ÎCCJ, Decizia nr. 20/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de A. în dosarul nr. x/2020 și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.

Prin aceeași încheiere, instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

S-a reținut, în esență, că în privința acestor din urmă dispoziții legale nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există un raport de dependență între dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs petentul, A., considerând-o netemeinică și nelegală, în ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În motivarea căii de atac formulate în termenul legal, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 8 și 9 din C. proc. civ. din 1865, susținând, în esență, următoarele:

- instanța nu a observat că, înaintea discutării celor doua excepții de neconstituționalitate, ar fi trebuit discutată cererea de sesizare a CJUE, prin care se solicita Curții Europene de Justiție să stabilească concordanța între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată, fiind greșită susținerea ÎCCJ potrivit căreia admisibilitatea recursului ar ține doar de legătura cu art. 34 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, excluzând art. 31 alin. (1) din același cod;

- instanța a interpretat greșit actul dedus judecații și i-a schimbat vădit înțelesul, hotărând cu încălcarea și aplicarea greșita a legii;

- la 02.11.2020, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, prevăzută de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, întrucât, conform pct. I.4 (pag. 4) al încheierii recurate, a folosit "Punctul de vedere al intimatului MEC", despre existența căruia instanța de judecată nu a anunțat în ședința publică, nici nu i l-a comunicat petentului (recurent) și care nu apare în dosarul electronic;

- instanța a fost, la termenele din 05.09.2020 și 07.10.2020, la comunicarea excepțiilor de neconstituționalitate, formată cu judecător B. și magistrat-asistent C., în timp ce la termenul din 02.11.2020, a fost formată nelegal cu judecător D. și magistrat-asistent E., fără ca, la dosarul fizic sau la dosarul electronic, să existe procese-verbale de înlocuire legală.

După încheierea dezbaterilor din data de 25 ianuarie 2021 și amânarea pronunțării deciziei la 1 februarie 2021, recurentul a depus la dosar, la data de 29.01.2021, cerere de repunere pe rol a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 151 din C. proc. civ. din 1865, "Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri".

În speță, instanța de judecată nu găsește niciun aspect al cauzei care să necesite lămuriri, urmând să analizeze motivele de recurs formulate, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile.

Pentru aceste motive, constatând că niciunul dintre aspectele invocate de petent (recurent) nu vizează lămuriri necesare instanței pentru soluționarea recursului, respinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din dispozițiile legale citate, rezultă condițiile în care poate fi invocată excepția de neconstituționalitate, acestea fiind grupate în funcție de:

- obiectul excepției, care trebuie să fie o lege sau o ordonanță în vigoare ori dispoziții din cuprinsul acestora, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei [alin. (1)], și a căror neconstituționalitate să nu fi fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale [alin. (3)];

- titularul cererii, care poate fi oricare dintre părți, instanța de judecată ori de arbitraj comercial sau procurorul, în cauzele la care participă [alin. (2)].

Dacă una dintre condițiile menționate mai sus nu este îndeplinită, excepția este inadmisibilă.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale citate, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a pronunțat încheierea din 2 noiembrie 2020, prin care a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul-recurent privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, reținând, în esență, că nu există un raport de dependență între dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei.

Într-adevăr, așa cum s-a arătat în cele ce preced, una dintre condițiile legale pentru admisibilitatea excepției este existența unei legături între prevederile legale pretins neconstituționale și soluționarea cauzei [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992].

Sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, exprimă relevanța pe care dispozițiile legale pretins neconstituționale o au asupra soluționării cauzei.

Pentru ca mecanismul excepției de neconstituționalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, această relevanță trebuie evaluată în raport cu circumstanțele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanșarea controlului de neconstituționalitate, ținând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii și de stadiul în care se află litigiul.

În cauză, așa cum corect s-a reținut și prin încheierea atacată, condiția "legăturii cu soluționarea cauzei" nu este îndeplinită cu privire la dispozițiile art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, întrucât judecarea recursului - obiect al dosarului în cadrul căruia a fost invocată excepția - nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care este interpretată și aplicată norma pretins neconstituțională.

Astfel, obiectul judecății, în fața instanței a cărei încheiere este atacată, l-a reprezentat recursul exercitat de A. împotriva încheierii de respingere a unei cereri de recuzare formulate de acesta, în temeiul art. 304 pct. 7-9 din C. proc. civ. din 1865.

La termenul din 7 septembrie 2020, Completul de 5 judecători a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 34 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, conform cărora "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul", text legal cu privire la care a și fost admisă cererea petentului (recurent) de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare, petentul (recurent) a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat", ulterior solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestora.

Cu privire la acest text legal, în mod corect s-a reținut, prin hotărârea atacată, că nu îndeplinește condiția de a avea legătură cu soluționarea cauzei.

Aceasta, întrucât, ca urmare a excepției inadmisibilității recursului, pusă în discuție de către instanța de judecată, motivele de recurs, în cadrul cărora a invocat recurentul nerespectarea textului legal în discuție, nu mai pot fi examinate, deoarece soluționarea excepției inadmisibilității recursului primează față de analizarea pe fond a motivului referitor la pretinsa nerespectare a art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În acest sens a statuat chiar instanța de contencios constituțional, reținând că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15), iar incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Curtea Constituțională a precizat, totodată, că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015)

Pentru argumentele arătate, deja, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate criticile recurentului, potrivit cărora, în prealabil, instanța ar fi trebuit să pună în discuție cererea de sesizare a CJUE și a interpretat greșit actul dedus judecații, schimbându-i înțelesul și hotărând cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, s-a arătat, în cele ce preced, că soluționarea excepției inadmisibilității recursului prevalează tuturor celorlalte excepții și cereri formulate în cauză, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, conform cărora "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", și că instanța de judecată a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

De asemenea, neîntemeiate sunt și criticile referitoare la încălcarea de către instanța de judecată a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, pentru că a făcut referire la "Punctul de vedere al intimatului MEC", fără a-l fi anunțat în ședința publică și fără a-l fi comunicat petentului (recurent), respectiv (referitoare) la înlocuirea unuia dintre judecători și a magistratului-asistent, fără ca la dosar să existe procese-verbale de înlocuire legală.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților (…)".

Rezultă din prevederile legale citate că punctele de vedere ale părților sunt relevante pentru instanța de contencios constituțional și nu se impune a fi comunicate celorlalte părți, neavând regimul juridic al actelor procedurale, prevăzut de C. proc. civ.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, la dosarul cauzei (nr. x/2020), la paginile 77 și 78, se află atașate procesele-verbale de înlocuire, din motive medicale, a judecătorului, respectiv a magistratului-asistent la care recurentul se referă în cererea de recurs.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurent, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, având în vedere cererea intimatei F., recurentul va fi obligat la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată.

Constatând că la dosarul cauzei se află dovada plății - chitanța nr. x din 21.01.2021, pentru fact. nr. 149 din aceeași dată, în cuantum de 2380 RON, Înalta Curte va obliga recurentul la plata acestei sume către intimata F., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata către intimata F. a sumei de 2380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2021.