Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.07.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3723/2004

HOTĂRÂRE
02.07.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3723/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 101 din 23 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5066/2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.L.C. la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) și art. 80 C. pen. În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 37 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) și art. 80 C. pen., același inculpat a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., a fost computată prevenția de la 25 martie 2003 la zi, menținându-se arestarea inculpatului. În baza art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical în vederea dezintoxicării în timpul executării pedepsei. În baza art. 65 alin. (2), coroborat cu art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pedeapsă ce se va aplica alături de pedeapsa rezultantă, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost confiscată de la inculpat suma de un milion lei dobândită din valorificarea drogurilor și ridicată de organele de poliție cu ocazia percheziții domiciliare.

În baza art. 17 alin. (1) din aceeași lege, au fost confiscate de la inculpat cele 3 cutii de carton cu pachete sigilate de seringi hipodermice găsite în urma percheziții domiciliare, care au făcut obiectul infracțiunii de consum de droguri. S-a constatat că cele 13 folii din material plastic tip bilă ce conțineau 0,587 gr. heroină și două siringi hipodermice folosit ridicate cu aceeași ocazie s-au consumat în procesul analizelor de laborator. În baza at.118 lit. b) a fost confiscat un telefon mobil și cartela SIM încorporată, ca fiind folosite în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri. A fost restituit inculpatului un alt telefon mobil, care nu a avut legătură cu cauza. Instanța a reținut că la data de 25 martie 2003, în baza denunțului L.N., lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii Antidrog sector 3 București au realizat un flagrant, inculpatul C.L.C.

fiind depistat vânzând 4 doze de heroină martorului denunțător cu suma de un milion lei. Cu aceeași ocazie s-au găsit în locuința inculpatului 2 seringi hipodermice folosite și 3 cutii ce conțineau seringi hipodermice sigilate, precum și alte 9 doze de heroină, destinate consumului propriu de droguri (heroină). Prin decizia penală nr. 181/ A din 11 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.). A solicitat reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpat, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înalta Curte consideră că ambele instanțe au avut în vedere aceste criterii de individualizare a pedepsei, deoarece au ținut seama de gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite în concurs de inculpat [ (art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.)], de starea de recidivă în care acestea au fost comise [(art. 37 lit. b) C. pen.)], precum și de împrejurările care atenuează răspunderea penală a inculpatului (art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 și art. 76 C. pen.).

Reținând că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanțe în raport cu prevederile art. 72 C. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 88 C. pen., se va scade din durata pedepsei timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 martie 2003, la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 181/ A din 11 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 martie 2003 la 2 iulie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 447 din 6 mai 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D.I.F., în baza art.
ÎCCJ 2004-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6076/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 663 din 17 mai 2004, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații: - D.C.: - în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,
ÎCCJ 2007-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2007
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1072 din 29 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, după schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc
ÎCCJ 2009-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3264/2009
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 675 din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juri
ÎCCJ 2004-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5599/2004
de 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul grațierii pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplica
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă