ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4633/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SN C. SA Ploiești a chemat în judecată A.N.A.F. și D.G.F.P. Prahova pentru a se

dispune anularea deciziei nr. 258 din 21 iulie 2008, procesul-verbal de control

financiar din 31 martie 2008 și dispoziția obligatorie din 16 aprilie 2008, suspendarea

actului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

(sentința nr. 45 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal) prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată,

a fost recurată și prin decizia nr. 4899 din 4 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul

declarat, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, cu motivarea că se impunea efectuarea unei expertize contabile care trebuia

să verifice dacă operațiunile de compensare au fost necesare, în raport de data

încasării fiecărei tranșe din subvenția aprobată și data scadenței obligațiilor

de plată la furnizorul de energie electrică și dacă utilizarea subvenției în perioada

de referință s-a realizat, per ansamblu, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

fond, după rejudecare

Prin sentința nr. 217

din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei, s-a dispus anularea deciziei nr.

258 din 21 iulie 2008, a procesului-verbal de control financiar din 31 martie 2008

și a dispoziției obligatorii din 16 aprilie 2008, au fost obligate pârâtele la plata

cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut că în perioada 19-20 decembrie 2007 și 31 martie 2008,

organele fiscale, prin inspectorii săi au efectuat la societatea reclamantă control

privind îndeplinirea măsurilor dispuse de către pârâta A.N.A.F. prin adresa din

15 noiembrie 2007, respectiv modul de utilizare a subvențiilor acordate SN C. SA

Ploiești în perioada 2004-2005, constatându-se că se impune restituirea sumei de

6.621.825 RON și a dobânzilor aferente în cuantum de 1.351.330 RON calculate până

la 31 martie 2008, concluziile controlului au fost consemnate în procesul-verbal

de control financiar din 31 martie 2008, iar ulterior a fost emisă dispoziția obligatorie

de restituire din 16 aprilie 2008.

Procesul-verbal de control

și dispoziția de restituire au fost contestate de societatea reclamantă în conformitate

cu art. 205 și urm. C. proc. fisc., iar A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor a respins contestația promovată de SN C. SA Ploiești, menținând

procesul-verbal de control financiar și decizia de restituire, întrucât societatea

reclamantă nu a respectat în totalitate destinația sumelor primite cu titlu de subvenție

în anul 2004 și 2005.

Potrivit situației plăților

energiei electrice pe anul 2004 și a celei de încasare și utilizare a subvenției

pe 2004 în acel an societatea reclamantă a primit subvenție de la bugetul de stat

suma de 6.558.211 RON pentru plata energiei electrice, însă a utilizat pentru plata

datoriilor către unitățile furnizoare de energie electrică numai suma de 4.223.307

RON, diferența fiind folosită pentru plata salariilor și a obligațiilor la bugetul

de stat cu stopaj la sursă.

Deși se poate interpreta

că reclamanta a acționat greșit și contrar dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 500/2002

și art. 5 alin. (8) din O.U.G. nr. 146/2002, modificată prin Legea nr. 201/2003,

reglementări legale potrivit cărora creditele bugetare se utilizează numai în limita

prevederilor și destinațiilor aprobate, transferurile și subvențiile alocate se

virează în conturi deschise în numele unităților beneficiare la trezoreria statului,

cu respectarea destinațiilor aprobate prin lege, instanța de fond a reținut că totuși

expertul contabil a precizat în raportul de expertiză efectuat în cauză că organele

fiscale au omis să aibă în vedere că recurenta a fost obligată să achite creanțe

deținute la SC T. SA pentru a se putea asigura continuarea producției

Mai arată expertul că

analizând prin sondaj deconturile justificative privind subvențiile din aprilie

2004, octombrie 2004, martie 2005, iulie 2005 a rezultat că toate aceste documente

conțin precizarea „suma va fi folosită pentru plata salariilor”, documente vizate

și semnate de Directorul General Adjunct, Control Fiscal Prahova, reținându-se că

reclamanta nu poate fi obligată la achitarea sumelor stabilite de organele fiscale,

întrucât folosirea acestora s-a făcut cu acordul conducerii superioare a pârâtei.

Cu privire la operațiunile

de compensare, s-a constatat că acestea au fost necesare față de data încasării

pentru fiecare tranșă de subvenție ce s-a acordat. Prin aceste compensări s-a urmărit

scadența obligațiilor de plată către furnizorul de energie electrică și utilizarea

subvenției, cu respectarea dispozițiilor legale.

Așa fiind, Curtea a constatat

că reclamanta a folosit fondurile obținute potrivit destinației acestora și în vederea

asigurării continuității activității desfășurate, iar prin emiterea acestor acte

administrative s-a produs reclamantei o vătămare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și al A.N.A.F.

În motivele de recurs

se critică soluția instanței de fond pentru că întreaga argumentație se bazează

pe concluziile raportului de expertiză, raport de expertiză care este extrem de

sumar și neconvingător.

Expertul contabil s-a

limitat la a relua punctul de vedere al societății pe care și l-a însușit fără rezerve,

fără a combate în vreun fel punctul de vedere al organelor fiscale.

S-a arătat că reclamanta

a beneficiat, în contul subvențiilor pentru cantitățile de cărbune livrate în perioada

2004-2005, în sumă totală de 99.382.678 RON virată de Ministerul Economiei și Comerțului,

din care 40.819.438 RON pentru anul 2004 și 58.563.240 RON în 2005.

