ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2529/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2529/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin, (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Constată că, la data de 06.04.2017 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2016, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 23 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin repartizare computerizată aleatorie, fixându-se prim termen de judecată la 26.05.2017.

Prin încheierea din 26.05.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din 26 mai 2017, ce a fost respins ca inadmisibil prin încheierea nr. 217 din 11 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

La data de 05.06.2018, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs.

Analizând excepția perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură iacul în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată avea ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru ca un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecință.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an sa nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților care nu au acționat în acest scop deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin, (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 26 mai 2017, partea a lăsat sa treacă un interval de timp mai mare de un an fără sa fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător al termenului de perimare, respectiv în vederea reluării judecății recursului, prin îndeplinirea obligațiilor puse în sarcina sa de către instanță.

În speță, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 29 mai 2018 (ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, sâmbătă, 26 mal 2018, iar luni 28 mai 2018, a fost zi liberă legală de Rusalii).

De asemenea, din verificarea actelor dosarului și a sistemului ECRIS reiese ca la data de 8 iunie 2017 recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 26 mai 2037, prin care s-a dispus suspendarea prezentei cauze, iar prin încheierea civilă nr. 217 din 11 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de recurenta

A. împotriva încheierii din 26 mai 2017 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost respins ca inadmisibil.

Drept urmare, se constată că cererea de recurs formulată de recurentă nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 249 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost formulată față de o hotărâre împotriva căreia nu putea fi exercitată calea de atac a recursului, nefiind făcută, astfel, cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul obținerii întreruperii, ceea ce constituie un abuz procesual, drepturile procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credință și potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea, operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.