ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1498/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 15000 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte cererea precizată având ca obiect contestație la executare/partaj succesoral formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C.

A fost constatat că în raport de Certificatul de moștenitor nr. 10 din 15 martie 2004 emis de BNP D., a fost dezbătută succesiunea defunctului E., decedat la data de 26 iulie 1998 cu ultimul domiciliu în Craiova, jud. Dolj, moștenitori legali fiind C. în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de 1/4 și B. în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4 din moștenire.

S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. se compune din: jumătate din dreptul de proprietate asupra apartamentului cu destinație locuință situat în Craiova, cartier Rovine, (bun comun), compus din două camere și dependințele aferente în suprafață de 46,35 mp și dreptul de folosință în cotă-indiviză de 8,63% din terenul aferent blocului de locuințe, drept de folosință constituit prin Decizia nr. 390/1991 a Primăriei Craiova.

S-a dispus ieșirea din indiviziune a pârâtelor, astfel: a atribuit în natură pârâtei C. cota de 1/2 din apartamentul situat în Craiova, cartier Rovine, și obligă pârâta C. să plătească pârâtei B. sultă în sumă de 53325,24 RON (= 142200,62 RON - 82875,38 RON), reprezentând contravaloarea cotei de 3/4 din masa succesorală a defunctului E.

Au fost obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 7810 RON cheltuieli de judecată reprezentând 7.110 RON taxă judiciară de timbru și 700 RON onorariu expert.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin adresa nr. 284 din 15 septembrie 2014 emisă de BEJ G. în Dosarul de executare silită nr. y/2012, pârâta B. a fost înștiințată despre înființarea popririi pe conturi pentru soluționarea Dosarului de executare nr. y/2012 în vederea recuperării debitului în sumă de 22.000 euro de către creditorul reclamant A. și a cheltuielilor de executare în sumă de 6.424,38 RON.

În cadrul acestei executări silite, reclamantul a solicitat dezbaterea succesiunii autorului pârâtei, defunctului E. și împărțirea bunurilor succesorale în vederea recuperării creanței creditorului.

Prin Decizia nr. 1615/2017 din 12 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței primei instanțe și s-au respins apelurile reclamantului A. și pârâtei B.

Împotriva deciziei menționate anterior, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta B.

Prin adresa din 9 martie 2018, Tribunalul Dolj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Dolj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei nr. 1615/2017 din 12 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM