ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4884/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 355 din 21

noiembrie 2002, Tribunalul Arad, rejudecând cauza a hotărât următoarele:

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 13, 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., prin

înlăturarea dispozițiilor art. 215 alin. (5) C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.I. la 7 ani închisoare pentru înșelăciune.

În baza art. 26 C. pen., raportat la

art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat același

inculpat la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals

intelectual.

În baza art. 26 raportat la art. 291

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același

inculpat la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de uz de fals.

A contopit pedepsele aplicate

inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare pe care a sporit-o

cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (1) C. pen., prin

înlăturarea dispozițiilor art. 215 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul

S.D. la: 5 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.

În baza art. 291 C. pen., a

condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de uz de

fals.

A contopit pedepsele aplicate inculpatului

în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni

închisoare, inculpatul urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. b) C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 215 alin. (5) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul N.G. la: 4 ani închisoare pentru infracțiunea de

înșelăciune.

În baza art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe

același inculpat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același

inculpat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de uz de fals.

În baza art. 13 din Legea nr.

87/1991 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat

la un an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

A contopit pedepsele aplicate

inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o

cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile art. 71

C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului N.G. și a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive

din 12 ianuarie la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului S.D. a dedus

durata arestării preventive pe perioada 12 ianuarie – 3 martie 2000.

A dispus anularea actelor

falsificate.

A obligat pe inculpatul N.G. să

plătească părții civile Direcția Finanțelor Publice a Județului Arad suma de

70.180.402 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

A confiscat de la inculpații N.G. și

S.D., în folosul statului, câte 40.377.599 lei.

A obligat pe inculpați să plătească

statului câte 10.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Instanța de fond a reținut

următoarele:

La începutul lunii iunie 1999,

inculpații au fost puși în legătură prin intermediul martorului R.S. și au

hotărât să deruleze împreună afaceri cu benzină.

Potrivit înțelegerii dintre ei,

inculpatul M.I., asociat unic la S.C. I.I. S.R.L. București, urma să

achiziționeze benzină de extracție (folosită ca solvent în industria de lacuri

și vopsele) și să fie valorificată drept benzină „premium” de către inculpații

N.G. și S.S., prin intermediul S.C. C.B., al cărei asociat unic era inculpatul

N., urmând ca sursele de bani necesare primelor achiziții să fie puse la

dispoziție de către inculpatul S., iar facturile pentru comercializarea

benzinei de extracție, drept benzină „premium” să fie puse la dispoziție de

inculpatul M.

S-a reținut că inculpații au

comercializat cantitatea de 210.192 litri benzină, din care, cantitatea de

163.512 litri benzină de extracție, ce a fost vândută ca benzină „premium”,

diferența de preț obținută ilegal de inculpați, fiind de 144.804.269 lei, iar

prin neplata taxelor datorate statului s-a creat un prejudiciu de 156.283.269

lei.

Împotriva sus-menționatei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și cei trei inculpați.

Parchetul a criticat sentința pentru

greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului N.G., care este

recidivist, precum și sub aspectul laturii civile, solicitând majorarea

despăgubirilor.

Cei trei inculpați au solicitat

reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 30/A din 5

februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 355 din 21 noiembrie

2002 a Tribunalului Arad, pe care a desființat-o în privința inculpatului N.G.

și rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea

art. 13, 75 lit. a), art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) din același cod, la 6

ani închisoare.

A menținut restul pedepselor și

sporul aplicat inculpatului N.G., urmând a executa în final, 7 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut restul dispozițiilor

hotărârii.

A respins ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații S.D., M.I. și N.G.

A menținut starea de arest a

inculpatului N.G. și a dedus, în continuare, timpul arestării preventive.

A obligat pe inculpați la câte

300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații S.D. și M.I. la

câte 300.000 lei onorariul apărătorului din oficiu.

Sub aspectul laturii civile s-a

constatat că, instanța de fond a aplicat corect principiul neagravării

situației în propria cale de atac, întrucât în căile de atac promovate de inculpați,

latura civilă nu s-a modificat, iar casările, inclusiv în cea cu trimitere

pentru rejudecare s-a făcut exclusiv în căile de atac ale inculpaților.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs inculpații S.D. și M.I.

Inculpatul S.D., prin apărătorul

său, a solicitat în principal, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și

trimiterea spre rejudecare la instanța de fond pentru motivul că nu au fost

citate S.C. P. S.R.L. Oradea și S.C. A.T. S.R.L. Arad, iar apărătorul

inculpatului M.I. s-a raliat la acest motiv.

Încălcarea care a fost invocată ca

motiv principal de recurs, atrage nulitatea hotărârilor, potrivit art. 197

alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi

înlăturată decât prin anularea acelui act.

În consecință, neîndeplinirea

procedurii de citare cu părțile civile nu poate fi invocată de inculpați ca

motiv de casare a hotărârilor, atâta vreme cât nu se învederează că,

procedându-se astfel, li s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în

alt mod.

Or, în cauză, nu s-a învederat

cauzarea vreunei vătămări și drept urmare, critica analizată este nefondată.

Inculpatul M.I. a mai susținut că nu

se consideră vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Critica este nefondată.

Din verificarea probelor și

lucrărilor dosarului, se constată că instanțele de judecată au reținut corect

situația de fapt și vinovăția, inclusiv a inculpatului M.I., în concordanță cu

amplele probatorii administrate în cauză, respectiv, acte de sesizare,

procese-verbale încheiate de organele de poliție, acte de livrare a benzinei,

raport de expertiză și depoziții de martori.

De altfel, așa cum corect l-a

caracterizat Curtea de Apel Timișoara pe inculpatul M.I., acesta a fost de fapt

„creierul” și inițiatorul activității infracționale.

Printr-un motiv comun de recurs,

S.D. și M.I. au invocat și greșita individualizare a pedepselor, susținându-se

că pedepsele sunt prea mari, față de contribuția fiecăruia la comiterea

faptelor, iar primul recurent a solicitat și recunoașterea de circumstanțe

atenuante.

Nici această critică nu este

fondată.

Pedepsele aplicate sunt

proporționale cu gravitatea faptelor comise, cu rolul și contribuția fiecărui

inculpat în activitatea infracțională și cu gradul de pericol social al

inculpaților.

Totodată, se constată că în mod

corect s-a apreciat că nu se impune a se face aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen.

Criticile examinate fiind nefondate

și cum nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu,

recursurile declarate de inculpații S.D. și M.I. urmează a se respinge ca

nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Totodată se va constata că

recurentul M.I. este arestat în altă cauză și va fi obligat la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Recurentul S.D. va fi obligat la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

S.D. și M.I. împotriva deciziei penale nr. 30 din 5 februarie 2003 a Curții de

Apel Timișoara.

Constată că inculpatul M.I. este

arestat în altă cauză.

Obligă pe inculpatul M.I. la plata

sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurentul S.D. la plata

sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

30 octombrie 2003.