ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 196/2010

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul Consiliul Local Voinești a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.P.D.R.P.”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea parțială a procesului-verbal de control, înregistrat la 24 iulie 2007, prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 38.677,35 lei, reprezentând plăți neeligibile; - suspendarea executării acestui act administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii, reclamantul arată, în esență, următoarele: Conform aprobării Agenției S.A.P.A.R.D., Consiliului Local Voinești i-a fost alocată, pentru realizarea proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voinești – extindere lucrări existente în comuna Voinești, județul Dâmbovița”, suma totală de 41.040.087.839 lei, din care: 34.315.199.772 lei cheltuieli eligibile (25.736.389.829 lei – contribuție Uniunea Europeană; 8.578.799.943 lei – contribuție națională) și 6.724.888.067 lei, cheltuieli neeligibile, prevăzute în bugetul local. Prin actul administrativ contestat s-a reținut că este neeligibilă suma de 38.677,35 lei, solicitată și plătită pentru lucrările de construcții-montaj și echipamente aferente realizării instalațiilor electrice, ce cădeau în sarcina operatorului de rețea și care, prin semnarea contractului de furnizare a energiei electrice, au fost trecute din patrimoniul Consiliului Local Voinești în proprietatea SC „E.M.N.” SA – Filiala S.D.F.E.E. Târgoviște (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „S.C.D.F.E.E.”). Reclamantul susține că organul de control nu a specificat lucrările care cădeau în sarcina operatorului de rețea și nu trebuiau să fie achitate din sumele alocate proiectului și că lucrările în litigiu sunt proprietatea unității administrativ-teritoriale potrivit inventarului bunurilor aflate în administrarea Consiliului local.

Hotărârea instanței de recurs, prin care s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare Prin decizia nr. 4446 din 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a a dmis recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 122 din 12 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea efectuării unei noi expertize, sau după caz, în măsura posibilului, a completării celei deja efectuate, urmând ca expertul să răspundă și să aibă în vedere obiectivele și obiecțiunile recurentei-pârâte, evident în condițiile în care, prealabil, acestea urmează a fi examinate și încuviințate de către instanță cu respectarea principiului contradictorialității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că atât obiectivele propuse de A.P.D.R.P. cât și obiecțiunile formulate de această parte ulterior depunerii raportului de expertiză nu au fost prezentate expertului, nu au fost examinate de instanță și nici nu au fost supuse dezbaterii părților, deși, în virtutea rolului activ ce îi revine și mai ales pentru respectarea principiului contradictorialității, instanța era datoare, chiar când a constatat necesitatea lămuririi acelor elemente de fapt după închiderea dezbaterilor, să repună cauza pe rol pentru a da posibilitatea părților să-și exprime poziția față de cele învederate.

Hotărârea pronunțată în fond de instanța de rejudecare În fond, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 111 din 10 iunie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat în parte procesul-verbal de control din 24 iulie 2007, în sensul că suma datorată este de 14.498,88 lei, și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1004,3 lei cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale, reprezentând onorariu expert și taxe de timbru. Potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în raport cu îndrumările deciziei de casare, Curtea de apel a pus în discuția părților necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză sau a completării celui deja efectuat de expertul C.G., urmând ca acesta să răspundă la obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P. În virtutea rolului activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și față de împrejurarea că părțile nu au solicitat efectuarea unui nou raport, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de A.P.D.R.P. cu privire la raportul de expertiză, obiecțiuni cu privire la care a fost depus la dosar răspunsul expertului C.G. (filele 12-17 la dosarul nr. 2050,8/42/2007 al Curții de apel). Pentru a pronunța soluția menționată, instanța a reținut, în esență, următoarele: Între pârâta A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă, și reclamantul Consiliul Local Voinești, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul din 18 februarie 2003 având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voinești - extindere lucrări existente”. Prin procesul verbal de control din 24 iulie 2007, pârâta a constatat încălcarea de către beneficiar a prevederilor Contractului de finanțare, a prevederilor art. 28 și art. 39 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 867/2003 și ale art. 6 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1210/2003, constând în faptul că s-au solicitat și plătit cheltuieli pentru lucrări de construcții-montaj și echipamente necesare realizării instalațiilor electrice care ulterior au fost predate S.C.D.F.E.E., plătindu-se astfel o sumă neeligibilă de 38.677,35 lei (RON). Prin Decizia nr. 20737 din 5 septembrie 2007, A.P.D.R.P. a respins contestația formulată de reclamant împotriva procesului-verbal de control, cu motivarea că, prin semnarea contractului de furnizare a energiei electrice, s-a realizat