ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 122 din 12

mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Local Voinești, în contradictoriu cu Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, A.P.D.R.R. Totodată, instanța dispunând

anularea în parte a procesului verbal de control nr. 878 din 24 iulie 2007, în

sensul că suma datorată este 14.498,88/lei.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut că între pârâta A.P.D.R.P., in

calitate de autoritate contractantă, și reclamantă, în calitate de beneficiar,

s-a încheiat contractul nr. C2.121031600019 din 18 februarie 2003, având ca

obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în sumă de 34.422.377.440

lei pentru realizarea proiectului intitulat „Alimentare cu apă a comunei

Voinești, extindere lucrări existentei”.

Prin procesul verbal de control nr. 878 din 24 iulie 2007, pârâta a

constatat încălcarea de către beneficiar a prevederilor Contractului de

finanțare, a prevederilor H.G. nr. 867/2003 art. 28 și art. 39, art. 6 alin. (1)

si (2) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, constând în

faptul ca s-au solicitat si plătit cheltuieli pentru lucrări de construcții

montaj si echipamente care ulterior au fost predate SC D.F.E.E., plătindu-se o

suma neeligibila, deci necuvenită, in valoare de 38.677,35 lei.

Totodată, prin Decizia nr. 20737 din 5 septembrie 2007 a fost respinsă

contestația formulată împotriva procesului verbal de control si înregistrata la

nr. 17654 din 5 septembrie 2007, cu motivarea că prin semnarea contractului de

furnizare a energiei electrice s-a realizat transferul de proprietate al unor

părți ale instalațiilor electrice privind sistemul de alimentare cu apa de la

Consiliul Local Voinești la SC E.M.N. SA, filiala SC D.F.E.E. Târgoviște.

Prima

instanță a mai reținut că Expertiza tehnică energetică efectuată în cauză a

concluzionat că o parte din lucrările care s-au realizat pentru cele 6 alimentări

cu energie electrică a captărilor si gospodăriilor de apa au fost realizate pe

tarif de racordare si au intrat in patrimoniul SC D.F.E.E. Târgoviște, conform H.G.

nr. 867/2003, iar numai componenta B a tarifului de racordare, ce reprezintă

valoarea instalațiilor ce au intrat in patrimoniul SC D.F.E.E. Târgoviște, sunt

sume neeligibile, cu toate că din aceste instalații nu se mai pot alimenta si

alți consumatori, fiind realizate exclusiv pentru beneficiar, valoarea totala a

componentei R pentru cele 6 instalații fiind de 144.988.837 lei ROL.

În fine,

prima

instanță a apreciat că din contravaloarea lucrărilor detaliate sunt cheltuieli

neeligibile numai cheltuielile ce reprezintă valoarea instalațiilor ce au

intrat in patrimoniul SC D.F.E.E. Târgoviște, potrivit avizelor de racordare si

în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 867/2003, anume componenta B a

tarifului de racordare, în suma de 14.498, 88 lei, iar, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 316/2001 art. 4 alin. (2) lit. k) din Secțiunea B,

coroborat cu art. 14 din Secțiunea A pct. 2.6, cheltuielile care sunt declarate

neeligibile la plată, prin Programul Sapard, sunt considerate nejustificate.

Pentru aceste argumente, instanța de fond

a apreciat că procesul-verbal de control contestat, este în parte neîntemeiat în

sensul că suma datorată de reclamantă cu titlu de cheltuieli neeligibile nu

este de 38.677,35 lei, ci de 14.498,88 lei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs pârâta A.P.D.R., susținând în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., că sentința pronunțată este

dată cu aplicarea greșită a reglementărilor legale în vigoare.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta-pârâtă a arătat în principal că admiterea în parte a acțiunii

reclamantei este nelegală, urmare și a situației de fapt pe care instanța în

mod eronat a reținut-o, referitor la delimitarea rețelelor și echipamentelor

din amonte și din aval, de „punctul de delimitare” stabilit prin convenție, mai

ales în ceea ce privește obiectivele ce intră în proprietatea Consiliului Local

Voinești și cele care intră în proprietatea SC D.F.E.E. Târgoviște.

Recurenta a criticat raportul de

expertiză efectuat în cauză, respectiv împărțirea obiectivelor pe componentele

A, B și C, în sensul că generează imposibilitatea de separa valoarea aferentă

lucrărilor executate și a echipamentelor, indicând totodată că expertul tehnic

face referire doar la lucrări din componenta B, care sunt trecute în Avizele

tehnice de racordare și care nu se identifică cu toate lucrările executate și

plătite, conform situațiilor de plată prezentate de beneficiar:

S-a mai susținut de către recurentă că

expertul tehnic menționează în cuprinsul raportului componenta avizelor de

racordare deși ea nu se regăsește în situațiile de plată privind lucrări și

echipamente electrice decontate de A.P.D.R.P., indicându-se că în mod

nejustificat instanța de fond a apreciat că nu se impunea ca obiectivele și

obiecțiunile pe care le-a formulat să fie avute în vedere de expertul tehnic.

