ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2013 pe rolul la Tribunalului Argeș, reclamanta SC "A." SRL a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și SC "B." SRL, solicitând instanței să dispună anularea Hotărârii nr. 498 din 28 august 2013 adoptată de primul pârât, cu consecința exonerării reclamantei de plata amenzii de 2.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat înlocuirea respectivei amenzi cu sancțiunea avertismentului, conform O.G. nr. 2/2001.

Prin Sentința civilă nr. 1584/2014 din 12 septembrie 2014, Tribunalul Argeș, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Prin Sentința civilă nr. 159/F-CONT din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și SC "B." SRL, și a dispus anularea în tot a Hotărârii nr. 498/2013 adoptată de Colegiul Director al CNCD.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Pitești, menționată la pct. 1.2, au declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pârâta SC "B." SRL, fiind invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut că posedă funcția ex officio de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte, așa cum consacră art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

PENTru a răspunde pe deplin principiului oficialității, CNCD trebuie să privească fenomenul discriminării, in genere, nu doar din perspectiva vătămării individuale a demnității și drepturilor persoanei-victimă/petent, ci și, extensiv, a demnității și drepturilor tuturor celorlalți oameni.

Recurentul a mai susținut că ceea ce a făcut obiectul analizei CNCD, respectiv ceea ce a constatat Consiliul a reprezenta discriminare a fost nu articolul în ansamblul său, care ar viza doar un reprezentant al SC "B." SRL, ci stricto sensu sintagma care compunea titlul articolului.

Fapta față de care poartă vină reclamantul constă în producerea și publicarea unei expresii, în contextul formulării titlului unui articol, respectiv publicării acestuia, care a vizat sau a generat lezarea demnității sau crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, degradare, ofensare la adresa apartenenților (români și in genere) la naționalitatea germană.

Așa cum rezultă neechivoc din economia sintagmei împricinate, aceasta are ca mobil determinant apartenența adresanților expresiei în cauză la naționalitatea germană, apartenență în absența căreia comportamentul discriminatoriu constând în expresia care compune titlul articolului în cauză nu s-ar fi produs.

Articolul în cauză, prin intermediul titlului său (componenta cu relevanță sugestivă și enunțiativă a unui text), generalizează un (prezumtiv) comportament imoral și antisocial particular la întreaga națiune germană.

În speță, s-a identificat o extindere a efectelor unui caz particular la general, extindere realizată tehnic prin expunerea ideii generalizate în partea emblematică a unui text - "titlul", care poartă perse forța imanentă a enunțului, a "indicativului exponențial și ilustrativ", iar prin asta potențialitatea generării individuale a unor efecte.

În opinia recurentului, nu poate fi admisă sub nicio formă teza potrivit căreia dreptul la exprimare și informare, în speță, se circumscria datoriei presei de a informa publicul, întrucât subiectul descalificării unei naționalități în legătură cu închipuita "dublă morală a nemților", fie și printr-o sintagma, însă redată nu în mod nesemnificativ pentru articol, ci prin chiar titlul acestuia, cel care este sugestiv și reprezentativ pentru sensul real/nealterat al articolului (sau măcar pentru ideea transmisă fie sibilinic, fie subliminal), nu se subordonează noțiunii de informație de interes public. Aceasta cu atât mai mult cu cât ideea generală desprinsă din sintagma sancționată nu poate fi sprijinită pe relatările particularizate ale articolului, care ar fi răspuns legitimității publicului de a fi informat în legătură cu atributele imorale și antisociale ale "nemților" in genere.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulată de reclamantă, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Hotărârii CNCD nr. 498/2013.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă SC "B." SRL a susținut că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive nu a fost motivată în drept, instanța de fond mulțumindu-se să constate faptul că societatea pârâtă a "afirmat drepturi subiective și interese legitime în procedura administrativ jurisdicțională desfășurate în fața C.N.C.D. care nu pot fi analizate în cauza de față fără ca partea ce s-a pretins titulară să aibă posibilitatea de a formula apărări".

Faptul că a fost convocată pentru clarificări în procedura administrativă prealabilă, că s-a prezentat pentru a susține motivele pentru care a apreciat că, articolul în cauză are caracter discriminatoriu, reprezintă doar unul din elementele care, probabil au condus la soluția dată de către C.N.C.D., iar poziția exprimată de către contestator cu ocazia soluționării prezentului dosar ar fi fost utilă și cu ocazia desfășurării acestei proceduri. Însă, participarea societății recurente la această procedură nu conferă dreptul părții sau al instanței de a da naștere vreunui raport juridic care ar necesită soluționarea pe calea instanței între societatea pârâtă și contestatoare.

