ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.07.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2003

HOTĂRÂRE
09.07.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 6

iulie 2001, Tribunalul Sibiu, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică din art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., în art. 321 alin.

(1) C. pen. și a condamnat pe inculpatul M.M.S. la o amendă de 10.000.000 lei

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din art. 321 alin. (2) în art. 321 alin. (1) C.

pen. și a condamnat pe același inculpat la 3.000.000 lei amendă pentru ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. c) C. pen., a dispus contopirea amenzilor urmând ca inculpatul să execute

amenda de 10 milioane lei.

S-a constatat că inculpatul a fost

arestat în perioada 10 iulie 1999 - 10 august 1999.

I s-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 63

1

A fost respinsă acțiunea civilă

formulată de partea civilă C.A.

Tribunalul a reținut că inculpatul

M.M.S. împreună cu martorii S.R., V.M. și O.C. au mers în localitatea Pucioasa

la bunicii inculpatului, iar în ziua de 9 iulie 1999, s-au dus la discoteca F.

din localitate, unde era organizată o seară pentru elevi. Inculpatul a dansat

cu O.C., pe care, în timpul dansului a dezbrăcat-o de tricoul pătat cu cafea,

aceasta rămânând în bustieră. Acest fapt a produs mai multe reacții (rumoare,

aplauze, gălăgie) care au atras atenția părții vătămate C.A., aflat într-un

separeu al localului împreună cu martorul S.D., unde serveau masa.

C.A. a intervenit, a chemat-o pe

martora O., arătând că este lucrător de poliție și i-a atras atenția asupra

comportamentului său. Ulterior martora a spus, plângând, celorlalți că partea

vătămată i s-a adresat jignitor, ca unei persoane de moravuri ușoare.

Între timp partea vătămată a chemat

un echipaj de poliție, deși lucrurile se liniștiseră.

La sosirea echipajului de poliție,

lt. P. și plt. major N.I. i-au cerut inculpatului să se legitimeze. Inculpatul

s-a îndreptat spre mașina sa dar aceasta nu mai era afară întrucât martorul S.

era plecat cu mașina. Reîntors în local, inculpatul, aflând că prietena sa a

fost atenționată și chiar jignită de o persoană „C"., a intrat în separeul

localului întrebând cine este acea persoană.

După plecarea echipajului de

poliție, partea vătămată, observând că inculpatul și grupul său de prieteni au

ieșit afară, a ieșit din local și a prezentat inculpatului legitimația de

polițist.

Inculpatul și ceilalți s-au

îndreptat spre mașină, iar martorul S. s-a urcat la volan. Partea vătămată i-a urmărit,

i-a cerut șoferului să-i prezinte actele și apoi i-a luat cheile din contact.

Atunci inculpatul a ieșit din mașină, a luat o bâtă de bassboll cu care a spart

două geamuri de la mașină, l-a înjurat și amenințat pe partea vătămată că-l va

face să vândă ziare, situație în care aceasta s-a retras în barul patronului D.

Inculpatul a spart un pahar de grilajul ușii, l-a lovit pe D., iar apoi a luat

un pistol, care nu funcționa, cu care a amenințat pe toți cei prezenți că se

sinucide. Ulterior, a fost chemat din nou echipajul de poliție de către barman,

iar inculpatul, fără a se opune a fost condus la sediul poliției.

În urma unor casări succesive, de

către Curtea Supremă de Justiție, a hotărârilor date în apel, Curtea de Apel

Alba Iulia, prin decizia penală nr. 342/A din 5 decembrie 2002 a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, împotriva sentinței penale

nr. 134 din 6 iulie 2001, pe care a desființat-o cu privire la latura penală.

Rejudecând, Curtea de apel a înlăturat schimbarea încadrării juridice din art.

239 alin. (1) și (3) în art. 321 alin. (1) C. pen. (parte vătămată C.A. și în

baza art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., l-a

condamnat pe inculpatul M.M.S., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru această

infracțiune de ultraj.

Instanța de apel a menținut

încadrarea juridică schimbată în infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1)

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a stabilit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani. I

s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la deducerea perioadei

executate, rezolvarea laturii civile și cheltuieli judiciare.

A fost respins, ca nefondat apelul

declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs. În principal, a solicitat achitarea sa pentru ambele

infracțiuni pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar a solicitat

menținerea sentinței penale nr. 134/2001 a Tribunalului Sibiu.

În esență, a susținut că partea

vătămată nu se afla în exercițiul funcțiunii și a fost aceea care a provocat

scandalul.

Examinând ambele motive de recurs,

Curtea constată netemeinicia lor, pentru motivele ce urmează, impunându-se însă

admiterea recursului pentru aplicarea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor

pedepse, numai cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată în baza

art. 321 alin. (1) C. pen.

Din examinarea probelor administrate

în cauză: declarațiile inculpatului, ale părții vătămate, ale martorilor

oculari audiați în faza urmăririi penale și reaudiați în instanță, Curtea constată,

că instanța de apel a reținut în mod corect săvârșirea celor două infracțiuni:

ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. și ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.

pen., întrucât partea vătămată, polițist aflat în exercițiul funcțiunii, a fost

insultat și amenințat de inculpat, iar prin comportarea sa, în public și

într-un loc public, inculpatul a adus atingere bunelor moravuri tulburând

liniștea și ordinea publică.

La stabilirea și aplicarea pedepsei,

instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei. Instanța a ținut seama de lipsa antecedentelor penale ale

inculpatului și de toate circumstanțele de fapt în care s-au comis

infracțiunile.

Decizia va fi casată doar cu privire

la aplicarea art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea

condiționată a unor pedepse, pentru pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită

pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii

publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., înlăturându-se prevederile

art. 33 și art. 34 C. pen.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârilor.

Admite recursul declarat de

inculpatul M.M.S. împotriva deciziei penale nr. 342/A din 5 decembrie 2002 a

Curții de Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată, numai cu

privire la aplicarea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.

Înlătură prevederile art. 33 și art.

34 C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe

care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 1 și art. 7 din Legea

nr. 543/2002, constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni

închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin.

(1) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iulie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-24
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3006/2003
prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 februarie 2002 până la zi. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de parte
ÎCCJ 2010-02-02
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2010
ăugându-se dobânda legală. Ulterior, la 26 septembrie 2008, instanța, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul că „respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inc
ÎCCJ 2011-04-19
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1571/2011
din oficiu avocat V.L. doar la termenele de judecată din 7 septembrie 2000 și 19 septembrie 2000, dar nu a putut fi audiat, cauza fiind amânată în ambele cazuri din motive procedurale privind pregătirea apărării - la cererea celorlalți coin
ÎCCJ 2003-10-31
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4915/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 193 din 11 septembrie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul M.D.I. la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drep
ÎCCJ 2004-06-16
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3315/2004
și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare, pedeapsă grațiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002. Inculpații L.I.M. și D.V. au fost condamnați în baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la câte 6 luni închisoa
Sursă