ÎCCJ, Decizia nr. 94/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, are ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 194/F-CONT din 15 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În dosarul respectiv, prin încheierea din camera de consiliu de la 1 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de recurentul-reclamant A. împotriva membrilor completului de judecată nr. 2.

Prin Decizia nr. 4171 din 27 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a anulat încheierea atacată și a dispus rejudecarea cererii de recuzare la termenul din 27 noiembrie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Ulterior, în Dosarul nr. x/2015, prin încheierea din 27 noiembrie 2018, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a completului de judecată nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, format din judecătorii B., C. și D.

II. Recursul ce formează obiectul prezentului dosar

Împotriva încheierii din camera de consiliu de la 1 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015 a declarat recurs autorul cererii de recuzare A.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 53 C. proc. civ. și motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în susținerea cărora a expus criticile arătate în continuare.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține, în esență, că în mod greșit a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare, întrucât dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost depusă la data de 17 octombrie 2018.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că încheierea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 197 și art. 200 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți

În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., la termenul de astăzi, completul de 5 judecători a rămas în pronunțare cu privire la inadmisibilitatea și, subsecvent cu privire la prematuritatea recursului declarat în cauză, excepții care fac de prisos analiza în fond a criticilor din recurs.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât excepția prematurității poate fi analizată numai subsecvent, în măsura în care se va aprecia că este admisibilă calea de atac exercitată.

În speță, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins o cerere de recuzare, fiind incidente, în privința căilor de atac, dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 53. - (1) încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze competența completului de 5 judecători în materie civilă în soluționarea anumitor căi de atac, a făcut-o în mod expres și limitativ [spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) C. proc. civ.], ipoteza dedusă judecății nefiind însă reglementată.

Pe de altă parte, dispozițiile tezei a doua a textului citat din C. proc. civ. nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea finală pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă - cum este, în speță, decizia ce urmează a fi pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea recursului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015 - aceasta nu este supusă recursului la completul de 5 judecători în materie civilă, deoarece această formațiune de judecată nu este o instanță ierarhic superioară secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se cuvine a fi menționat faptul că recursul reglementat de art. 53 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. poate fi privit similar recursului reglementat de ar. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și în sensul considerentelor de la pct. 22 al Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017, ca nefiind un recurs propriu-zis, ci o cale de atac în cadrul căreia se verifică aprecierea instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere a cererii de recuzare.

Sub acest aspect, însă, nu sunt aplicabile, prin analogie, dispozitivul și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017 referitoare la competența completului de 5 judecători în materie civilă de soluționare a recursului declarat împotriva încheierilor prin care o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție respinge, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. În acest sens, se reține că, la pronunțarea deciziei menționate, Curtea Constituțională a avut în vedere alte dispoziții decât cele incidente cauzei de față [art. 53 alin. (1) C. proc. civ.], respectiv dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Faptul că, potrivit reglementărilor actuale, completul de 5 judecători nu este o instanță ierarhic superioară secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, este confirmat și de rațiunile avute în vedere de legiuitor, decelate din modificările și completările pe care Legea nr. 207/2018 le-a adus dispozițiilor art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în sensul că, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârile de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale sunt supuse recursului pe orizontală. Astfel, recursul împotriva unor asemenea hotărâri ale secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se judecă de un complet diferit din cadrul aceleiași secții, iar recursul împotriva unei asemenea hotărâri a unui complet de 5 judecători se judecă de un alt complet de 5 judecători.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 1 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT