ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 347/2018

Deliberând, m condițiile ari 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Constată că, la data de 27 octombrie 2016 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2/2016, recursul declarat de revizuentul A. și recurenta Asociația B. împotriva Deciziei nr. 197R din 25 februarie 2016 și a tuturor hotărârilor din Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, fixându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 13 ianuarie 2017.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

La data de 18 ianuarie 2018, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs.

Analizând excepția perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecință.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 ianuarie 2017, partea a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecății recursului, prin îndeplinirea obligațiilor puse în sarcina sa de către instanță.

În speță, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 15 ianuarie 2018 (întrucât ziua de 13 ianuarie 2018 - sâmbăta - când s-a împlinit termenul era o zi nelucrătoare.

De asemenea, din verificarea actelor dosarului și a sistemului Ecris reiese că la data de 20 februarie 2017 recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017, prin care s-a dispus suspendarea prezentei cauze, iar prin Încheierea civilă nr. 71 din 13 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, recursul declarat de recurenta Asociația B. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2/2016 a fost respins ca inadmisibil.

Drept urmare, se constată că cererea de recurs formulată de recurentă nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 249 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost formulată împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu recurs, nefiind făcută, astfel, cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul obținerii întreruperii cursului termenului de perimare, ceea ce constituie un abuz procesual (drepturile procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ.).

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de revizuentul A. și recurenta Asociația B. împotriva Deciziei nr. 197R din 25 februarie 2016 și a tuturor hotărârilor din Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN