ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.03.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 321din data de 8 decembrie 2020, Judecătoria Târgu Jiu, secția penală, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată din oficiu, iar în baza art. 346 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 41 și art. 50 C. proc. pen., a declinat în favoarea Judecătoriei Petroșani competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A. și B..

Pentru a se pronunța în acest sens, s- arătat că potrivit stării de fapt descrise în rechizitoriu, infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților nu a fost săvârșită în raza teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, pentru a atrage, după teritoriu, competența acestei instanțe, iar infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații în prezenta cauză au fost săvârșite, atât pe raza Municipiului Petroșani, județul Hunedoara, cât și pe raza orașului Novaci, jud. Gorj, neexistând nici măcar o parte a activității infracționale care să se desfășoare pe raza teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, chiar dacă s-a putea susține că Judecătoria Târgu Jiu a substituit Judecătoria Novaci.

S-a reținut că atât material, după calitatea persoanei, cât și teritorial, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Petroșani, conform art. 35 și art. 41 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 113/CC din data de 16 februarie 2021, Judecătoria Petroșani a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Petroșani, invocată de reprezentanta Ministerului Public, în baza art. 346 alin. (6) raportat la art. 51 din C. proc. pen. cu referire la art. 41 din C. proc. pen. a declinat în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, competența soluționării cauzei privind pe inculpații A. și B., a constatat conflict negativ de competență ivit în cauză, iar în baza art. 51 alin. (1) și (2) - teza finală din C. proc. pen. a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauză.

S-a reținut că, infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați au fost săvârșite atât în circumscripția Judecătoriei Petroșani, cât și în circumscripția Judecătoriei Novaci, procurorul fiind singurul organ abilitat să aleagă dintre două instanțe deopotrivă competente, iar odată ce alege o instanță, nu se mai poate interveni asupra opțiunii.

Având în vedere că Tribunalul Gorj, în baza art. 68 alin. (91) C. proc. pen., a desemnat Judecătoria Târgu Jiu să soluționeze procedura de cameră preliminară și faza de judecată pe fond, întrucât la Judecătoria Novaci, nu s-a putut desemna un judecător să judece cauza, judecătorul de cameră preliminară a reținut că Judecătoria Târgu Jiu nu se mai putea declara necompetentă teritorial, deoarece această instanță substituie Judecătoria Novaci, practic acesta a fost și scopul pentru care legiuitorul a creat această ficțiune juridică - instanța nou desemnată care poate fi din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate - să înlocuiască instanța competentă pentru soluționarea cauzei.

Sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial (Judecătoria Novaci) are ca efect încetarea vocației celeilalte instanțe la judecarea cauzei (Judecătoria Petroșani) competența recunoscută instanței prim sesizate devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii.

În situația de față, Judecătoria Târgu Jiu a fost desemnată prin Încheierea nr. 31 din 21 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, prin care s-a dat efect dispozițiilor art. 68 alin. (91). În același context, s-a reținut că Tribunalul Gorj a respectat dispozițiile legale amintite, în sensul că a desemnat o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel, iar pe de altă parte, procedând în această manieră nu s-a încălcat nicio normă procesuală prin care să fie stabilită competența exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe decât cea desemnată.

În atare situație, Judecătoria Târgu Jiu era ținută de încheierea prin care a fost desemnată de către Tribunalul Gorj pentru a soluționa cauza, ea fiind cea care substituie Judecătoria Novaci, astfel că nu se mai puteau invoca dispozițiile art. 41 alin. (1), întrucât competența teritorială a Judecătoriei Petroșani a încetat în momentul în care Judecătoria Novaci a fost sesizată cu Rechizitoriul nr. x/2019 din 4 iunie 2020 emis de Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. C. proc. pen. impune aplicarea mecanismului desemnării altei instanțe și nu se poate repune în discuție opțiunea Ministerului Public.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Târgu Jiu, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Prin Rechizitoriul nr. x/2019 din 4 iunie 2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., aflat sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), c), și d) C. pen. (o faptă), distrugere, prevăzute de art. 253 alin. (1) și (4) C. pen. (o faptă) - (ambele fapte din data de 18 octombrie 2019, orele 3:00, privind ATM-ul aparținând C., amplasat în incinta magazinului D. din mun. Petroșani, str. x C, jud. Hunedoara), furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), c), d), e) și alin. (2) lit. b) C. pen. (o faptă) și distrugere, prevăzute de art. 253 alin. (1) și alin. (4) C. pen. (o faptă) - (ambele fapte din data de 20 octombrie 2019, orele 3:20, privind ATM-ul proprietatea .., amplasat în sediul Agenției ... din com. Polovragi, sat Polovragi, jud. Gorj), toate cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și B., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), c), și d) C. pen. (o faptă), distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) și (4) C. pen. (o faptă) - (ambele fapte din data de 18 octombrie 2019, orele 3:00, privind ATM-ul aparținând C., amplasat în incinta magazinului D. din mun. Petroșani, str. x C, jud. Hunedoara), furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), c), d), e) și alin. (2) lit. b) C. pen. (o faptă) și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) și alin. (4) C. pen. (o faptă) - (ambele fapte din data de 20 octombrie 2019, orele 3:20, privind ATM-ul proprietatea .., amplasat în sediul Agenției ... din com. Polovragi, sat Polovragi, jud. Gorj), toate cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată la data de 5 iunie 2020 la Judecătoria Novaci, sub nr. x/2020, fiind repartizată conform art. 111 alin. 8 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești completului inițial învestit, respectiv completului C1 PEN C. civ.

