ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2561/2018

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

La data de 27.10.2016 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2016, recursul declarat de revizuentul

A. și recurenta B. împotriva Deciziei nr. 197/R din 25 februarie 2016 și a tuturor hotărârilor din Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, fixându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 13.01.2017.

Prin încheierea din 13.01.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legai citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

La data de 18.01.2018, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs.

Prin Decizia nr. 347 din nr. 347 din 2 februarie 2018pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat perimat recursul declarat de revizuentul A. și recurenta B. împotriva Deciziei nr. 197/R din 25 februarie 2016 și a tuturor hotărârilor din Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecință.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligenta a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

S-a constatat că, în speță, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 ianuarie 2017, partea a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecății recursului, prin îndeplinirea obligațiilor puse în sarcina sa de către instanță.

Astfel, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept menționată, s-a împlinit la data de 15 ianuarie 2018 (ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, sâmbătă, 13 ianuarie 2018).

De asemenea, din verificarea actelor dosarului și a sistemului ECRIS a reieșit că, la data de 20 februarie 2017, recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, iar prin Încheierea civilă nr. 71 din 13 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca inadmisibil.

Drept urmare, s-a constatat că cererea de recurs formulată de recurentă nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 249 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost formulată față de o hotărâre împotriva căreia nu putea fi exercitată calea de atac a recursului, nefiind făcută, astfel, cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul obținerii întreruperii, ceea ce constituie un abuz procesual, drepturile procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte a constatat perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

La data de 24 mai 2018, revizuenta B. a formulat cerere de revizuire împotriva, Deciziei nr. 347 din 2 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018, fiind fixat termen de judecată la 20 iunie 2018, pentru când revizuenta a fost citată cu mențiunea timbrării cererii de revizuire cu taxa judiciară de timbru de 10 RON.

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 20 iunie 2018 a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de revizuire pe care o va admite și, în consecință, va anula cererea de revizuire, ca netimbrată, pentru considerentele care succed.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare - în prezent abrogată prin O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru dar care este incidență în speță în raport de art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru -, cererile de revizuire se timbrează cu 10 RON.

Prevederile art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, stipulează că taxele judiciare de timbru se achită anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit în acest sens, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Potrivit alin. (2) al art. 20 din legea menționată, "Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii (...), instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată." întrucât, în cauză, petenta n-a atașat cererii de revizuire înscrisuri cu care sa facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, s-a dispus citarea sa cu mențiunea timbrării cererii cu taxă judiciară de timbru de 10 Iei, sub sancțiunea anulării cererii de revizuire.

Deși legal citată pentru termenul de judecată din 20 iunie 2018, petenta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar înscrisuri care să ateste îndeplinirea obligației legale privind plata taxei judiciare de timbru așa încât, în temeiul textelor de lege menționate, cererea de revizuire va fi anulată, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva Deciziei nr. 347 din 2 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.06.2018.