuzației ce i se aduce persoanei solicitate de către autoritățile italiene nu poate fi apreciată de instanța română învestită cu soluționarea cauzei, fiind exclusiv atributul autorității străine să evalueze acest lucru. Ceea ce trebuie să verifice instanța este dacă la acest moment în care se analizează îndeplinirea condițiilor pentru executarea mandatului european de arestare se impune menținerea măsurii preventive sub incidența căreia se află persoana solicitată, având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că "instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării".

Având în vedere natura infracțiunilor pentru care se solicită predarea persoanei solicitate, Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive apare ca singura aptă să asigure buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, inclusiv pentru împiedicarea unei eventuale sustrageri de la judecată. S-a susținut că o altă măsură preventivă nu ar fi în măsură, la acest moment, să asigure derularea în bune condiții a procedurii, și față de împrejurarea că, fiind necesară solicitarea de informații suplimentare de la autoritățile emitente, în cauză a fost acordat un nou termen de judecată la data de 5 octombrie 2020.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestație, solicitând, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea măsurii controlului judiciar sau a măsurii arestului la domiciliu.

În motivele scrise de contestație, apărătorul ales al contestatorului a susținut că se impune revocarea măsurii arestării preventive întrucât motivele care au dus la luarea acestei măsuri, respectiv, faptul că s-ar crea riscul ca persoana solicitată să se sustragă de la judecarea cauzei, scopul bunei desfășurări a procedurii de soluționare a mandatului european de arestare fiind astfel periclitat, nu au existat nici la momentul luării celei mai aspre măsuri privative de libertate și nu subzistă nici în prezent.

A arătat că refuzul de a pune în libertate persoana vizată poate fi justificat doar din perspectiva celor patru motive identificate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv: riscul sustragerii, împiedicarea bunei desfășurări a justiției, prevenirea criminalității și ocrotirea ordinii publice. Or, în cauză, nu există elemente sub aspect probator, că persoana solicitată ar intenționa să se sustragă de la procedurile începute împotriva sa, iar în cazul în care se va considera că există un asemenea risc, acesta poate fi înlăturat atâta timp cât contestatorul urmează să fie supus unor garanții procesuale și să respecte anumite măsuri corelative, fiind astfel monitorizat îndeaproape de organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.

De asemenea, apărarea a solicitat să se aibă în vedere și faptul că, din anul 2005 și până în prezent, persoana solicitată nu a încălcat normele de conviețuire socială nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul unui alt stat. Față de aceste circumstanțe personale ale persoanei solicitate, a susținut că instanța de fond putea lua față de aceasta măsura controlului judiciar, invocând în acest sens, dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.

În subsidiar, tot prin raportare la circumstanțele personale ale persoanei solicitate, s-a susținut că față de aceasta se putea lua măsura arestului la domiciliu, care ar fi asigurat în egală măsură, garanțiile că nu se poate sustrage de la procedurile începute împotriva sa și că nu va fi împiedicată buna desfășurare a procedurii executării mandatului european de arestare. În opinia apărării, în contextul crizei sanitare actuale, măsura arestului la domiciliu ar fi fost oportună și ar fi respectat persoanei solicitate dreptul la viață și sănătate.

În concluziile orale, apărătorul din oficiu a susținut motivele scrise de contestație și, în plus, a solicitat să se aibă în vedere prezumția de nevinovăție, faptul că persoana solicitată nu a fost prezentă la procesul care a avut loc în Italia și că refuză să fie predată autorităților italiene.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația formulată de persoana solicitată A.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă verificarea, în procedura de executare a mandatului european de arestare, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a îndeplinirii condițiilor pentru menținerea arestării în vederea predării persoanei solicitate A., către autoritățile judiciare italiene.

Din actele dosarului rezultă că pe numele contestatorului persoană solicitată A., Parchetul General de pe lângă Tribunalul Potenza - Italia, a emis la data de 3 septembrie 2019, în Dosar nr. referință x/2019 SEIP, mandatul european de arestare în vederea executării Sentinței nr. de referință 794/2018 a Curții de Apel Potenza din data de 13 decembrie 2018, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de jaf calificat, prev. de art. 110, 81, 628 CO.1 și 3 din C. pen. italian, constând în aceea că "la data de 28 august 2005 împreună cu alți complici a comis infracțiuni de jaf calificat prin utilizarea unui cuțit cu care a amenințat victimele B. și C., după care le-a sustras câte 300 de euro de la fiecare".

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării contestatorului persoană solicitată A.

