ÎCCJ, decizie (scj.ro #141033)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Parte civilă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 436 alin. (1) lit. c), art. 438 alin. (1) pct. 12

Partea civilă poate exercita recurs în casație referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă, conform dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în limita cazurilor de recurs în casație reglementate în art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Reținerea de către instanța de apel a circumstanței atenuante a provocării prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. nu poate fi cenzurată în cadrul cazului de recurs în casație reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și, în consecință, chiar dacă influențează soluția în latura civilă, incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. nu poate fi verificată în cadrul recursului în casație exercitat de partea civilă în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 434/RC din 8 noiembrie 2017

Prin sentința nr. 127 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția penală, în baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și cu reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe timp de 1 an, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) lit. a)-e), art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 93 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a admis, în parte, cererea părții civile B. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 133 din 17 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de procuror și de partea civilă împotriva sentinței nr. 127 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția penală.

A fost desființată, în parte, sentința și, în rejudecare, în baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen. și reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 an, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

În baza art. 91 C. pen., s-au menținut dispozițiile primei instanțe privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., s-au admis, în parte, pretențiile civile formulate de partea civilă B. și, în consecință, inculpatul a fost obligat să plătească acesteia suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei nr. 133 din 17 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 10 mai 2017, partea civilă B., prin avocat, a declarat recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității, în principiu, a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de partea civilă B., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea Codului de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Așadar, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se arată că partea civilă poate formula cerere de recurs în casație în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.

Conform art. 448 alin. (2) C. proc. pen., dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în condițiile alin. (1) pct. 2 lit. b).

Din cuprinsul motivelor de recurs în casație, subscrise de recurentul parte civilă B. cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta a invocat soluționarea nelegală a laturii penale cu consecințe asupra dezlegării date acțiunii sale civile, în esență, arătând că circumstanța atenuantă a provocării reținută de instanța de apel în favoarea inculpatului a determinat soluționarea nelegală a acțiunii sale civile prin admiterea, în parte, a despăgubirilor civile solicitate. Mai mult, a menționat apărarea recurentului, circumstanța atenuantă a provocării nu putea fi reținută din moment ce inculpatul a fost judecat în procedura recunoașterii învinuirii, ceea ce presupunea menținerea situației de fapt reținute în rechizitoriu, și a avut drept consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special de 3 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceste critici se circumscriu numai în aparență cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de apel se situează în limitele legale prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat, respectiv tentativă la infracțiunea de omor prevăzută în art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, limitele de pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare prevăzute pentru infracțiunea de omor prevăzută în art. 188 alin. (1) C. pen. au fost reduse ca efect al tentativei, circumstanței atenuante a provocării și aplicării procedurii recunoașterii învinuirii, a căror incidență a fost stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, așa încât pedeapsa aplicată de curtea de apel, de 3 ani închisoare, nu este nelegală.

După cum s-a menționat, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație incidența, în cauză, a circumstanței atenuante a provocării, respectarea dispozițiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice, îndeplinirea condițiilor pentru judecarea inculpatului în procedura recunoașterii învinuirii sau modul discreționar de soluționare a acțiunilor civile promovate în cauză. Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurentului nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Raportat la motivele recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție mai constată că aspectele menționate de partea civilă sunt critici care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 C. proc. pen.

Deopotrivă, se remarcă faptul că, susținând nelegala reținere a provocării, recurentul parte civilă a solicitat o reapreciere a probelor administrate în cauză și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanța de apel. O asemenea cerere excede competenței instanței de recurs în casație, prezenta cale extraordinară de atac fiind reglementată ca un remediu procesual prin care este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept. Nu constituie atributul instanței de recurs remedierea aprecierii probelor de către curtea de apel, atributul instanței de recurs fiind de a examina legalitatea deciziei pronunțate în apel în limita cazurilor de casație expres prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

De asemenea, este de notat că soluția prevăzută în art. 448 C. proc. pen. privind casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare de către instanța de apel implică cu necesitate constatarea incidenței unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute în art. 438 C. proc. pen. În acest sens sunt dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și cele ale art. 448 alin. (2) C. proc. pen., care fac trimitere la cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de partea civilă B. împotriva deciziei nr. 133 din 17 martie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.