ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1111/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1111/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1111/2017 Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra revizuirii de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/1/2015, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2486 din 11 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin încheierea de ședință din data de 10 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns niciuna dintre părți și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin încheierea din 21 aprilie 2016 s-a menținut măsura suspendării cauzei.
Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de revizuire. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății cererii de revizuire în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 10 martie 2016, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cauzei. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 10 martie 2017, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.
civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2486 din 11 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.