Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.09.2003
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3690/2003

HOTĂRÂRE
11.09.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3690/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 2140/ P din 2 iulie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș.Z., pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, republicat, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut că, la 17 august 2000, deși avea permisul de conducere suspendat, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism. Judecătoria Constanța, prin sentința penală nr. 2099 din 7 noiembrie 2001, l-a obligat pe inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că nu sunt probe certe care să ateste existența faptei.

Tribunalul Constanța, admițând apelul declarat de procuror, a condamnat pe inculpat la 8 luni închisoare pentru infracțiunea dedusă judecății. În baza art. 86 4 din același cod, instanța a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 332 din 18 februarie 1999 a Judecătoriei Constanța și a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute, în final, 3 ani și 6 luni închisoare. Această decizie a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat. Împotriva menționatelor hotărâri, procurorul general a declarat recurs în anulare, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza a II-a C. proc.

pen., susținând că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este în alte limite decât cele legale. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, iar conform art. 86 4 alin. (1) din același cod, dispozițiile art. 83 și art. 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decret nr. 328/1966, republicat, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Întrucât cea de a doua infracțiune a fost comisă în termenul de încercare, în mod corect instanța de apel, făcând aplicarea art. 86 4 C. pen., a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată anterior și a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa în cauză, dar a greșit cumulul aritmetic al celor două pedepse. Așadar, dispunând revocarea sub supraveghere a pedepsei anterioare de 2 ani și 8 luni închisoare și executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în cauză, se impunea ca inculpatul să execute, în total, 3 ani și 4 luni închisoare și nu 3 ani și 6 luni închisoare, cum greșit a calculat instanța de apel. În consecință, recursul în anulare, fiind fondat, urmează a fi admis și a se proceda conform dispozitivului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 2099 din 7 noiembrie 2001 a Judecătoriei Constanța, deciziei penale nr. 260 din 21 martie 2002 a Tribunalului Constanța și deciziei penale nr. 303/ P din 14 mai 2002 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul Ș.Z. Casează hotărârea pronunțată în apel, numai cu privire la greșita stabilire a cuantumului pedepsei, care este de 3 ani și 4 luni închisoare. Menține restul dispozițiilor hotărârilor pronunțate. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4600/2003
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 50 din 22 ianuarie 2003, a condamnat pe inculpatul A.E. la pedepse de 10 luni închisoare; un an și 6 luni închis
ÎCCJ 2004-07-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2004
Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 316 din 11 februarie 2003, Judecătoria Brașov a condamnat pe inculpatul G.I. la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzu
ÎCCJ 2003-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2003
D E C I Z I A NR.797 DOSAR NR.3047/2002 S -a luat în examinare recursul declarat de inculpatul S.Ș. împotriva deciziei penale nr.148 din 7 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța. S-au prezentat: inculpatul, arestat, asistat de avocat V.F., a
ÎCCJ 2003-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2537/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 250 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Răcari, inculpatul C.N.C. a fost condamnat la 2 luni închisoare și respectiv 5 luni închis
ÎCCJ 2003-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 791/2003
noiembrie și decembrie 1997, pe plt. rez. B.M. să falsifice cu prilejul întocmirii, două dovezi prin care i se permitea să conducă, după reținerea permisului de conducere. Folosind aceste acte false, inculpatul a condus autoturismul pe drum
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă