ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4633/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SN C. SA Ploiești a chemat în judecată A.N.A.F. și D.G.F.P. Prahova pentru a se dispune anularea deciziei nr. 258 din 21 iulie 2008, procesul-verbal de control financiar din 31 martie 2008 și dispoziția obligatorie din 16 aprilie 2008, suspendarea actului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond (sentința nr. 45 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal) prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, a fost recurată și prin decizia nr. 4899 din 4 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că se impunea efectuarea unei expertize contabile care trebuia să verifice dacă operațiunile de compensare au fost necesare, în raport de data încasării fiecărei tranșe din subvenția aprobată și data scadenței obligațiilor de plată la furnizorul de energie electrică și dacă utilizarea subvenției în perioada de referință s-a realizat, per ansamblu, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

2. Soluția instanței de fond, după rejudecare Prin sentința nr. 217 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei, s-a dispus anularea deciziei nr. 258 din 21 iulie 2008, a procesului-verbal de control financiar din 31 martie 2008 și a dispoziției obligatorii din 16 aprilie 2008, au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată. În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că în perioada 19-20 decembrie 2007 și 31 martie 2008, organele fiscale, prin inspectorii săi au efectuat la societatea reclamantă control privind îndeplinirea măsurilor dispuse de către pârâta A.N.A.F.

prin adresa din 15 noiembrie 2007, respectiv modul de utilizare a subvențiilor acordate SN C. SA Ploiești în perioada 2004-2005, constatându-se că se impune restituirea sumei de 6.621.825 RON și a dobânzilor aferente în cuantum de 1.351.330 RON calculate până la 31 martie 2008, concluziile controlului au fost consemnate în procesul-verbal de control financiar din 31 martie 2008, iar ulterior a fost emisă dispoziția obligatorie de restituire din 16 aprilie 2008. Procesul-verbal de control și dispoziția de restituire au fost contestate de societatea reclamantă în conformitate cu art. 205 și urm. C. proc.

fisc., iar A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația promovată de SN C. SA Ploiești, menținând procesul-verbal de control financiar și decizia de restituire, întrucât societatea reclamantă nu a respectat în totalitate destinația sumelor primite cu titlu de subvenție în anul 2004 și 2005. Potrivit situației plăților energiei electrice pe anul 2004 și a celei de încasare și utilizare a subvenției pe 2004 în acel an societatea reclamantă a primit subvenție de la bugetul de stat suma de 6.558.211 RON pentru plata energiei electrice, însă a utilizat pentru plata datoriilor către unitățile furnizoare de energie electrică numai suma de 4.223.307 RON, diferența fiind folosită pentru plata salariilor și a obligațiilor la bugetul de stat cu stopaj la sursă.

Deși se poate interpreta că reclamanta a acționat greșit și contrar dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 500/2002 și art. 5 alin. (8) din O.U.G.

nr. 146/2002, modificată prin Legea nr. 201/2003, reglementări legale potrivit cărora creditele bugetare se utilizează numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, transferurile și subvențiile alocate se virează în conturi deschise în numele unităților beneficiare la trezoreria statului, cu respectarea destinațiilor aprobate prin lege, instanța de fond a reținut că totuși expertul contabil a precizat în raportul de expertiză efectuat în cauză că organele fiscale au omis să aibă în vedere că recurenta a fost obligată să achite creanțe deținute la SC T. SA pentru a se putea asigura continuarea producției Mai arată expertul că analizând prin sondaj deconturile justificative privind subvențiile din aprilie 2004, octombrie 2004, martie 2005, iulie 2005 a rezultat că toate aceste documente conțin precizarea „suma va fi folosită pentru plata salariilor”, documente vizate și semnate de Directorul General Adjunct, Control Fiscal Prahova, reținându-se că reclamanta nu poate fi obligată la achitarea sumelor stabilite de organele fiscale, întrucât folosirea acestora s-a făcut cu acordul conducerii superioare a pârâtei.

Cu privire la operațiunile de compensare, s-a constatat că acestea au fost necesare față de data încasării pentru fiecare tranșă de subvenție ce s-a acordat. Prin aceste compensări s-a urmărit scadența obligațiilor de plată către furnizorul de energie electrică și utilizarea subvenției, cu respectarea dispozițiilor legale. Așa fiind, Curtea a constatat că reclamanta a folosit fondurile obținute potrivit destinației acestora și în vederea asigurării continuității activității desfășurate, iar prin emiterea acestor acte administrative s-a produs reclamantei o vătămare. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și al A.N.A.F. În motivele de recurs se critică soluția instanței de fond pentru că întreaga argumentație se bazează pe concluziile raportului de expertiză, raport de expertiză care este extrem de sumar și neconvingător.

Expertul contabil s-a limitat la a relua punctul de vedere al societății pe care și l-a însușit fără rezerve, fără a combate în vreun fel punctul de vedere al organelor fiscale.

S-a arătat că reclamanta a beneficiat, în contul subvențiilor pentru cantitățile de cărbune livrate în perioada 2004-2005, în sumă totală de 99.382.678 RON virată de Ministerul Economiei și Comerțului, din care 40.819.438 RON pentru anul 2004 și 58.563.240 RON în 2005. Obligațiile SN C. SA Ploiești către SC E. SA în anii 2004 și 2005 au fost stinse integral prin virament bancar și prin procesul-verbal de compensare, astfel: - în anul 2004, din subvenția de 6.558.211 RON primită pentru plata energiei electrice a utilizat pentru plata cheltuielilor către unitățile furnizoare de energie electrică numai suma de 4.223.307 RON, iar diferența a fost folosită pentru plata salariilor și a obligațiilor cu reținere prin stopaj la sursă; - în anul 2005, din subvenția în sumă de 5.480.000 RON primită pentru plata energiei electrice a fost utilizată suma de 1.193.079 RON, iar diferența a fost folosită tot pentru plata acelorași sume ca și în 2004. În baza art. 22 din Legea nr. 500/2002 coroborate cu dispozițiile art. 5 alin. (8) din O.U.G.

nr. 146/2002, ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1862/2004 și Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1952/2005, se impune ca sumele alocate de la bugetul de stat în anul 2004 și 2005 sectorului minier pentru plata energiei electrice, neutilizate integral în acest scop, trebuiau restituite la bugetul de stat până la 31.01. a anului următor celui în care au fost acordate. În ceea ce privește majorările de întârziere, acestea au fost calculate potrivit legislației. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. SN C. SA Ploiești a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Actele fiscale contestate în prezenta cauză au vizat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 6.621.825 RON reprezentând subvenție încasată pentru cantitățile de cărbune livrate în perioada 2004-2005, dar neutilizată potrivit destinației indicate de ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Comerțului și a dobânzilor aferente. Reclamanta a contestat această măsură apreciind că plata energiei electrice s-a făcut și prin compensare, dar cu respectarea prevederilor legale.

Pentru a stabili legalitatea măsurii și, implicit, a actelor fiscale emise, trebuie precizat că în art. 19 alin. (1) din Legea nr. 507/2003 (legea bugetului de stat pe anul 2004) au fost alocate sume în bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, cu titlu de subvenții pentru achitarea datoriilor restante și cuvenite către SC E. SA reprezentând c/valoarea energiei electrice consumate în sectorul minier. O prevedere similară a existat și în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 (legea bugetului de stat pe anul 2005). În același timp, în art. 19 alin. (2) din Legea nr. 507/2003 și în art. 16 alin. (4) din Legea nr. 511/2004 se prevedea și care era destinația sumelor încasate de SC E. SA, respectiv achitarea contravalorii energiei electrice furnizate de SN N. SA care, la rândul ei, achita datoriile la Fondul de risc pentru garanții de stat și împrumuturi externe.

Astfel, prin cele două legi erau stabilite nu numai sumele ce se alocă cu titlu de subvenție către sectorul minier, ci și scopul acestor alocații bugetare, pentru că era stabilit ce plăți se vor face și de către SC E. SA. Însă, reclamanta nu a virat sumele alocate pe anii 2004-2005 către SC E. SA ci a procedat și la compensarea unor sume. Compensarea este o modalitate de stingere a datoriei, dar aceasta nu a corespuns scopului acordării subvențiilor prin legea bugetului de stat pentru că folosind metoda compensării și nu a virării sumelor către SC E. SA nu s-a mai atins scopul subvențiilor ce era prevăzut tot în lege, adică virarea acestor sume de la SC E. SA la SN N. SA. Prin urmare, fiind în discuție suma primită cu o anumită destinație se impune a fi folosită așa cum legea prevedea, adică prin virarea ei către SC E. SA.

De altfel în art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice se prevede că „ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limitele prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuielile strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale”. În art. 17 din Legea nr. 511/2004 s-a instituit obligația pentru toți agenții economici care beneficiau de subvenții potrivit art. 16 din aceeași lege de a derula operațiunile de plăți numai prin conturi distincte, deschide la Trezoreria Statului. Chiar instanța de fond a arătat că se poate interpreta că reclamanta a acționat greșit și contrar dispozițiilor, dar invocând concluziile expertului contabil, a apreciat că se impunea admiterea acțiunii, însă aceste susțineri sunt greșite pentru că nu pot fi luate în considerare concluziile unui expert care sunt contrare dispozițiilor legale.

În concluziile sale, expertul nici măcar nu a făcut vreo referire la prevederile legale incidente în cauză, iar acestea au fost însușite, în mod greșit, de instanța de fond deoarece nu au fundamentare legală. Mai mult, instanța de fond și-a însușit, tot în mod greșit, susținerea expertului potrivit căreia nu poate fi obligată reclamanta la restituirea acestor sume pentru că folosirea acestora s-a făcut cu acordul conducerii superioare a pârâtei. Nici în acest caz, instanța de fond și nici expertul nu au indicat care era temeiul legal pentru care se poate dispune anularea actelor fiscale contestate chiar dacă s-au făcut plăți de către reclamantă cu viza directorului general adjunct al D.G.F.P.

Prahova, dar contrar dispozițiilor legale. Având în vedere faptul că reclamanta nu a folosit sumele de bani primite în anii 2004 și 2005 cu titlu de subvenție pentru plata contravalorii energiei electrice, așa cum cereau dispozițiile legale, se constată că actele fiscale sunt legale. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată și, pe fond, respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și pentru A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 217 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SN C. SA Ploiești, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2011.