Obligațiile SN C. SA Ploiești

către SC E. SA în anii 2004 și 2005 au fost stinse integral prin virament bancar

și prin procesul-verbal de compensare, astfel:

- în anul 2004, din subvenția

de 6.558.211 RON primită pentru plata energiei electrice a utilizat pentru plata

cheltuielilor către unitățile furnizoare de energie electrică numai suma de 4.223.307

RON, iar diferența a fost folosită pentru plata salariilor și a obligațiilor cu

reținere prin stopaj la sursă;

- în anul 2005, din subvenția

în sumă de 5.480.000 RON primită pentru plata energiei electrice a fost utilizată

suma de 1.193.079 RON, iar diferența a fost folosită tot pentru plata acelorași

sume ca și în 2004.

În baza art. 22 din Legea

nr. 500/2002 coroborate cu dispozițiile art. 5 alin. (8) din O.U.G. nr. 146/2002,

ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1862/2004 și Ordinului ministrului

finanțelor publice nr. 1952/2005, se impune ca sumele alocate de la bugetul de stat

în anul 2004 și 2005 sectorului minier pentru plata energiei electrice, neutilizate

integral în acest scop, trebuiau restituite la bugetul de stat până la 31.01. a

anului următor celui în care au fost acordate.

În ceea ce privește majorările

de întârziere, acestea au fost calculate potrivit legislației.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

SN C. SA Ploiești a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

pentru următoarele considerente:

Actele fiscale contestate

în prezenta cauză au vizat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 6.621.825

RON reprezentând subvenție încasată pentru cantitățile de cărbune livrate în perioada

2004-2005, dar neutilizată potrivit destinației indicate de ordonatorul principal

de credite, respectiv Ministerul Economiei și Comerțului și a dobânzilor aferente.

Reclamanta a contestat

această măsură apreciind că plata energiei electrice s-a făcut și prin compensare,

dar cu respectarea prevederilor legale.

Pentru a stabili legalitatea

măsurii și, implicit, a actelor fiscale emise, trebuie precizat că în art. 19

alin. (1) din Legea nr. 507/2003 (legea bugetului de stat pe anul 2004) au fost

alocate sume în bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, cu titlu de subvenții

pentru achitarea datoriilor restante și cuvenite către SC E. SA reprezentând c/valoarea

energiei electrice consumate în sectorul minier. O prevedere similară a existat

și în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 (legea bugetului de stat pe anul

2005).

În același timp, în

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 507/2003 și în art. 16 alin. (4) din Legea nr. 511/2004

se prevedea și care era destinația sumelor încasate de SC E. SA, respectiv achitarea

contravalorii energiei electrice furnizate de SN N. SA care, la rândul ei, achita

datoriile la Fondul de risc pentru garanții de stat și împrumuturi externe.

Astfel, prin cele două

legi erau stabilite nu numai sumele ce se alocă cu titlu de subvenție către sectorul

minier, ci și scopul acestor alocații bugetare, pentru că era stabilit ce plăți

se vor face și de către SC E. SA.

Însă, reclamanta nu a

virat sumele alocate pe anii 2004-2005 către SC E. SA ci a procedat și la compensarea

unor sume.

Compensarea este o modalitate

de stingere a datoriei, dar aceasta nu a corespuns scopului acordării subvențiilor

prin legea bugetului de stat pentru că folosind metoda compensării și nu a virării

sumelor către SC E. SA nu s-a mai atins scopul subvențiilor ce era prevăzut tot

în lege, adică virarea acestor sume de la SC E. SA la SN N. SA.

Prin urmare, fiind în

discuție suma primită cu o anumită destinație se impune a fi folosită așa cum legea

prevedea, adică prin virarea ei către SC E. SA.

De altfel în art. 22 din

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice se prevede că „ordonatorii de credite

au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limitele prevederilor

și destinațiilor aprobate, pentru cheltuielile strict legate de activitatea instituțiilor

publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale”.

În art. 17 din Legea

nr. 511/2004 s-a instituit obligația pentru toți agenții economici care beneficiau

de subvenții potrivit art. 16 din aceeași lege de a derula operațiunile de plăți

numai prin conturi distincte, deschide la Trezoreria Statului.

Chiar instanța de fond

a arătat că se poate interpreta că reclamanta a acționat greșit și contrar dispozițiilor,

dar invocând concluziile expertului contabil, a apreciat că se impunea admiterea

acțiunii, însă aceste susțineri sunt greșite pentru că nu pot fi luate în considerare

concluziile unui expert care sunt contrare dispozițiilor legale.

În concluziile sale, expertul

nici măcar nu a făcut vreo referire la prevederile legale incidente în cauză, iar

acestea au fost însușite, în mod greșit, de instanța de fond deoarece nu au fundamentare

legală.

Mai mult, instanța de

fond și-a însușit, tot în mod greșit, susținerea expertului potrivit căreia nu poate

fi obligată reclamanta la restituirea acestor sume pentru că folosirea acestora

s-a făcut cu acordul conducerii superioare a pârâtei. Nici în acest caz, instanța

de fond și nici expertul nu au indicat care era temeiul legal pentru care se poate

dispune anularea actelor fiscale contestate chiar dacă s-au făcut plăți de către

reclamantă cu viza directorului general adjunct al D.G.F.P. Prahova, dar contrar

dispozițiilor legale.

Având în vedere faptul

că reclamanta nu a folosit sumele de bani primite în anii 2004 și 2005 cu titlu

de subvenție pentru plata contravalorii energiei electrice, așa cum cereau dispozițiile

legale, se constată că actele fiscale sunt legale.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul,

va fi modificată sentința atacată și, pe fond, respinsă acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și pentru A.N.A.F. împotriva sentinței nr.

217 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei SN C. SA Ploiești, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2011.