ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 196/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 196/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamantul Consiliul Local Voinești a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (denumit în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, „A.P.D.R.P.”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o

va pronunța, să dispună:

- anularea parțială a

procesului-verbal de control, înregistrat la 24 iulie 2007, prin care

reclamantul a fost obligat la plata sumei de 38.677,35 lei, reprezentând plăți

neeligibile;

- suspendarea

executării acestui act administrativ până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamantul arată, în esență, următoarele:

Conform aprobării

Agenției S.A.P.A.R.D., Consiliului Local Voinești i-a fost alocată, pentru

realizarea proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voinești – extindere

lucrări existente în comuna Voinești, județul Dâmbovița”, suma totală de

41.040.087.839 lei, din care: 34.315.199.772 lei cheltuieli eligibile

(25.736.389.829 lei – contribuție Uniunea Europeană; 8.578.799.943 lei –

contribuție națională) și 6.724.888.067 lei, cheltuieli neeligibile, prevăzute

în bugetul local.

Prin actul

administrativ contestat s-a reținut că este neeligibilă suma de 38.677,35 lei, solicitată

și plătită pentru lucrările de construcții-montaj și echipamente aferente realizării

instalațiilor electrice, ce cădeau în sarcina operatorului de rețea și care, prin

semnarea contractului de furnizare a energiei electrice, au fost trecute din

patrimoniul Consiliului Local Voinești în proprietatea SC „E.M.N.” SA – Filiala

S.D.F.E.E. Târgoviște (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„S.C.D.F.E.E.”).

Reclamantul susține

că organul de control nu a specificat lucrările care cădeau în sarcina

operatorului de rețea și nu trebuiau să fie achitate din sumele alocate

proiectului și că lucrările în litigiu sunt proprietatea unității

administrativ-teritoriale potrivit inventarului bunurilor aflate în

administrarea Consiliului local.

instanței de recurs, prin care s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare

Prin decizia nr. 4446

din 2 decembrie 2008,

Înalta Curte de Casație și

Justiție

–

Secția de contencios administrativ

și fiscal a a

dmis recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr.

122 din 12 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea efectuării unei noi expertize,

sau după caz, în măsura posibilului, a completării celei deja efectuate, urmând

ca expertul să răspundă și să aibă în vedere obiectivele și obiecțiunile

recurentei-pârâte, evident în condițiile în care, prealabil, acestea urmează a

fi examinate și încuviințate de către instanță cu respectarea principiului

contradictorialității.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut că atât obiectivele propuse de A.P.D.R.P.

cât și obiecțiunile formulate de această parte ulterior depunerii raportului de

expertiză nu au fost prezentate expertului, nu au fost examinate de instanță și

nici nu au fost supuse dezbaterii părților, deși, în virtutea rolului activ ce

îi revine și mai ales pentru respectarea principiului contradictorialității,

instanța era datoare, chiar când a constatat necesitatea lămuririi acelor elemente

de fapt după închiderea dezbaterilor, să repună cauza pe rol pentru a da

posibilitatea părților să-și exprime poziția față de cele învederate.

pronunțată în fond de instanța de rejudecare

În fond, după casarea

cu trimitere, Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 111 din 10 iunie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat în parte procesul-verbal de control din

24 iulie 2007, în sensul că suma datorată este de 14.498,88 lei, și a obligat

pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1004,3 lei cheltuieli de judecată

în ambele cicluri procesuale, reprezentând onorariu expert și taxe de timbru.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în raport cu îndrumările deciziei de

casare, Curtea de apel a pus în discuția părților necesitatea efectuării unui

nou raport de expertiză sau a completării celui deja efectuat de expertul C.G.,

urmând ca acesta să răspundă la obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P.

În

virtutea rolului activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și față de

împrejurarea că părțile nu au solicitat efectuarea unui nou raport, instanța a încuviințat

obiecțiunile formulate de A.P.D.R.P. cu privire la raportul de expertiză,

obiecțiuni cu privire la care a fost depus la dosar răspunsul expertului C.G.

(filele 12-17 la dosarul nr. 2050,8/42/2007 al Curții de apel).

