ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3183/2018

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 4.07.2001, sub nr. x/2001, reclamanții A., B. și C. au contestat decizia nr. x din 19.06.2001 emisă de S.C. D. S.A. Turnu Severin, decizie prin care cererea reclamanților de restituire a 1/2 din imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, compus din teren și construcție, a fost respinsă.

La aceeași dată, reclamantul E. a contestat aceeași decizie, cererea fiind înregistrată sub nr. x/2001 și conexată la dosarul nr. x/2001.

Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 127 din 22.02.2002, a respins contestațiile, cu motivarea că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 18/1968, urmare a faptului că reclamantul E. nu a putut dovedi proveniența licită a bunului, act normativ ce nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 113 din 12.07.2002, a admis apelul reclamanților, a schimbat soluția și a reținut cauza spre rejudecare, cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și imobilelor preluate în baza Legii nr. 18/1968, conform art. 2 lit. g) și că, față de dispozițiile art. 24, 27 și 36 din lege, intimata pârâtă avea obligația să facă reclamanților ofertă de restituire în echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. D. S.A., ce a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia civilă nr. 5152/2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că decizia atacată este o hotărâre intermediară, susceptibilă de a fi atacată cu recurs odată cu fondul.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 962 din 1.04.2005, rejudecând, a admis contestațiile și a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele S.C. D. S.A., prin lichidator S.C. F. S.A. și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin decizia nr. 2192 din 28 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de pârâte împotriva deciziei nr. 962 din 1.04.2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 127 din 22.02.2002, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

II. Prin sentința civilă nr. 138 din 29.06.2017, Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de reclamanții C. și G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A constatat caracterul politic al măsurilor privind arestul numitului E. din perioada 1972-1973 și internarea acestuia în Spitalul de Psihiatrie în perioada 02.10.1974-01.11.1974.

A obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 56 din 28.02.2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins recursul declarat de A.J.F.P. Mehedinți împotriva sentinței nr. 138 din 29.06.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 138 din 29.06.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, ca nefondat.

La data de 27.03.2018, reclamanții C. și G. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea hotărârii și, rejudecând cauza, să se dispună retrocedarea în natură a 1/2 din imobil, reprezentând partea lui E.

Revizuenții au arătat că decizia supusă revizuirii este contrară deciziei nr. 56 din 28.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire, care, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Motivul de revizuire invocat în susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

În temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ., în cazul hotărârilor potrivnice, dacă instanța va admite cererea de revizuire, ea va anula cea din urmă hotărâre.

În speță, prin cererea formulată, revizuenții C. și G. au solicitat revizuirea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, și, pe cale de consecință, casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și să se dispună retrocedarea în natură a 1/2 din imobil, reprezentând partea lui E.

Revizuenții au invocat faptul că ulterior a fost pronunțată decizia civilă nr. 56 din 28.02.2018 a Curții de Apel Craiova, hotărâre în raport de care solicită admiterea cererii de revizuire și pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.

Așadar, în cauză se invocă caracterul mai favorabil al unei hotărâri ulterioare, pronunțată de o altă instanță de judecată, însă, potrivit textului art. 327 alin. (1) C. proc. civ., singura soluție pe care o poate da instanța de judecată în cazul de revizuire indicat este cea a anulării celei de-a doua hotărâri, potrivnică în raport cu prima, hotărâre care nu a respectat principiul autorității de lucru judecat.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. (care prevede că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază"), urmând a respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții C. și G. împotriva deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.