transferul de proprietate de la Consiliul Local Voinești la S.C.D.F.E.E. asupra unor părți ale instalațiilor electrice privind sistemul de alimentare cu apă. Expertiza tehnică energetică efectuată de expert C.G., a concluzionat următoarele: 1. o parte din lucrările care s-au realizat pentru cele 6 alimentări cu energie electrică a captărilor și gospodăriilor de apă au fost realizate pe tarif de racordare și au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., conform H.G. nr. 867/2003; 2. numai componenta B a tarifului de racordare ce reprezintă valoarea instalațiilor ce au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E. sunt sume neeligibile, cu toate că din aceste instalații nu se mai pot alimenta și alți consumatori, fiind realizate exclusiv pentru beneficiar, valoarea totală a componentei B pentru cele 6 instalații fiind în sumă de 144.988.837 lei (ROL). Expertul tehnic a constatat că S.C.D.F.E.E. a emis 6 avize tehnice de racordare pentru 3 gospodării de apă (Voinești, Gemenea și Izvoarele) și 3 puțuri de captare aferente gospodăriilor, în care sunt precizate lucrările efectuate, punctele de delimitare între lucrările aflate în patrimoniul Consiliului local și cele care au trecut în proprietatea S.C.D.F.E.E., precum și instalațiile aflate în proprietatea celor doi titulari. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.P.R., expertul tehnic și-a menținut punctul de vedere, arătând că, în raport cu prevederile H.G. nr. 8672003 și convențiile încheiate între părți, reclamantul Consiliul Local Voinești a plătit la S.C.D.F.E.E. următoarele sume pentru realizarea lucrărilor : - componentele A și C în valoare de 65.412.559 lei (RON), reprezentând taxa de putere și taxa pentru recepția lucrărilor și punerea sub tensiune a instalației utilizatorului; - componenta B - tariful de racordare, reprezentând valoarea instalațiilor ce au fost plătite de Consiliul Local Voinești și care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., în sumă de 144.988.837 lei ROL (14.498,88 lei - RON). În raport cu dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. k) din Secțiunea B coroborate cu cele ale art. 14 pct. 2.6 din Secțiunea A din Anexa la Acordul multianual de finanțare între Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, ratificat prin Legea nr. 316/2001 , Curtea de apel a reținut că sunt neeligibile numai cheltuielile ce reprezintă valoarea instalațiilor ce au intrat in patrimoniul S.C.D.F.E.E., potrivit avizelor de racordare și în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 867/2003, respectiv instalațiile aferente componentei B - tariful de racordare, în sumă de 14.498,88 lei (RON).

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 111 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A.P.D.P.R., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de fond nu a luat în considerare apărările cuprinse în întâmpinarea și în concluziile scrise depuse la dosar și a pronunțat sentința recurată cu încălcarea reglementărilor în vigoare, prin însușirea aspectelor cuprinse în raportul de expertiză efectuat în cauză. În sensul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică sentința pronunțată de Curtea de apel sub următoarele aspecte: - instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor și mijloacelor de probă invocate de pârâtă; - debitul în sumă de 68.667,35 lei a fost stabilit în sarcina reclamantului pentru efectuarea unei cheltuieli neeligibile reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții-montaj care au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E.; - debitul respectiv a fost stabilit în baza prevederilor contractuale, care au forță obligatorie pentru părți, de către experții Agenției în urma reanalizării dosarului cererii de plată pentru tranșele II și IV din proiect, când s-a constatat că reclamantul se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Anexa I la Contract, care transpun dispozițiile art. 4 pct. 4 lit. b) din Legea nr. 316/2001; - potrivit prevederilor contractuale și legale nu pot fi decontate decât cheltuielile care privesc bunuri ce aparțin beneficiarului și care rămân în patrimoniul acestuia pe toată durata contractului de finanțare; - Consiliul Local Voinești a supus spre decontare cheltuieli neeligibile privind lucrări de construcții montaj și echipamente pentru realizarea instalațiilor electrice, care erau în sarcina operatorului de rețea, iar nu în sarcina utilizatorului de rețea, conform dispozițiilor art. 28 și art. 39 din H.G. nr. 867/2003; - sunt neeligibile cheltuielile efectuate pentru plata rețelelor și echipamentelor din amonte de punctul de racordare, realizate în cadrul proiectului și transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare, așa cum rezultă din avizul tehnic de racordare emis de S.C.D.F.E.E., în condițiile în care Consiliul Local Voinești nu a făcut dovada faptului că racordurile electrice și punctele de delimitare se regăsesc în patrimoniul său; - valoarea cheltuielilor decontate de A.P.D.R.P. a fost mai mare decât valoarea componentelor A, B și C la care face referire expertul și că lucrările pe tarif de racordare, menționate în devizele de plată, rămân în patrimoniul S.C.D.F.E.E., conform H.G. nr. 867/2003, și reprezintă cheltuieli neeligibile conform reglementărilor din Programul S.A.P.A.R.D. - expertiza tehnică efectuată în cauză nu stabilește corect cuantumul taxelor de racordare, nu detaliază valorile decontate de A.P.D.R.P. și nu corelează valoarea componentei B din avizele de racordare cu valoarea situațiilor de lucrări electrice depuse de beneficiar la dosarul cererii de plată.

Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile incidente, Curtea reține următoarele: A. În ceea ce privește critica de recurs referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor și mijloacelor de probă invocate de pârâta A.P.D.R.P., Înalta Curte reține că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul citat C. proc. civ. reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, iar hotărârea pronunțată trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și cele pentru care au fost admise sau respinse cererile părților, iar nu susținerile acestora. Or, în cauză, rezultă din motivarea sentinței civile recurate că instanța de fond, în adoptarea soluției pronunțate, a avut în vedere cererile formulate în cauză și le-a soluționat în raport cu concluziile raportului de expertiză și dispozițiile legale incidente, hotărârea cuprinzând expunerea situației de fapt, precum și argumentele pentru care instanța a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de Consiliul Local Voinești. B. În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la netemeinicia și nelegalitatea soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Așa cum rezultă din expunerea structurată a susținerilor din recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică soluția instanței de fond susținând, în esență, că sunt cheltuieli neeligibile sumele solicitate de Consiliul Local Voinești și achitate în cadrul Proiectului aferente lucrărilor de construcții-montaj pentru realizarea instalațiilor electrice și a echipamentelor care au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E. Rezultă că problema de drept a cărei dezlegare a fost dedusă judecății vizează determinarea cheltuielilor eligibile și, pe cale de consecință, a celor neeligibile din totalul cheltuielilor solicitate și plătite pentru lucrările de construcții-montaj aferente realizării instalațiilor și echipamentelor electrice în cadrul proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voinești – extindere lucrări existente în comuna Voinești, județul Dâmbovița”, principala susținere a recurentului-pârât fiind în sensul că sunt neeligibile cheltuielile aferente lucrărilor care au fost transmise din patrimoniul reclamantului Consiliul Local Voinești în proprietatea S.C.D.F.E.E. Sub acest aspect, instanța de recurs constată că, în acord chiar cu susținerile din recurs, au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate de la Consiliul Local Voinești la S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare, rețelele și echipamentele din amonte de punctul de racordare, așa cum rezultă din avizele tehnice de racordare emise de S.C.D.F.E.E. Sub acest aspect, atât în raportul de expertiză tehnică (filele 173-179 la dosarul Curții de apel nr. 2050/42/2007), cât și în răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P. (filele 12-17 la dosarul Curții de apel nr. 2050,8/42/2007), sunt prezentate detaliat cele 6 avize tehnice de racordare emise de S.C.D.F.E.E. cu precizarea detaliată a următoarelor elemente: - punctele de delimitare dintre instalațiile rămase în patrimoniul Consiliul Local Voinești și cele transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., sunt „bornele de ieșire ale contoarelor electrice” în cazul avizelor 1, 2, 3 și 6 și, respectiv, „clemele de legătură ale racordului” în cazul avizelor 4 și 5; - instalațiile din amonte de punctul de delimitare care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E.; - instalațiile din aval de punctul de delimitare care au rămas în patrimoniul Consiliului Local Voinești, constând în: cablurile subterane de joasă tensiune în lungime de 375 m (avizul 1), 50 m (avizul 2), 25 m (avizul 3) și 550 m (avizul 6), rețea electrică aeriană de 0,4 kV în lungime de 40m (avizul 3); toate instalațiile, cu excepția contoarelor de energie electrică activă și reactivă, în cazul avizelor nr. 4 și 5. Înalta Curte constată că, atât prin raportul de expertiză, cât și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P., expertul tehnic a detaliat atât instalațiile care au rămas în patrimoniul Consiliului Local Voinești, cât și instalațiile realizate pe tarif de racordare și care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., acestea fiind reținute ca atare și de instanța fondului. Totodată, instanța de recurs constată că prin raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de A.P.D.R.P.: - sunt prezentate detaliat lucrările efectuate care, potrivit prevederilor H.G. nr. 867/2003, constau în cele 3 componente ale tarifului de racordare (componenta A – taxa de putere; componenta B – contravaloarea lucrărilor efectiv realizate; componenta C – taxa pentru recepția lucrărilor și punerea sub tensiune a instalației); - sunt prezentate sumele plătite de Consiliul Local Voinești pentru fiecare punct de lucru din proiect (gospodăriile de apă Voinești, Gemenea și Izvoarele și puțurile de captare aferente acestora) și cumulat pentru fiecare dintre cele 3 componente: componentele A și C în cuantum de 65.412.559 lei; componenta B în cuantum de 144.988.837 lei (ROL), adică 14.498,88 lei (RON), ultima componentă reprezentând valoarea instalațiilor plătite și care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E. În concluzie, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E. lucrările aferente componentei B a tarifului de racordare, în sumă de 14.498,88 lei (RON), plătite de Consiliul Local Voinești din sumele alocate în cadrul proiectului. Potrivit art. 14 pct. 2.6. din Secțiunea A – „Managementul financiar” a Acordului multianual de finanțare între Guvernul României și Comisia Comunităților Europene , ratificat prin Legea nr. 316/2001: „ 2.

