ÎCCJ, Decizia nr. 66/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. prin reprezentant B., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții: să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen. s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată întrunește doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia - respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Sub acest ultim aspect, s-a reținut că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016), "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției în desfășurarea procesului.

În speță, s-a constatat că petenta A., prin reprezentant B., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., raportându-se doar formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât nu a invocat veritabile critici de neconstituționalitate, acestea vizând în esență, imposibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a soluționat o cerere de recuzare.

Astfel, în raport de criticile formulate de petentă, s-a constatat că prin excepția de neconstituționațitate invocată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate, ci se urmărește modificarea textului de lege menționat.

În acest context, s-a reținut că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, întrucât acest aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, s-a apreciat că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

II. Împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020 a declaat recurs petenta A. prin reprezentant B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 29 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, în cauză fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2021, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității căii de atac promovate.

Examinând, cu prioritate excepția tardivității recursului declarat de petenta A. prin reprezentant B., raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursul este tardiv.

Astfel, instanța supremă reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul său, nu se socotește ora la care începe să curgă și nici ora la care se împlinește, și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivității acestuia.

În raport cu aceste dispoziții, având în vedere că hotărârea dată de Înalta Curte, secția penală, în dosarul nr. x/2020 a fost pronunțată la data de 12 noiembrie 2020, termenul de 48 de ore, în care petenta putea declara recurs, s-a împlinit la data de 14 noiembrie 2020.

Așadar, raportat la dispozițiile legale anterior enunțate și având în vedere data pronunțării deciziei recurate, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți constată că la data la care aceasta a declarat recurs, respectiv la 15 noiembrie 2020, data mail-ului, expirase termenul în care se putea ataca dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, nu se va mai proceda la examinarea calității persoanei care a înaintat instanței mail-ul cuprinzând calea de atac, cât și la examinare pe fond a motivelor de recurs, astfel că, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta petentă A. prin reprezentant B. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta petentă A. prin reprezentant B. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2021.