Pe fondul cauzei, a susținut că soluția instanței de fond este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a normelor art. 19 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. ultim din O.G. nr. 137/2000, orice persoană poate sesiza Consiliul cu privire la o posibilă faptă de discriminare, ba mai mult, Consiliul însuși se poate autosesiza cu privire la o atare faptă.

Pe cale de consecință, este irelevantă persoana care a formulat sesizarea, cum irelevante sunt și eventualele prejudicii pe care o atare discriminare le-ar avea sau nu asupra celui ce a sesizat instituția abilitată.

A mai susținut recurenta că instanța fondului a constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 15, 70 și 75 C. civ.

În opinia recurentei, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, deoarece ele se aplică raportat la dispozițiile art. 1357 și 1373 C. civ., respectiv cele ale răspunderii civile delictuale, invocate de contestatoare însăși.

Cu privire la conținutul actului atacat, recurenta a arătat că din economia sintagmei invocate rezultă fără echivoc că aceasta are ca factor esențial apartenența adresanților expresiei în cauză la naționalitatea germană, apartenență în absența căreia comportamentul discriminatoriu constând în expresia care compune titlul articolului în cauză nu s-ar fi produs.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea contestației formulată ca neîntemeiată.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a apreciat că recursul este admisibil, actul procedural fiind comunicat părților în baza încheierii din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din data de 23 februarie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantă, stabilindu-se că soluționarea acestuia se realizează în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice" [alin. (1)] și "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare" [alin. (3)]; de asemenea, conform alin. (4) al aceluiași articol din actul normativ în discuție "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".

Din cuprinsul acestor dispoziții legale citate, rezultă că pentru a fi în prezența unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza criteriilor enunțate de legiuitor, inclusiv etnie, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intra sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidat, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Totodată, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

Din analiza textului art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum și a acestei ordonanțe în ansamblul său, dar și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată, mai bine sau mai rău tratat decât altul.

Principiul nediscriminării presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, orientare sexuală, vârstă.

Însă, așa cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenționalitate, direct aplicabil în sistemul de drept național, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.

Potrivit art. 1 din Codul Deontologic al Ziaristului "Ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecințele ce le-ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat", iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și de a primi sau comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să impună societăților de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare". Conform alin. (2) al aceluiași articol "exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritate teritorială sau siguranță publică, apărarea ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Într-adevăr, dispozițiile art. 10 din Convenție nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit, iar conform termenelor din parag. 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități" care în cazul jurnaliștilor impun condiția acționării cu bună-credință, pentru a oferi informații corecte și credibile, în conformitate cu etica jurnalistică.

Analizând Hotărârea nr. 498 din 28 august 2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a decis că aspectele sesizate de petenta SC B. SRL constituie discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, s-a reținut prin sentința atacată că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, pentru a se reține existența unei fapte de discriminare.

În fapt, titlul articolului din ziar și afirmațiile din cuprinsul articolului nu sunt ofensatoare, nu sunt îndreptate împotriva comunității germane și nu aduc atingere demnității acestei categorii, fiind evident că se referă doar "nemții" de la compania SC B. SRL și, mai exact, la o persoană concretă din conducerea acesteia, care ar fi săvârșit fapte ilegale și imorale în cadrul societății.

A aduce la cunoștința publică comportamentul public al unei persoane, care ocupă o anumită funcție în cadrul societății reclamante este fără îndoială un drept legitim al jurnalistului ca formator de opinie în lumina dreptului libertății de exprimare consacrat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acord cu aprecierile instanței de fond, Înalta Curte reține că articolul nu vizează întreaga etnie germană și nici societatea în sine, deoarece prin expunerea informațiilor, relatarea, enumerarea faptelor antisociale săvârșite, o anumită persoană din această comunitate a fost menționată, și anume o persoană din conducerea/acționariatul firmei.

În fine, în ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a pârâtei SC B. SRL, se constată că aceasta este justificată în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată și art. 38 din procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, aprobată prin Ordinul nr. 144/2008 emis de Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care reglementează pentru soluționarea litigiului o procedură transparentă, cu respectarea principiilor contradictorialității și asigurării dreptului la apărare al tuturor părților.

În cauză, actul administrativ-jurisdicțional supus controlului de legalitate și temeinicie pe calea contenciosului administrativ în condițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și ale Legii nr. 554/2004 a fost adoptat de CNCD în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale în care societatea a avut calitatea de parte reclamantă, fiind citată în cadrul acestei proceduri speciale.

Astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 444/2009 pronunțată de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate al prevederilor O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, având independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional, iar procedura judiciară pentru contestarea acestuia impune citarea tuturor celor interesați, inclusiv a celor care, fiind părți în procedura administrativă, au dobândit în mod implicit legitimarea procesuală în litigiul dedus spre soluționare instanței de judecată.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursurile formulate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și SC B. SRL împotriva Sentinței nr. 159/F - CONT din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CT