Pentru a pronunța soluția

menționată, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Între pârâta A.P.D.R.P.,

în calitate de autoritate contractantă, și reclamantul Consiliul Local

Voinești, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul din 18 februarie 2003

având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru realizarea

proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voinești - extindere lucrări existente”.

Prin

procesul verbal de control din 24 iulie 2007, pârâta a constatat încălcarea de

către beneficiar a prevederilor Contractului de finanțare, a prevederilor art. 28

și art. 39 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 867/2003 și ale art. 6 alin.

(1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate

prin H.G. nr. 1210/2003, constând în faptul că s-au solicitat și plătit

cheltuieli pentru lucrări de construcții-montaj și echipamente necesare

realizării instalațiilor electrice care ulterior au fost predate S.C.D.F.E.E., plătindu-se

astfel o sumă neeligibilă de 38.677,35 lei (RON).

Prin

Decizia nr. 20737 din 5 septembrie 2007, A.P.D.R.P. a respins contestația

formulată de reclamant împotriva procesului-verbal de control, cu motivarea că,

prin semnarea contractului de furnizare a energiei electrice, s-a realizat

transferul de proprietate de la Consiliul Local Voinești la S.C.D.F.E.E. asupra unor părți ale instalațiilor electrice privind sistemul de alimentare cu apă.

Expertiza

tehnică energetică efectuată de expert C.G., a concluzionat următoarele:

1.

o parte din lucrările care s-au realizat pentru cele 6 alimentări cu energie

electrică a captărilor și gospodăriilor de apă au fost realizate pe tarif de

racordare și au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., conform H.G. nr. 867/2003;

2.

numai componenta B a tarifului de racordare ce reprezintă valoarea instalațiilor

ce au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E. sunt sume neeligibile, cu toate că din

aceste instalații nu se mai pot alimenta și alți consumatori, fiind realizate

exclusiv pentru beneficiar, valoarea totală a componentei B pentru cele 6

instalații fiind în sumă de 144.988.837 lei (ROL).

Expertul

tehnic a constatat că S.C.D.F.E.E. a emis 6 avize tehnice de racordare pentru 3

gospodării de apă (Voinești, Gemenea și Izvoarele) și 3 puțuri de captare

aferente gospodăriilor, în care sunt precizate lucrările efectuate, punctele de

delimitare între lucrările aflate în patrimoniul Consiliului local și cele care

au trecut în proprietatea S.C.D.F.E.E., precum și instalațiile aflate în

proprietatea celor doi titulari.

Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.P.R.,

expertul tehnic și-a

menținut punctul de vedere, arătând că, în raport cu

prevederile H.G. nr. 8672003 și convențiile încheiate între părți, reclamantul

Consiliul Local Voinești a plătit la

S.C.D.F.E.E.

următoarele sume pentru realizarea lucrărilor

:

- componentele A și C în valoare de 65.412.559 lei (RON),

reprezentând taxa de putere și taxa pentru recepția lucrărilor și punerea sub

tensiune a instalației utilizatorului;

-

componenta

B - tariful de racordare, reprezentând valoarea instalațiilor ce au

fost

plătite de Consiliul Local Voinești și care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E.,

în sumă

de 144.988.837 lei ROL (14.498,88 lei - RON).

În

raport cu dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. k) din Secțiunea B

coroborate cu cele ale art. 14 pct. 2.6 din

Secțiunea A din Anexa la

Acordul

multianual de finanțare între Guvernul

României și Comisia Comunităților Europene, ratificat prin

Legea nr.

316/2001

, Curtea de apel a reținut că

sunt

neeligibile numai cheltuielile ce

reprezintă valoarea instalațiilor ce au intrat in

patrimoniul S.C.D.F.E.E., potrivit avizelor de

racordare și în conformitate cu

dispozițiile

H.G. nr. 867/2003, respectiv instalațiile aferente componentei B - tariful de

racordare, în sumă de

14.498,88 lei (RON).

4.

Cererea de recurs

Împotriva

sentinței civile nr. 111 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A.P.D.P.R., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sub

aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond nu a luat în considerare apărările cuprinse în

întâmpinarea și în concluziile scrise depuse la dosar și a pronunțat sentința

recurată cu încălcarea reglementărilor în vigoare, prin însușirea aspectelor

cuprinse în raportul de expertiză efectuat în cauză.

