ÎCCJ, Secția penală

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii A. și B. , împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 19.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013.

În acest sens, s-au reținut următoarele:

Cazul de contestație în anulare invocat de către contestatori și prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen., reglementează situația juridică "când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă".

s-a menționat că, în practicaua încheierii de ședință din 1 februarie 2016, s-a menționat:

" s-au adus la cunoștință apelanților-inculpați dispozițiile art. 83 lit. a) din Noul C. proc. pen., referitoare la exercitarea dreptului la tăcere, iar apelanții-inculpați, având pe rând cuvântul, arată că nu doresc să dea declarație, menținându-și declarațiile anterioare", consemnări care concordă și cu notele grefierului de ședință, atașate la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din 2 mai 2018, s-a procedat la audierea înregistrării ședinței de judecată din data de 1 februarie 2016, în ședință publică, în prezența contestatorilor, a apărătorilor aleși ai acestora și a procurorului D.N.A.

Referitor la susținerile contestatorilor că practica celorlalte curți de apel din țară, raportat la dispozițiile art. 110 și art. 382 C. proc. pen., este în sensul că se întocmește un înscris în care se menționează că inculpatul nu dorește să dea declarație, înscris care este semnat de acesta, de președintele completului de judecată, de grefierul de ședință și de avocat, nu echivalează cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, de Curtea de Apel Pitești și în particular, de completul de judecată care a soluționat apelurile declarate în cauză.

Astfel, practica Curții de Apel Pitești nu este în sensul evocat de către contestatori, ci inculpații sunt întrebați dacă doresc să dea sau nu declarație, iar refuzul nu este consemnat într-o declarație expresă, ci se face această mențiune procedurală în cuprinsul încheierii de ședință și în caietul grefierului de ședință, apreciindu-se că ar fi un formalism excesiv ca într-o astfel de situație juridică, să se ia declarații tuturor inculpaților care se prevalează de dreptul la tăcere, numai pentru ca aceștia să certifice, prin semnătură, că nu doresc să dea declarații în cauză.

Bineînțeles, dacă inculpații nu se prevalează de dreptul la tăcere și vor să-și exprime poziția procesuală față de infracțiunile sub aspectul cărora s-a dispus trimiterea lor în judecată prin rechizitoriu, practica Curții de Apel Pitești impune luarea unor declarații în mod detaliat.

Din cuprinsul înregistrării audio a ședinței de judecată din data de 1 februarie 2016, reiese, fără echivoc, că președintele completului de judecată i-a întrebat pe apărătorii inculpaților, fără a indica numele vreunuia dintre avocați sau inculpați, "dacă clienții dumneavoastră doresc să dea declarațiiș", răspunzând negativ un singur avocat, probabil cel care se afla lângă microfonul din sală și despre care apărătorii contestatorilor susțin că este domnul avocat C., apărătorul inculpaților D. și E.

Ținând cont de împrejurările factuale respective și de întrebarea adresată cu titlu generic, de către președintele completului de judecată, în sala de ședință publică fiind prezenți majoritatea inculpaților și apărătorilor lor aleși, inclusiv inculpații-contestatori A. și B., asistați de apărători, aceștia aveau posibilitatea concretă de a solicita să fie audiați, conform prevederilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., de către instanța de control judiciar.

De altfel, în cauză s-au acordat un număr foarte mare de termene, respectiv 26, pe parcursul cărora fiecare dintre inculpații prezenți sau apărătorii lor puteau solicita completului de judecată, audierea corespunzător calității procesuale și în conformitate cu dispozițiile legale incidente în materie.

Nu este de neglijat nici aspectul procesual că la termenul la care au avut loc dezbaterile, respectiv cel din 21 noiembrie 2017, așa cum se menționează în cuprinsul practicalei încheierii de ședință "la interpelarea instanței, apărătorii prezenți, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat", existând posibilitatea procedurală ca și la termenul respectiv, inculpații să fie ascultați nemijlocit de către instanța de control judiciar.

Din punct de vedere al cadrului normativ aplicabil în prezenta cauză, elocventă este Decizia Curții Constituționale nr. 103 din 6 martie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 369 alin. (6) C. proc. pen., în considerentele căreia se menționează că "ședința de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice - audio, fapt ce constituie o obligație legală care are ca scop o mai bună administrare a justiției, reprezentând obiectivarea modului de desfășurare a procesului, încheierile de ședință redactându-se de către grefier, pe baza notelor de ședință și, dacă este cazul, a înregistrărilor. Totodată, pentru a avea materialul documentar necesar desfășurării ulterioare a procesului penal, în timpul ședinței, grefierul ia note cu privire la desfășurarea procesului, consemnând toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată. Rațiunea eliberării unei copii electronice a înregistrării ședinței de judecată, rezidă în necesitatea pentru partea care a lipsit la un termen anterior de avea posibilitatea de a lua cunoștință despre tot ce s-a dezbătut în vederea protejării drepturilor sale constituționale și legale".

În consecință, cei doi contestatori-inculpați, care au fost prezenți la termenul de judecată din data de 1 februarie 2016, puteau solicita citirea notelor de ședință ale grefierului, iar la sfârșitul ședinței, puteau primi, la cerere, o copie de pe acestea, în vederea conferirii posibilității de a le contesta până la termenul următor, întrucât în măsura în care constatau că notele de ședință nu corespundeau adevărului, puteau fi contestate, cel mai târziu, la termenul următor și, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor ședinței de judecată.

Este evident, că nerespectarea termenului este sancționată cu decăderea din dreptul de a contesta notele de ședință, aceasta fiind sancțiunea de drept comun incidentă în cazul încălcării unui termen, în cadrul căruia trebuie exercitat un drept procesual.

Deși cei doi contestatori-inculpați nu au contestat notele grefierului de ședință, Curtea a încuviințat proba solicitată privind audierea înregistrării ședinței de judecată din data de 1 februarie 2016, care relevă că președintele completului de judecată a întrebat, în sens generic, "dacă clienții dumneavoastră doresc să dea declarațiiș", iar inculpații A. și B. aveau posibilitatea procedurală să solicite ascultarea lor, în baza dispozițiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., de către instanța de control judiciar, în contextul în care au beneficiat de apărare calificată, fie la termenul de judecată respectiv, fie la termenele ulterioare (în condițiile în care au fost prezenți la toate cele 26 termene, în apel), inclusiv la cel din data de 21 noiembrie 2017, când s-a finalizat cercetarea judecătorească și au avut loc dezbaterile.

Împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat apeluri contestatorii B. și A.

La termenul din data de 20 septembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac declarate.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În cauză, contestatorii B. și A. au declarat apel împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În același timp, se reține că, prin decizia penală nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii A. și B., împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 19.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găsește contestația întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 551 și art. 552 C. proc. pen., prevăd că decizia dată în contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că apelul este declarat împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă decizie pronunțată în apel), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de contestatorii B. și A. împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga apelanții - contestatori la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții - contestatori, în sumă de câte 260 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de contestatorii B. și A. împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanții - contestatori la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții - contestatori, în sumă de câte 260 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2018.