ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC A.R.A. SA Sucursala Sibiu a chemat în judecată pe pârâții G.R. și SC T. SA Slobozia, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.101.051.370 lei și a dobânzilor legale pentru prejudiciul adus prin accidentul de circulație provocat la 28 august 1999. Prin sentința civilă nr. 1447 din 18 noiembrie 2003, Judecătoria Slobozia a respins acțiunea obligând pe reclamantă la cheltuieli de judecată către pârâți. Tribunalul Ialomița, prin Decizia civilă nr. 2/A din 13 ianuarie 2004 a declinat competența de soluționare a apelului declarat de reclamantă, în favoarea Curții de Apel București. Această instanță prin Decizia comercială nr. 51 din 27 februarie 2004 a admis apelul, a anulat sentința civilă nr. 1447 din 18 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Slobozia și a trimis cauza spre competentă soluționare ca instanță de fond, Tribunalului Ialomița.

Tribunalul prin sentința comercială nr. 527/F din 1 iunie 2004 a declinat competența în favoarea Judecătoriei Slobozia, considerând obiectul litigiului sub valoarea de un miliard de lei. La rândul său, judecătoria constatând că hotărârile pronunțate în căile de atac sunt obligatorii atât pentru instanța a cărei hotărâre a fost anulată cât și pentru instanța sesizată cu rejudecarea, prin sentința civilă nr. 1207 din 28 iulie 2004 declină la rândul său competența de soluționare, în favoarea tribunalului, constată conflictul negativ de competență și trimite dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea regulatorului de competență. Prin sentința comercială nr. 152 din 6 octombrie 2004, curtea de apel a stabilit competența de soluționare Tribunalului Ialomița.

Acesta, prin sentința comercială nr. 172 F din 2 mai 2005, respinge acțiunea reclamantei pe care o obligă la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către SC T. SA și la 5.000.000 lei către pârâtul G.R . Instanța de fond a reținut în esență că accidentul din data de 28 august 1999 s-a produs independent de vinovăția pârâtului G.R., prepus al pârâtei SC T. SA, cazul fortuit constituind o împrejurare de natură să exonereze de răspunderea delictuală. Curtea de Apel București prin Decizia comercială nr. 395 din 25 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că prevederile art. 998 C. civ. privind răspunderea pentru fapta proprie nu sunt incidente în cauză, accidentul fiind produs ca urmare a unui eveniment imposibil de prevăzut (defectarea sistemului de frânare).

În privința modificării temeiului acțiunii în fața instanței de apel, s-a considerat că aceasta nu este admisibilă decât în condițiile prevăzute de art. 132 C. proc. civ. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel a analizat greșit temeiul acțiunii, la termenul din 12 aprilie 2006, apelanta a modificat temeiul acțiunii împotriva societății comerciale. Astfel defecțiunea la sistemul de frânare al autovehiculului SC T. SA atrage răspunderea acesteia în calitate de paznic juridic al lucrului care nu poate fi înlăturată de cazul fortuit. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Dispozițiile art. 132 C. proc. civ. stabilesc imperativ termenul până la care reclamantul poate întregi sau modifica cererea sa de chemare în judecată iar acesta este prima zi de înfățișare, adică termenul la care părțile legal citate pot pune concluzii în fond. Pe de altă parte, dispozițiile art. 294 C. proc. civ. stabilesc în aceiași termeni că în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Constatând tardivitatea modificării acțiunii instanța de apel judicios a înlăturat cererea formulată în fața sa, la termenul din 12 iunie 2006. Astfel nu se poate susține întemeiat, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau acestea sunt contradictorii cât timp curtea de apel în considerentele hotărârii a menționat fără echivoc termenul până la care se poate modifica acțiunea și condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepușilor lor.

În aceeași măsură și pentru aceleași considerente nu se poate susține nici că hotărârea este lipsită de temei legal, condițiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie și a comitenților pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 395 din 25 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA - Sucursala Sibiu împotriva Deciziei comerciale nr. 395 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.