În sensul

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică

sentința pronunțată de Curtea de apel sub următoarele aspecte:

-

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor și mijloacelor de probă

invocate de pârâtă;

-

debitul în sumă de 68.667,35 lei a fost stabilit în sarcina reclamantului

pentru efectuarea unei cheltuieli neeligibile reprezentând contravaloarea

lucrărilor de construcții-montaj care au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E.;

-

debitul respectiv a fost stabilit în baza prevederilor contractuale, care au

forță obligatorie pentru părți, de către experții Agenției în urma reanalizării

dosarului cererii de plată pentru tranșele II și IV din proiect, când s-a

constatat că reclamantul se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 14 alin.

(2) din Anexa I la Contract, care transpun dispozițiile art. 4 pct. 4 lit. b)

din Legea nr. 316/2001;

-

potrivit prevederilor contractuale și legale nu pot fi decontate decât

cheltuielile care privesc bunuri ce aparțin beneficiarului și care rămân în

patrimoniul acestuia pe toată durata contractului de finanțare;

-

Consiliul Local Voinești a supus spre decontare cheltuieli neeligibile privind

lucrări de construcții montaj și echipamente pentru realizarea instalațiilor

electrice, care erau în sarcina operatorului de rețea, iar nu în sarcina

utilizatorului de rețea, conform dispozițiilor art. 28 și art. 39 din H.G. nr. 867/2003;

-

sunt neeligibile cheltuielile efectuate pentru plata rețelelor și

echipamentelor din amonte de punctul de racordare, realizate în cadrul

proiectului și transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a

tarifului de racordare, așa cum rezultă din avizul tehnic de racordare emis de

S.C.D.F.E.E., în condițiile în care Consiliul Local Voinești nu a făcut dovada

faptului că racordurile electrice și punctele de delimitare se regăsesc în

patrimoniul său;

-

valoarea cheltuielilor decontate de A.P.D.R.P. a fost mai mare decât valoarea

componentelor A, B și C la care face referire expertul și că lucrările pe tarif

de racordare, menționate în devizele de plată, rămân în patrimoniul S.C.D.F.E.E.,

conform H.G. nr. 867/2003, și reprezintă cheltuieli neeligibile conform

reglementărilor din Programul S.A.P.A.R.D.

-

expertiza tehnică efectuată în cauză nu stabilește corect cuantumul taxelor de

racordare, nu detaliază valorile decontate de A.P.D.R.P. și nu corelează

valoarea componentei B din avizele de racordare cu valoarea situațiilor de

lucrări electrice depuse de beneficiar la dosarul cererii de plată.

instanței de recurs

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile incidente, Curtea reține

următoarele:

A. În ceea ce

privește critica de recurs referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra tuturor apărărilor și mijloacelor de probă invocate de pârâta A.P.D.R.P.,

Înalta Curte reține că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților”.

Motivele de fapt și

de drept la care se referă textul citat C. proc. civ. reprezintă elementele

silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la

adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă însă că instanța este

obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi

sistematizate în funcție de legătura lor logică, iar hotărârea pronunțată

trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și cele

pentru care au fost admise sau respinse cererile părților, iar nu susținerile

acestora.

Or, în cauză, rezultă

din motivarea sentinței civile recurate că instanța de fond, în adoptarea

soluției pronunțate, a avut în vedere cererile formulate în cauză și le-a

soluționat în raport cu concluziile raportului de expertiză și dispozițiile

legale incidente, hotărârea cuprinzând expunerea situației de fapt, precum și

argumentele pentru care instanța a dispus admiterea în parte a acțiunii

formulate de Consiliul Local Voinești.

B. În ceea ce

privește criticile din recurs referitoare la netemeinicia și nelegalitatea

soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

și în raport cu dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum rezultă din

expunerea structurată a susținerilor din recurs, Înalta Curte constată că

recurentul-pârât critică soluția instanței de fond susținând, în esență, că

sunt cheltuieli neeligibile sumele solicitate de Consiliul Local Voinești și

achitate în cadrul Proiectului aferente lucrărilor de construcții-montaj pentru

realizarea instalațiilor electrice și a echipamentelor care au fost transmise

în proprietatea S.C.D.F.E.E.

Rezultă că problema

de drept a cărei dezlegare a fost dedusă judecății vizează determinarea

cheltuielilor eligibile și, pe cale de consecință, a celor neeligibile din

totalul cheltuielilor solicitate și plătite pentru lucrările de

construcții-montaj aferente realizării instalațiilor și echipamentelor

electrice în cadrul proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voinești –

extindere lucrări existente în comuna Voinești, județul Dâmbovița”, principala

susținere a recurentului-pârât fiind în sensul că sunt neeligibile cheltuielile

aferente lucrărilor care au fost transmise din patrimoniul reclamantului

Consiliul Local Voinești în proprietatea S.C.D.F.E.E.

Sub acest aspect,

instanța de recurs constată că, în acord chiar cu susținerile din recurs, au

făcut obiectul transferului dreptului de proprietate de la Consiliul Local Voinești la S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare,

rețelele și echipamentele din amonte de punctul de racordare, așa cum rezultă

din avizele tehnice de racordare emise de S.C.D.F.E.E.

Sub

acest aspect, atât în raportul de expertiză tehnică (filele 173-179 la dosarul

Curții de apel nr. 2050/42/2007), cât și în răspunsul expertului la

obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P. (filele 12-17 la dosarul Curții de

apel nr. 2050,8/42/2007), sunt prezentate detaliat cele 6 avize tehnice de

racordare emise de S.C.D.F.E.E. cu precizarea detaliată a următoarelor

elemente:

-

punctele de delimitare dintre instalațiile rămase în patrimoniul Consiliul

Local Voinești și cele transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., sunt „bornele de

ieșire ale contoarelor electrice” în cazul avizelor 1, 2, 3 și 6 și, respectiv,

„clemele de legătură ale racordului” în cazul avizelor 4 și 5;

-

instalațiile din amonte de punctul de delimitare care au intrat în patrimoniul

S.C.D.F.E.E.;

-

instalațiile din aval de punctul de delimitare care au rămas în patrimoniul

Consiliului Local Voinești, constând în: cablurile subterane de joasă tensiune

în lungime de 375 m (avizul 1), 50 m (avizul 2), 25 m (avizul 3) și 550 m (avizul 6), rețea electrică aeriană de 0,4 kV în lungime de 40m (avizul 3);

toate instalațiile, cu excepția contoarelor de energie electrică activă și

reactivă, în cazul avizelor nr. 4 și 5.

Înalta

Curte constată că, atât prin raportul de expertiză, cât și prin răspunsul la

obiecțiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P., expertul tehnic a detaliat atât instalațiile

care au rămas în patrimoniul Consiliului Local Voinești, cât și instalațiile

realizate pe tarif de racordare și care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E.,

acestea fiind reținute ca atare și de instanța fondului.

Totodată,

instanța de recurs constată că prin raportul de expertiză și răspunsul la

obiecțiunile formulate de A.P.D.R.P.:

-

sunt prezentate detaliat lucrările efectuate care, potrivit prevederilor H.G. nr.

867/2003, constau în cele 3 componente ale tarifului de racordare (componenta A

– taxa de putere; componenta B – contravaloarea lucrărilor efectiv realizate; componenta

C – taxa pentru recepția lucrărilor și punerea sub tensiune a instalației);

-

sunt prezentate sumele plătite de Consiliul Local Voinești pentru fiecare punct

de lucru din proiect (gospodăriile de apă Voinești, Gemenea și Izvoarele și

puțurile de captare aferente acestora) și cumulat pentru fiecare dintre cele 3

componente: componentele A și C în cuantum de 65.412.559 lei; componenta B în

cuantum de 144.988.837 lei (ROL), adică 14.498,88 lei (RON), ultima componentă reprezentând

valoarea instalațiilor plătite și care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E.

În concluzie,

potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, au fost transmise în

proprietatea S.C.D.F.E.E. lucrările aferente componentei B a tarifului de

racordare, în sumă de 14.498,88 lei (RON), plătite de Consiliul Local Voinești

din sumele alocate în cadrul proiectului.

