ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4257/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC L.F. SRL

Dumbrăvița a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și

Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest Timișoara,

anulare procesului verbal de constatare încheiat în data de 05 mai 2009 de

Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest Timișoara

prin care s-a stabilit un debit - sumă total neeligibilă de 501.672,63 lei,

anularea în parte a Deciziei A.P.D.R.P. nr. 16.831 din 03 august 2009 prin care

s-a soluționat contestația nr. 1454 din 15 iunie 2009 privind suma de 45.532,63

lei considerată neeligibilă, precum și dispunerea suspendării executării

actelor administrative atacate până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința

civilă nr. 145 din 10 martie 2010 , Curtea de Apel Timișoara a declinat

competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC L.F.

SRL Dumbrăvița împotriva pârâților Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit și Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest

Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin

procesul verbal contestat a fost impusă în sarcina reclamantei, în temeiul O.G.

nr. 79/2003, suma de 501.672,63, iar în urma contestației formulată de

reclamantă, s-a menținut impunerea doar pentru suma de 45.532,63 lei prin

decizia nr. 16.831 din 03 august 2009.

Astfel, raportat

la aceste constatări, instanța de fond a apreciat că în cauză de față devin

aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială,

în cauză, fiind guvernată de criteriul valoric și nu de nivelul autorității

publice care emite actul fiscal.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit a declarat recurs.

In susținerea

recursului, s-a arătat în esență că Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca atribuție

implementarea tehnică și financiară a Fondului European pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală și a Fondului European pentru Pescuit.

Prin urmare,

susține recurenta, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 teza a

II

a alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obiectul dosarului

fiind anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală,

astfel că, în opinia recurentei, competența de soluționare a cauzei aparține

Curții de Apel Timișoara.

Examinând cauza

și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Așa cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anulare

procesului verbal de constatare încheiat în data de 05 mai 2009 de Centru

Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest Timișoara și a

Deciziei A.P.D.R.P. nr. 16.831 din 03 august 2009 - acte emise în baza

prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare.

In ceea ce

privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența

următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează

activitățile de constatare și de

recuperare

a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă

acordată României de Comunitatea Europeană și/sau

din fondurile de cofinanțare

aferente, ca urmare a unor nereguli.";

„Art. 2. - In sensul prezentei ordonanțe, termenii

și expresiile de mai jos se

definesc

după cum urmează:

[...]

d) creanțele bugetare rezultate din nereguli

reprezintă sume de recuperat la bugetul general al

Comunității Europene și/sau la

bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare

aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a

sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac

parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor

fonduri";

„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu

de creanță: a) actul/documentul de

constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele

bugetare rezultate din nereguli, precum și

accesoriile acestora și costurile bancare";

Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță

specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde

elementele actului administrativ fiscal

prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice,

acolo unde

este necesar.

Titlul de creanță se comunică debitorului în

conformitate cu prevederile

Codului de procedură fiscală.

(5) Împotriva

titlului de creanță debitorul poate formula contestație la

organul emitent, în condițiile și termenele

stabilite de O.G. nr.

92/2003

privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare";

Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate

din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și

obligațiilor care revin creditorilor,

autorităților

cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile

și debitorilor".

Din cuprinsul

dispozițiilor citate, rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui

anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în

sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform

procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul

IX

-

„Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".

Decizia nr.

16.831 din 03 august 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de

procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva

procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din

același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate de către contestatar

sau de către persoanele introduse în

procedura

de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească

de

contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

In temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în

ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să

soluționeze contestația formulată, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte,

dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei.

In cauză, fiind

vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 45.532,63

RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură

fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul

valoric.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței civile nr. 145

din 10 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.