ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2018

Constată că, la data de 9 ianuarie 2017 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 3053/54/2015, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 368 din 20 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția i civilă, ftxându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 17.02.2017.

Prin încheierea din 17.02.2017, Înalta Curte de Casație și justiție, secția I civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

La data de 13.03.2018, înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs,

Analizând excepția perimării, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare îimp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecință.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzata de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 17 februarie 2017, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 19 februarie 2018, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 368 din 20 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2018.