Potrivit

art. 14 pct. 2.6. din Secțiunea A – „Managementul financiar” a Acordului

multianual de finanțare între Guvernul României și Comisia

Comunităților Europene

, ratificat prin Legea nr. 316/2001:

„

2.6.

Regulile pentru achiziționarea de către organismele

publice de servicii, lucrări și bunuri în România vor fi în conformitate cu

regulile stabilite în manualul Comisiei, intitulat "Contracte de bunuri,

servicii și lucrări încheiate în cadrul cooperării comunitare pentru țările

terțe". În orice caz nu se va aplica cerința pentru aprobarea ex-ante de

către Comisie, inclusă în acesta.

”

Potrivit

art. 4 pct. 2 lit. k) din Secțiunea B – „

Managementul,

monitorizarea și evaluarea programului

” a Acordului, ratificat prin

Legea nr. 316/2001:

„

În cazul în care Comisia nu decide altfel în mod expres și

explicit, următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru finanțarea

Comunității în cadrul Programului: […] k) cheltuiala legată de produsele sau

serviciile care nu respectă prevederile menționate la pct. 2.6 și 2.7 ale art. 14

din Secțiunea A

”.

Conform

art. 14 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanțare, astfel cum acestea

sunt redate constant de către recurentul-pârât:

„Proiectul

rămâne eligibil pentru cofinanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o

modificare substanțială pe perioada de valabilitate a contractului.

Modificările substanțiale sunt acelea care rezultă dintr-o schimbare a naturii

proprietății unui articol din infrastructură”.

Pe

cale de consecință, așa cum se precizează în raportul de expertiză și cum

corect a reținut și instanța de fond, sunt neeligibile cheltuielile în sumă de

14.498,88 lei (RON) aferente lucrărilor realizate în cadrul proiectului și care

au ieșit din patrimoniul Consiliul Local Voinești, trecând în proprietatea S.C.D.F.E.E.

Criticile

din recurs referitoare la forța obligatorie a contractului de finanțare și la

faptul că debitul a fost stabilit în sarcina Consiliului Local Voinești de

către experții agenției nu sunt de natură a înlătura concluziile raportului

tehnic de expertiză, întrucât recurenta-pârâtă nu prezintă argumente care să

justifice calificarea drept cheltuieli neeligibile a altor sume solicitate și

plătite din fondurile alocate decât cele aferente lucrărilor trecute în

proprietatea S.C.D.F.E.E., astfel cum acestea au fost prezentate detaliat în

expertiza tehnică.

Instanța

de recurs constată, de altfel, faptul că prin motivele de recurs se susține

ceea ce confirmă expertiza tehnică și s-a reținut, ca atare, de instanța de

fond, și anume faptul că „sunt neeligibile cheltuielile efectuate pentru plata

rețelelor și echipamentelor din amonte de punctul de racordare, realizate în

cadrul proiectului, și transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., drept

contravaloare a tarifului de racordare, așa cum rezultă din avizul tehnic de

racordare emis de S.C.D.F.E.E.”.

În

ceea ce privește apartenența la patrimoniul Consiliului Local Voinești a

racordurilor electrice și a punctelor de delimitare nu se poate reține că

reclamantul nu ar fi făcut dovada în acest sens, atâta timp cât aceste aspecte

sunt evidențiate și rezultă cu claritate din convenția de exploatare și avizele

de racordare (filele 79-126 la dosarul Curții de apel nr. 2050/42/2007) și au

fost constatate prin expertiza tehnică.

Nu

poate fi primită nici critica din recurs referitoare la faptul că expertiza

tehnică nu a stabilit corect cuantumul taxelor de racordare, nu a detaliat valorile

decontate de A.P.D.R.P. și nu a corelat valoarea componentei B din avizele de

racordare cu valoarea situațiilor de lucrări electrice depuse de beneficiar la

dosarul cererii de plată. Sub acest aspect, Curtea reține că aceste critici se

circumscriu de fapt unor noi obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care A.P.D.R.P.

nu le-a formulat în fața instanței de rejudecare pentru a fi lămurite pe calea

răspunsului dat de expert, astfel că nu pot fi analizate de instanța de recurs

în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva

sentinței civile nr. 111 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.