Regulile pentru achiziționarea de către organismele publice de servicii, lucrări și bunuri în România vor fi în conformitate cu regulile stabilite în manualul Comisiei, intitulat "Contracte de bunuri, servicii și lucrări încheiate în cadrul cooperării comunitare pentru țările terțe". În orice caz nu se va aplica cerința pentru aprobarea ex-ante de către Comisie, inclusă în acesta. ” Potrivit art. 4 pct. 2 lit. k) din Secțiunea B – „ Managementul, monitorizarea și evaluarea programului ” a Acordului, ratificat prin Legea nr. 316/2001: „ În cazul în care Comisia nu decide altfel în mod expres și explicit, următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru finanțarea Comunității în cadrul Programului: […] k) cheltuiala legată de produsele sau serviciile care nu respectă prevederile menționate la pct. 2.6 și 2.7 ale art. 14 din Secțiunea A ”. Conform art. 14 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanțare, astfel cum acestea sunt redate constant de către recurentul-pârât: „Proiectul rămâne eligibil pentru cofinanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială pe perioada de valabilitate a contractului. Modificările substanțiale sunt acelea care rezultă dintr-o schimbare a naturii proprietății unui articol din infrastructură”. Pe cale de consecință, așa cum se precizează în raportul de expertiză și cum corect a reținut și instanța de fond, sunt neeligibile cheltuielile în sumă de 14.498,88 lei (RON) aferente lucrărilor realizate în cadrul proiectului și care au ieșit din patrimoniul Consiliul Local Voinești, trecând în proprietatea S.C.D.F.E.E. Criticile din recurs referitoare la forța obligatorie a contractului de finanțare și la faptul că debitul a fost stabilit în sarcina Consiliului Local Voinești de către experții agenției nu sunt de natură a înlătura concluziile raportului tehnic de expertiză, întrucât recurenta-pârâtă nu prezintă argumente care să justifice calificarea drept cheltuieli neeligibile a altor sume solicitate și plătite din fondurile alocate decât cele aferente lucrărilor trecute în proprietatea S.C.D.F.E.E., astfel cum acestea au fost prezentate detaliat în expertiza tehnică. Instanța de recurs constată, de altfel, faptul că prin motivele de recurs se susține ceea ce confirmă expertiza tehnică și s-a reținut, ca atare, de instanța de fond, și anume faptul că „sunt neeligibile cheltuielile efectuate pentru plata rețelelor și echipamentelor din amonte de punctul de racordare, realizate în cadrul proiectului, și transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare, așa cum rezultă din avizul tehnic de racordare emis de S.C.D.F.E.E.”. În ceea ce privește apartenența la patrimoniul Consiliului Local Voinești a racordurilor electrice și a punctelor de delimitare nu se poate reține că reclamantul nu ar fi făcut dovada în acest sens, atâta timp cât aceste aspecte sunt evidențiate și rezultă cu claritate din convenția de exploatare și avizele de racordare (filele 79-126 la dosarul Curții de apel nr. 2050/42/2007) și au fost constatate prin expertiza tehnică. Nu poate fi primită nici critica din recurs referitoare la faptul că expertiza tehnică nu a stabilit corect cuantumul taxelor de racordare, nu a detaliat valorile decontate de A.P.D.R.P. și nu a corelat valoarea componentei B din avizele de racordare cu valoarea situațiilor de lucrări electrice depuse de beneficiar la dosarul cererii de plată. Sub acest aspect, Curtea reține că aceste critici se circumscriu de fapt unor noi obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care A.P.D.R.P. nu le-a formulat în fața instanței de rejudecare pentru a fi lămurite pe calea răspunsului dat de expert, astfel că nu pot fi analizate de instanța de recurs în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.