ÎCCJ, decizie (scj.ro #147216)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Non reformatio in pejus

. Cauză de reducere a pedepsei

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 418, art. 438 alin. (1) pct. 12

În ipoteza în care prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, instanța de apel care reține în favoarea acestuia o cauză de reducere a pedepsei, în apelul exercitat exclusiv de către inculpat, nu poate menține pedeapsa aplicată de prima instanță, ci trebuie să respecte modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei la nivelul minimului special, în conformitate cu principiul

non reformatio in pejus

, prin aplicarea unei pedepse egale cu minimul special rezultat ca efect al incidenței cauzei de reducere a pedepsei. Nerespectarea principiului

non reformatio in pejus

, în această ipoteză, prin menținerea pedepsei aplicate de prima instanță, poate fi cenzurată în calea de atac a recursului în casație, în temeiul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța de recurs în casație restabilind caracterul legal al pedepsei la nivelul minimului special determinat prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 333/RC din 10 octombrie 2018

Prin sentința nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și j) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 65 alin. (1) cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și j) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul suspendării sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.

Prin decizia nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

S-a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. d) și j) C. pen., precum și interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții.

Împotriva deciziei nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, la data de 9 martie 2018, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat incidența cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

Astfel, s-a învederat că greșita aplicare a legii rezultă din nereducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. este orientată spre maximul special, ceea ce conduce la concluzia agravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În reglementarea Codului de procedură penală, în calea extraordinară de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație reprezintă mijlocul procedural de înlăturare a aspectelor de nelegalitate, în scopul repunerii deciziilor în parametrii de legalitate și în contextul jurisprudenței constante asumate.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel București este nelegală, întrucât pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare este aplicată spre limita specială maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. Pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu stabilirea și aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidența tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei, ori din limitele pe care principiul

non reformatio in pejus

le generează (decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală; decizia nr. 144/RC din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală; decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală; decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală; decizia nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală; decizia nr. 142/RC din 25 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală; decizia nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală).

Potrivit principiului

non reformatio in pejus

, inculpatului nu-i poate fi agravată situația în propria cale de atac. În cauză, inculpatul A. a fost singurul participant care a exercitat calea de atac a apelului. În acest context al aplicării principiului

non reformatio in pejus

, instanța de apel nu putea pronunța o hotărâre defavorabilă sau care să îngreuneze situația singurului apelant.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în speță, prin sentința nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și j) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Această pedeapsă aplicată de prima instanță este în cuantumul minimului special prevăzut de lege.

Ulterior, prin decizia nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, s-a făcut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute în art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă s-a dispus condamnarea inculpatului A. la aceeași pedeapsă principală în cuantum de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și s-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. d) și j) C. pen., precum și interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

Analizând regimul sancționator al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, se constată că această infracțiune este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 de ani. În cauză, fiind reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind situate între 3 ani și 4 luni și 8 ani închisoare.

În continuare, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind efectele cauzei legale de reducere a pedepsei, limitele de pedeapsă de la 3 ani și 4 luni la 8 ani închisoare se reduc la jumătate, fiind de la 1 an și 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.

Or, dat fiind faptul că instanța de apel a reținut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei și având de soluționat numai apelul inculpatului, nu putea modifica, în defavoarea acestuia, aspectele legate de limitele individualizării judiciare.

Principiul

non reformatio in pejus

interzice crearea unei situații mai grele pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen.). O situație mai grea poate fi rezultată din modificarea limitelor ori condițiilor individualizării judiciare.

Ca urmare, instanța de apel urma a stabili pedeapsa, ca și instanța de fond, în cuantumul minimului, însă dedus din aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În apelul exclusiv al inculpatului, modalitatea de individualizare în cuantumul minimului trebuia păstrat, transpunându-se minimul de 3 ani și 4 luni în cel rezultat din cauza legală de reducere, omisă de la evaluare de către instanța de fond, de 1 an și 8 luni. Pedeapsa aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilități de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanța de recurs, fără a fi oportună sau necesară trimiterea spre rejudecare, în apel.

În apel, intervalul de individualizare ar fi devenit 1 an și 8 luni - 4 ani închisoare, numai dacă ar fi existat și apel al procurorului, declarat pe aspectul individualizării judiciare, ce ar fi permis reevaluarea modalității de stabilire a cuantumului pedepsei, în interiorul intervalului determinat de reținerea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiată cererea inculpatului, de casare, în parte, a deciziei nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală și aplicarea unei pedepse în limite legale, respectiv de 1 an și 8 luni închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiindu-i stabilit un regim sancționator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în contextul căruia instanța poate evalua incidența principiilor ce au influență asupra cuantumului pedepsei, cum este

non reformatio in pejus

, care stabilește limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanțe (în acest sens fiind și decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală).

Înalta Curte de Casație și Justiție notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casație instanța se raportează pentru stabilirea pedepsei într-un cuantum legal la pedeapsa aplicată de prima instanță respectiv la minimul special, ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.

A casat, în parte, decizia penală atacată și, înlăturând greșita aplicare a legii:

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani și 4 luni închisoare la 1 an și 8 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței nr. 2002 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală și a dispus emiterea unui nou mandat.