ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.R.A. SA Sucursala Sibiu a
chemat în judecată pe pârâții G.R. și SC T. SA Slobozia, solicitând obligarea
acestora la plata sumei de 1.101.051.370 lei și a dobânzilor legale pentru
prejudiciul adus prin accidentul de circulație provocat la 28 august 1999.
Prin sentința civilă nr.
1447 din 18 noiembrie 2003, Judecătoria Slobozia a respins acțiunea obligând pe
reclamantă la cheltuieli de judecată către pârâți.
Tribunalul Ialomița,
prin Decizia civilă nr. 2/A din 13 ianuarie 2004 a declinat competența de soluționare
a apelului declarat de reclamantă, în favoarea Curții de Apel București.
Această instanță prin
Decizia comercială nr. 51 din 27 februarie 2004 a admis apelul, a anulat
sentința civilă nr. 1447 din 18 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria
Slobozia și a trimis cauza spre competentă soluționare ca instanță de fond,
Tribunalului Ialomița.
Tribunalul prin
sentința comercială nr. 527/F din 1 iunie 2004 a declinat competența în
favoarea Judecătoriei Slobozia, considerând obiectul litigiului sub valoarea de
un miliard de lei.
La rândul său,
judecătoria constatând că hotărârile pronunțate în căile de atac sunt
obligatorii atât pentru instanța a cărei hotărâre a fost anulată cât și pentru
instanța sesizată cu rejudecarea, prin sentința civilă nr. 1207 din 28 iulie 2004
declină la rândul său competența de soluționare, în favoarea tribunalului,
constată conflictul negativ de competență și trimite dosarul Curții de Apel
București pentru soluționarea regulatorului de competență.
Prin sentința comercială nr. 152 din 6
octombrie 2004, curtea de apel a stabilit competența de soluționare
Tribunalului Ialomița.
Acesta, prin sentința
comercială nr. 172 F din 2 mai 2005, respinge acțiunea reclamantei pe care o
obligă la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către SC T. SA și la 5.000.000
lei către
pârâtul G.R
.
Instanța de fond a
reținut în esență că accidentul din data de 28 august 1999 s-a produs
independent de vinovăția pârâtului
G.R., prepus al
pârâtei SC T. SA, cazul fortuit constituind o împrejurare de natură să exonereze
de răspunderea delictuală.
Curtea de
Apel București prin Decizia comercială nr. 395 din 25 noiembrie 2006 a respins
ca nefondat apelul reclamantei, considerând că prevederile art. 998 C. civ.
privind răspunderea pentru fapta proprie nu sunt incidente în cauză, accidentul
fiind produs ca urmare a unui eveniment imposibil de prevăzut (defectarea
sistemului de frânare).
În
privința modificării temeiului acțiunii în fața instanței de apel, s-a
considerat că aceasta nu este admisibilă decât în condițiile prevăzute de art. 132
C. proc. civ.
Împotriva
deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recurenta
susține că instanța de apel a analizat greșit temeiul acțiunii, la termenul din
12 aprilie 2006, apelanta a modificat temeiul acțiunii împotriva societății
comerciale. Astfel defecțiunea la sistemul de frânare al autovehiculului SC T.
SA atrage răspunderea acesteia în calitate de paznic juridic al lucrului care
nu poate fi înlăturată de cazul fortuit.
Recursul
este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Dispozițiile
art. 132 C. proc. civ. stabilesc imperativ termenul până la care reclamantul
poate întregi sau modifica cererea sa de chemare în judecată iar acesta este
prima zi de înfățișare, adică termenul la care părțile legal citate pot pune
concluzii în fond.
Pe de
altă parte, dispozițiile art. 294 C. proc. civ. stabilesc în aceiași termeni că
în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se
pot face alte cereri noi.
Constatând
tardivitatea modificării acțiunii instanța de apel judicios a înlăturat cererea
formulată în fața sa, la termenul din 12 iunie 2006.
Astfel nu
se poate susține întemeiat, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele
pe care se întemeiază sau acestea sunt contradictorii cât timp curtea de apel
în considerentele hotărârii a menționat fără echivoc termenul până la care se
poate modifica acțiunea și condițiile răspunderii comitentului pentru fapta
prepușilor lor.
În
aceeași măsură și pentru aceleași considerente nu se poate susține nici că
hotărârea este lipsită de temei legal, condițiile răspunderii delictuale pentru
fapta proprie și a comitenților pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor în
funcțiile ce li s-au încredințat.
Așa
fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație
și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva
deciziei comerciale nr. 395 din 25 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel
București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA - Sucursala Sibiu
împotriva Deciziei comerciale nr. 395 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel
București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 martie 2008.