Suplimentar, față de argumentele arătate în considerentele încheierii contestate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea faptelor pentru care autoritățile judiciare italiene au dispus condamnarea contestatorului și că, reindividualizarea măsurii preventive prin înlocuirea ei cu arestul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, așa cum a solicitat apărarea, nu este oportună la acest moment, cu atât mai mult cu cât, instanța de judecată a cerut informații suplimentare de la autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, în scopul de a recunoaște pe cale incidentală hotărârea străină de condamnare și a dispune executarea de către contestator a pedepsei într-un penitenciar din România.

Circumstanțele personale ale contestatorului, în sensul că din anul 2005 până în prezent nu a încălcat normele de conviețuire socială nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul unui alt stat, precum și contextul crizei sanitare actuale, invocate de apărare ca argumente în susținerea cererii de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, nu au caracter de noutate, fiind avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare italiene, inițial, prin încheierea din data de 8 august 2020 și ulterior, prin Sentința penală nr. 119 din 20 august 2020, ambele hotărâri rămânând definitive sub acest aspect.

Nici din perspectiva termenului rezonabil al duratei arestării preventive nu se constată încălcări, în condițiile în care persoana solicitată este privată de libertate din data de 8 august 2020, respectiv de 54 de zile.

În consecință, Înalta Curte, neidentificând motive din care să rezulte caracterul nelegal al măsurii arestării preventive sau motive pentru care ar fi oportună înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Susținerile apărătorului din oficiu cu ocazia dezbaterii pe fond a contestației, în sensul că trebuie avute în vedere prezumția de nevinovăție, faptul că persoana solicitată nu a fost prezentă la procesul în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare și că refuză să fie predată autorităților judiciare italiene, nu pot fi analizate în cadrul prezentei contestații al cărei obiect este limitat la verificarea legalității și temeiniciei încheierii, exclusiv, în ceea ce privește menținerea măsurii arestării în vederea predării contestatorului către autoritățile judiciare italiene. În plus, Înalta Curte notează că apărarea se referă la chestiuni cu privire la care instanța de fond a dispus deja verificări, solicitând informații suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, acordând în acest sens termen de judecată la data de 5 octombrie 2020.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din același Cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2020.

Prin încheierea din data de 8 august 2020, Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 8 august 2020 și până la data de 22 august 2020, inclusiv.

Ulterior, prin Sentința nr. 119 din data de 20 august 2020, Curtea de Apel Suceava, a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene și a luat față de persoana solicitată măsura arestării provizorii în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20 august 2020 și până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv.

Prin Decizia penală nr. 510 din data de 4 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 119/2020, pe care a desființat-o numai sub aspectul soluției dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului de european de arestare, și a trimis cauza spre rejudecare, menținând dispozițiile cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile. începând cu data de 20 august 2020 și până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv.

În rejudecare, la termenul din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel, având în vedere considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus emiterea unei adrese către autoritatea judiciară italiană pentru a comunica: dacă persoana solicitată a fost citată personal sau informată cu privire la data și locul ședinței de judecată, iar în caz negativ, dacă în ipoteza predării persoana solicitată are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei; dacă fiind citată personal sau informată în alt mod, cu privire la data și locul ședinței, persoana solicitată a participat la judecarea cauzei; pedeapsa la care a fost condamnată și pe care o are de executat; copiile hotărârilor de condamnare, informând totodată autoritatea emitentă că scopul pentru care cere să i se comunice hotărârile de condamnare pronunțate împotriva persoanei solicitate este solicitarea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței de condamnare și executarea de către aceasta a pedepsei într-un penitenciar din România.

La același termen de judecată, din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel, în temeiul art. 104 alin. (9) Legea nr. 302/2004, republicată,a menținut măsura arestării provizorii dispusă față de persoana solicitată.

Așadar, având în vedere și motivele scrise de contestație, susținute și oral cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că obiectul prezentei contestații îl reprezintă verificarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțată de instanța de fond, exclusiv, cu privire la dispoziția de menținere, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a măsurii arestării preventive a contestatorului persoană solicitată, împotriva căruia Parchetul General de pe lângă Tribunalul Potenza - Italia a emis la data de 3 septembrie 2019, în Dosar nr. referință x/2019 SEIP, mandatul european de arestare în vederea executării Sentinței nr. de referință 794/2018 a Curții de Apel Potenza din data de 13 decembrie 2018, prin care aceasta a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de jaf calificat, prev. de art. 110, 81, 628 CO.1 și 3 din C. pen. italian, la pedeapsa închisorii de 5 ani, fapta constând în faptul că "la data de 28 august 2005 împreună cu alți complici a comis infracțiuni de jaf calificat prin utilizarea unui cuțit cu care a amenințat victimele B. și C., după care le-a sustras câte 300 de euro de la fiecare".excedează obiectului prezentei contestații, al cărei obiect este, așa cum s-a arătat, verificarea legalității și temeiniciei încheierii exclusiv, cu privire la menținerea măsurii arestării preventive a contestatorului sunt chestiuni care se circumscriu noțiunii de motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare

Înalta Curte reține că persoana solicitată a fost condamnată de autoritățile italiene de săvârșirea unei infracțiuni de jaf calificat, prev. de art. 110, 81, 628 CO.1 și 3 din C. pen. italian, la o pedeapsă de 5 ani, motiv pentru care nu se mai impune verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, astfel încât ne aflăm în situația unei infracțiuni care, potrivit art. 97 din Legea nr. 302/2004, ar putea da loc la predare. Faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare au corespondent în legea penală română, și anume în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de 234 C. pen.

Având în vedere natura infracțiunilor (infracțiuni vizând patrimoniul) pentru care se solicită predarea persoanei solicitate, pentru care se solicită predarea, se apreciază că luarea unei măsuri preventive mai ușoare ar crea riscul ca aceasta să se sustragă de la judecarea cauzei, scopul bunei desfășurări a procedurii de soluționarea mandatului de arestare putând fi astfel periclitat.

În același timp se constată că persoana solicitată este privată de libertate din data de 8 august 2020, respectiv de 54 de zile, astfel că nu a fost depășită durata maximă prev. de art. 140 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte reține că menținerea măsurii arestării în vederea predării corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale ce reglementează această procedură specială, raportat la durata pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene, la natura și gravitatea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate, dar și la necesitatea preîntâmpinării riscului de sustragere a acesteia și asigurării executării în bune condiții a mandatului european de arestare.

Astfel, în contextul particular al cauzei, Înalta Curte apreciază că circumstanțele personale ale contestatorului persoană solicitată, în sensul că din anul 2005 și până în prezent nu a încălcat normele de conviețuire socială nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul unui alt stat, are un domiciliu stabil în țară, nu justifică aplicarea unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen., mai ușoară, cum este cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, argumentele expuse de apărare neputând fi circumscrise unor motive temeinice care să conducă la adoptarea unei astfel de soluții, măsura arestării fiind singura aptă să asigure buna desfășurare în continuare a procedurii judiciare, concluzie generată, așa cum s-a arătat, și de conduita anterioară a contestatorului, neputându-se reține că există suficiente garanții în sensul că, aflat sub imperiul unei măsuri preventive mai blânde, acesta nu va încerca să se sustragă de la judecarea cauzei.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că soluția dispusă de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciindu-se că se impune menținerea măsurii arestării față de persoana solicitată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens și fiind avute în vedere, totodată, circumstanțele particulare ale cauzei, măsura fiind necesară în scopul predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia, în vederea executării pedepsei privative de libertate sau al recunoașterii pedepsei aplicate prin hotărârea străină și punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în România.

Contestatorul a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere prezumția de nevinovăție, acesta nefiind prezent la proces, precum și refuzul de a fii predat autorităților judiciare italiene.

Înalta Curte constată că unul din motivele pentru care a fost admisă contestația formulată de persoana solicitată împotriva sentinței penale nr. 119 pronunțată de Curtea de Apel este cel referitor la împrejurarea că prima instanță nu a verificat susținerile persoanei solicitate privind lipsa sa de la procedurile judiciare desfășurate pe teritoriul statului solicitant, aspect ce se circumscrie motivului opțional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004. De altfel, prima instanță a amânat judecarea cauzei și a acordat termen a data de 5 octombrie 2020 pentru a obține relații suplimentare de la autoritatea judiciară competentă cu privire la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare ivite în cauză.

În ceea ce privește prezumția de nevinovăție, se reține că în jurisprudența instanței supreme s-a statuat că pentru deplina respectare a principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în cadrul acestei proceduri nu pot fi analizate apărări ale persoanei solicitate vizând fondul cauzei și nici aspecte de temeinicie ale actelor autorității judiciare emitente ori de oportunitate a arestării persoanei solicitate. (ÎCCJ, secția penală, Decizia nr. 1724 din 16 decembrie 2015, www.x.ro).

27 octombrie 2020

Procesat de GGC - LM