Cu privire la aspectele de fond,

recurenta-pârâtă a mai arătat că beneficiarul Consiliul Local Voinești se face

vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Prevederi – generale

Anexa 1 la contractul de finanțare, ca și a prevederilor art. 4 pct. 4 lit. a),

b) din Secțiunea B – „Managementul, monitorizarea și evaluarea Programului”,

precum și încălcarea prevederilor H.G. nr. 535/2003 pentru aprobarea Fișei

tehnice a Măsurii 2.1, acest tip de cheltuială fiind neeligibilă în raport de

reglementările Programului Sapard, întrucât prin fondurile nerambursabile sunt

finanțate în exclusivitate numai bunurile care aparțin proiectului nu și cele

care aparțin persoanelor străine de proiect, fiind de altfel interzisă

înstrăinarea bunurilor proiectului.

În fine, recurenta a mai arătat că în mod

greșit instanța de fond nu a avut în vedere definiția „neregulii /

neregularității”, nesocotind dispozițiile legale incidente, pe care

beneficiarul le-a încălcat, respectiv prevederile art. 17 alin. (1) și art. 17

alin. (3) din Anexa I – Prevederi Generale, la Contractul de finanțare, după

cum nu a examinat nici documentele depuse în apărare, preluând exclusiv și

fundamentându-și soluția pronunțată pe concluziile raportului de expertiză

tehnică, pe care însă le apreciază ca fiind nelegale, întrucât nu au ținut

seama nici de documentele depuse și nici de prevederile legale incidente.

Înalta Curte, examinând actele și

lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente și de motivele de

recurs invocate în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., constată că recursul de față este fondat în sensul și pentru

considerentele în continuare arătate, urmând a fi admis și a se dispune casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Din considerentele sentinței pronunțate

de instanța de fond rezultă neechivoc că soluția pronunțată s-a fundamentat

practic pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul C.G., fiind

totodată examinate și prevederile Legii nr. 316/2001, art. 4 alin. (2) lit. k)

din secțiunea B, referitoare la cheltuielile care sunt declarate neeligibile la

plată prin programul Sapard și care sunt considerate nejustificate.

Examinând actele și lucrările dosarului

Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2008

a fost încuviințată, la solicitarea reclamantului-intimat proba cu expertiza

tehnică-energetică, cu mențiunea că obiectivele stabilite sunt cele menționate

în nota întocmită de reclamant.

Precizările scrise și obiecțiunile privitoare

la expertiza tehnică de instalații electrice întocmite și depuse de către

recurenta-pârâtă, la data de 31 martie 2008 nu au fost avute în vedere de

expertul tehnic întrucât la termenele de judecată ulterior acordate, instanța

de fond nu s-a mai pronunțat asupra admisibilității acestora.

În fine, constatând că pârâtei-recurente

nici nu i-a fost încuviințată nici ultima cerere de amânare a cauzei, pentru

studierea raportului de expertiză, la termenul de judecată din data de 5 mai 2008

când s-a luat act că reclamantul intimatul nu avea de formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză, fiind amânată pronunțarea pentru depunerea de note

scrise, Înalta Curte apreciază că în soluționarea cauzei au fost încălcate

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fiind incidente și prevederile

art. 312 alin. (3), potrivit cu care modificarea hotărârii atacate nu este posibilă

fiind necesară administrarea de probe noi.

În condițiile în care atât obiectivele propuse

de recurentă cât și obiecțiunile acesteia formulate ulterior depunerii

raportului de expertiză, chiar și numai prin notele scrise, nu au fost

prezentate expertului , nu au fost examinate de instanță, și nici supuse

dezbaterii părților, Înalta Curte apreciază că judecătorul cauzei nu a fost în

măsură să stabilească pe deplin faptele în raport de prevederile legii

incidente, nesocotind totodată dreptul recurentei-pârâte la administrarea

tuturor probelor propuse, cu respectarea principiului contradictorialității.

În virtutea rolului său activ, instanța

era datoare, în cazul de față, când necesitatea lămuririi unor elemente de fapt

s-a constatat după închiderea dezbaterilor, urmare a conținutului notelor

scrise depuse de recurentă, conținând obiecțiuni și critici concrete cu privire

la concluziile expertului tehnic, și mai ales pentru respectarea principiului

contradictorialității, să repună cauza pe rol, pentru a da posibilitatea

părților să-și exprime poziția față de cele învederate.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că

se impune casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă

judecată în vederea efectuării unei noi expertize, sau după caz, în măsura

posibilului, a completării celei deja efectuate, urmând ca expertul să răspundă

și că să aibă în vedere obiectivele dar și obiecțiunile recurentei-pârâte,

evident în condițiile în care, prealabil, acestea urmează a fi examinate și

încuviințate de către instanță cu respectarea principiului

contradictorialității.

Cu ocazia rejudecării, toate celelalte

critici formulate de către recurentă urmează a fi avute în vedere ca apărări de

fond, instanța urmând a determina și măsura în care s-ar impune administrarea

de noi probe, cu respectarea echilibrului procesual pe care este dator să-l

asigure.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de A.P.D.R.R. împotriva sentinței nr. 122 din 12 mai 2008 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2008.