Prin cererea formulată la data de 16 septembrie 2020, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei a formulat declarație de abținere, motivat de faptul că, avocatul E., angajat în cauză, este apărător ales într-un dosar al fiului său. În drept, a invocat dispozițiile art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Prin Încheierea nr. 102 din 16 septembrie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Novaci, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de abținere privind soluționarea cauzei înregistrată sub nr. de dosar x/2020

Prin Încheierea nr. 31 din 21 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Judecătoria Novaci, iar în baza art. 68 alin. (91) din C. proc. pen. s-a desemnat Judecătoria Târgu Jiu să soluționeze procedura de cameră preliminară și în faza de judecată pe fond, cât și măsurile preventive aferente judecății în procedura de cameră preliminară și în fond, în dosarul nr. x/2020 reținându-se că la Judecătoria Novaci activează trei judecători definitivi, incompatibili cu soluționarea dosarului și că nu se poate desemna un alt judecător din cadrul aceleiași instanțe.

Se constată că încheierea prin care instanța ierarhic superioară a desemnat Judecătoria Târgu Jiu să soluționeze prezenta cauză este obligatorie pentru instanța căreia i se trimite cauza spre judecată.

Față de aceste aspecte, este lipsit de relevanță faptul că nu există nici măcar o parte a activității infracționale care să se desfășoare pe raza teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu câtă vreme instanța ierarhic superioară a desemnat Judecătoria Târgu Jiu să soluționeze procedura de cameră preliminară și faza de judecată pe fond, în baza art. 68 alin. (91) din C. proc. pen., respectiv în urma unor incidente procedurale referitoare la incompatibilități.

Înalta Curte reține că dispozițiile impuse de instanța ierarhic superioară au caracter imperativ și sunt obligatorii pentru instanța de trimitere, sens în care va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A. și B. în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În aceste condiții decelarea competenței teritoriale în raport de criteriile impuse de dispozițiile art. 41 din C. proc. pen. este exclusă și nerelevantă cauzei ce are determinată instanța competentă în funcție de altă instituție, ce a operat o prorogare de competență.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A. și B. în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală
(în circumscripția căruia se află domiciliul inculpaților), judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în virtutea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și (3) C. proc. pen.., Tribunalul Hunedoara - tribunal pe raza căruia s-a desfășurat a
ÎCCJ 2022-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2022
că pârâta are domiciliul în jud. Gorj. Prin încheierea nr. 35 din 18 ianuarie 2022, Judecătoria Novaci a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, excepție invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cau
ÎCCJ 2025-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală
, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c), alin. (2) din C. proc. pen. Față de aceste considerente, în temeiul art. 47 alin. (1), (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c), alin. (2) din C. proc. pen., instanța a admis excepț
ÎCCJ 2021-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2410/2021
vestirii instanței și s-a apreciat că se impune declinarea cauzei la judecătoria din circumscripția domiciliului pârâtei B., care a invocat excepția, și nu la Judecătoria Brașov, în circumscripția căreia își are sediul cealaltă pârâtă, față
ÎCCJ 2021-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală
-a produs urmarea acestora este Municipiul București, la sediul persoanei vătămate F. S.A., acesta fiind și locul unde se reține că au fost prezentate înscrisurile presupus a fi false în vederea producerii de consecințe juridice, nu prezint
Sursă