ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4073/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 18.09.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit),: anularea Deciziei emisă sub nr. 9666 din 21.03.2014 privind soluționarea Contestației nr. 7017/28.02.2014; anularea Procesului - Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenție sub nr. x din 24 ianuarie 2014; anularea măsurii de retragere a ajutorului financiar nerambursabil acordat beneficiarei în baza Contractului de finanțare x; anularea măsurii de reziliere a Contractului; anularea măsurii de stabilire în sarcina sa de plată a sumei de 840.484,80 RON;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 881 din 27 martie 2015, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin Lichidator Judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin Lichidator Judiciar B. SPRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8.

Recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, deoarece textul legal obligă autoritatea competentă să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în scopul de a verifica și evidenția, dacă e cazul, nereguli în derularea contractului de finanțare.

Ca atare, consideră recurenta, simpla deschidere a procedurii de insolvență nu constituie prin ea însăși, o cerință necesară și suficientă pentru denunțarea unui contract de finanțare și nu este o neregulă în sensul O.U.G. nr. 66/2011.

Împrejurarea că ulterior obținerii finanțării și derulării contractului, societatea s-a confruntat cu probleme de ordin financiar, fiind necesară deschiderea procedurii insolvenței, nu impietează, susține recurenta-reclamantă, asupra veridicității celor declarate la momentul accesării finanțării nerambursabile și nu poate constitui un motiv întemeiat pentru retragerea acesteia.

În plus, prin clauza contractuală prevăzută în Anexa 1 la art. 11 din contract, se înscrie doar posibilitatea, iar nu obligația autorității de încetare a valabilității contractului în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței.

În aceste condiții, deschiderea procedurii prealabile de insolvență și depunerea unui plan de reorganizare, nu poate constitui un motiv de îngrijorare pentru soarta derulării proiectului, ci dimpotrivă, trebuie privită ca o posibilitate de creștere a șanselor pentru depășirea problemelor comerciale ale debitorului reorganizat.

Prin raportare la cele sus-menționate, recurenta-reclamantă consideră că starea de insolvență nu reprezintă o neregulă din perspectiva O.U.G. nr. 66/2011 pentru care poate fi reținută culpa societății și care este de natură să creeze un prejudiciu.

Prin motivele de recurs se invocă și Decizia nr. 342/2013 a Curții Constituționale, conform căreia s-a constatat că prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul UE/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora.

Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică faptul că instanța de fond a reținut că nu s-a încălcat principiul proporționalității sancțiunii, prevăzut la art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 iunie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, se constată că recurenta-reclamantă a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006 (procedura generală de insolvență) începând cu data de 20.12.2013.

Ca urmare acestui fapt, intimata-pârâtă, invocând disp. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și prevederile contractului de finanțare, mai întâi a propus, rezilierea contractului prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.01.2014 și ulterior, a reziliat contractul de finanțare.

Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin derogare de la dispozițiile art. 36 și 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora".

La rândul lor, prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare susțin posibilitatea autorității contractante în sensul suspendării sau încetării valabilității contractului, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, inclusiv în situația în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței.

Din interpretarea celor două texte legale, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă are într-adevăr posibilitatea încetării/rezilierii contractului de finanțare ca urmare a declanșării procedurii de insolvență, dar numai ca urmare a demarării activității de constatare a neregulilor, procedură care este obligatorie.

La rândul său, procedura de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se desfășoară în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, pentru aceasta urmând a se demonstra dacă beneficiarul finanțării nerambursabile a săvârșit o neregulă, respectiv identificarea abaterii (acțiune sau inacțiune) și prejudiciului adus bugetelor în cauză.

În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 342/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 a arătat în considerentele care sunt obligatorii, că prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora.

A doua obligație a autorităților competente, reține Curtea Constituțională, este aceea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind deci o activitate subsecventă unor nereguli și fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvență.

Prima instanță, analizând dispozițiile legale incidente, pe care le-a redat în cuprinsul considerentelor sentinței pronunțate, a concluzionat că simpla intrare în insolvență a beneficiarului constituie neregulă ce conduce la recuperarea finanțării nerambursabile și rezilierea contractului de finanțare.

Or, o astfel de interpretare este contrară definiției neregulii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, care alătură condiția restituirii finanțării de existența unei abateri constând dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, dar și a unui prejudiciu produs sau potențial adus bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

În acest sens, pot fi exemplificate Deciziile nr. 3864 din 2.12.2015 și nr. 67 din 19.01.2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi admis, urmând a se casa sentința atacată și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de rejudecare va analiza și stabili în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul U.E., distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, cum s-a arătat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 342/2013, în raport de motivația actelor administrative a căror anulare s-a cerut.

Se constată, de asemenea, că nu mai este necesară analizarea motivelor de casare din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, aceasta revenind instanței de rejudecare, în ipoteza identificării existenței unei nereguli care presupune și aplicarea principiului proporționalității sancțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva sentinței nr. 881 din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2017.