ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 595 din 7 iunie 2019, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Piatra Neamț, invocată din oficiu.
În temeiul art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 585 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii de contopire a pedepselor aplicate intimatului A., deținut în Penitenciarul Vaslui, în favoarea Tribunalului Vaslui, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, instanță egală în grad cu instanța de executare superioară în grad, ca urmare a recepționării ultimei hotărâri definitive în ceea ce îl privește pe acest condamnat, respectiv a condamnării prin Sentința penală nr. 756/2017, definitivă la 6 martie 2019, cu luarea în considerare a condamnării lui A., pentru faptă concurentă, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, aplicată prin Sentința penală nr. 97/P din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Neamț în Dosarul nr. x/2016, definitivă la 20 octombrie 2017, pusă în executare în luna decembrie 2018.
Cauza a fost înregistrată la data de 24 iunie 2019, pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. x/2019, cu obiectul stabilit de instanța de trimitere, respectiv modificare pedepse întemeiat pe art. 585 C. proc. pen.
S-au atașat la dosar situația juridică a intimatului condamnat de la Penitenciarul Vaslui, fișa de cazier judiciar și sentințele penale de condamnare.
La termenul din 18 septembrie 2019, instanța a calificat sesizarea ca fiind sesizarea Serviciului de Probațiune Neamț pentru anularea suspendării sub supraveghere, întemeiată pe disp. art. 583 alin. (1) C. proc. pen. și a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Vaslui, rămânând în pronunțare asupra excepției.
Prin Sentința penală nr. 201/2019 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Vaslui, secția Penală a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Vaslui.
În baza art. 47 C. proc. pen. și art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 583 alin. (1) teza finală C. proc. pen., a declinat competența materială și teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect sesizarea Serviciului de Probațiune Neamț, privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 161 din 13 martie 2017 a Judecătoriei Piatra Neamț în Dosarul nr. x/2015, definitivă la 26.01.2018, privind pe persoana condamnată A., actualmente deținut în Penitenciarul Vaslui, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, ca instanță care a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și a pronunțat Sentința penală nr. 756/2017, definitivă la 6 martie 2019.
În baza art. 51 C. proc. pen., a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vaslui și Judecătoria Piatra Neamț și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Vaslui a reținut, în esență, că infracțiunea care ar putea atrage anularea suspendării sub supraveghere, potrivit art. 97 alin. (1) C. pen., este infracțiunea săvârșită în data de 10 octombrie 2012, motiv pentru care Judecătoria Piatra-Neamț, care a pronunțat Sentința penală nr. 756/2017, definitivă la 6 martie 2019, devine instanța care a judecat infracțiunea care ar putea atrage anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 161 din 13 martie 2017 a Judecătoriei Piatra-Neamț, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe calea regulatorului de competență, într-o speță similară, prin Încheierea nr. 458 din 16 august 2018, în Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Vaslui.
Înalta Curte, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vaslui și Judecătoria Piatra-Neamț în cauza privind pe condamnatul A., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 583 alin. (1) C. proc. pen., "Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din C. pen. se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea."
Analizând actele aflate la dosar prin prisma dispozițiilor legale anterior enunțate, Înalta Curte constată că, în fapt, Serviciul de Probațiune Neamț a sesizat instanța de executare, respectiv Judecătoria Piatra-Neamț cu privire la imposibilitatea punerii în executare a măsurii suspendării sub supraveghere dispusă față de condamnatul A., dispusă prin Sentința penală nr. 161 din 13 martie 2017 a Judecătoriei Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/2015, definitivă la 26 ianuarie 2018, actualmente deținut în Penitenciarul Vaslui, solicitând anularea suspendării sub supraveghere ca urmare a recepționării ultimei hotărâri definitive în ceea ce îl privește pe acest condamnat, respectiv a condamnării la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere prin Sentința penală nr. 756/2017, definitivă la 6 martie 2019, cu luarea în considerare a condamnării lui A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, aplicată prin Sentința penală nr. 97/P din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Neamț în Dosarul nr. x/2016, definitivă la 20 octombrie 2017, pusă în executare în luna decembrie 2018, întemeindu-se pe dispozițiile art. 583 alin. (1) C. proc. pen.
În acord cu Tribunalul Vaslui, Înalta Curte constată că în conformitate cu Decizia nr. 16/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Complet DCD/P, Serviciul de probațiune este persoană la care hotărârea de condamnare se referă, astfel că are calitate procesuală proprie în cauzele privind sesizările întemeiate pe art. 583 C. proc. pen.
În această ordine de idei, se constată că, potrivit art. 583 alin. (1) teza finală C. proc. pen., pentru situația specială a anulării sau revocării suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 96 sau 97 C. pen., astfel cum s-a solicitat prin sesizare, legiuitorul a stabilit o competență specială exclusivă doar în favoarea instanței care judecă sau a judecat infracțiunea care ar putea atrage anularea sau revocarea, chiar dacă rezolvarea acestei situații infracționale ar conduce în fapt tot la rezultatul modificării pedepsei de executat, astfel cum se întâmplă și în cazul incidenței disp. art. 585 C. proc. pen., acest din urmă temei atrăgând însă competența instanței de deținere.
Verificând actele și lucrările din dosar, în acord cu Tribunalul Vaslui, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 161 din 13 martie 2017 a Judecătoriei Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/2015, definitivă la 26 ianuarie 2018, A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârșirea a două fapte, din 19 martie 2008, respectiv 28 martie 2008.
Prin Sentința penală nr. 756/2017 a Judecătoriei Piatra Neamț, definitivă la 6 martie 2019, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării, pentru săvârșirea la 10 octombrie 2012 a unei fapte concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 161 din 13 martie 2017 a Judecătoriei Piatra Neamț.
În această succesiune logico-juridică, nu se poate considera că Tribunalul Neamț, care a pronunțat condamnarea aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 47/P/2018 la pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, pentru o infracțiune concurentă cu cele indicate mai sus, săvârșită la data de 5 iunie 2012, ar fi instanța care a judecat infracțiunea care ar atrage anularea suspendărilor sub supraveghere dispuse prin Sentințele penale nr. 161/2017, respectiv nr. 756/2017 ale Judecătoriei Piatra-Neamț, întrucât această hotărâre s-a definitivat prima, astfel că la data rămânerii definitive a sentinței pronunțată de tribunal, respectiv 20 octombrie 2017, niciuna din condamnările cu suspendarea sub supraveghere nu rămăsese definitivă pentru a putea fi dispusă anularea suspendărilor sub supraveghere.
În acest context, Înalta Curte constată că, condamnarea aplicată de Tribunalul Piatra-Neamț nu poate fi avută în vedere decât la rezolvarea unitară a situației juridice a condamnatului A., în cadrul procesual stabilit de art. 583 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat și în finalul sesizării Serviciului de Probațiune Neamț.
În considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, analizând coroborat datele săvârșirii faptelor, se constată că infracțiunea care ar putea atrage anularea suspendării sub supraveghere, potrivit art. 97 alin. (1) C. pen., este infracțiunea săvârșită în data de 10 octombrie 2012, motiv pentru care Judecătoria Piatra-Neamț, care a pronunțat Sentința penală nr. 756/2017, definitivă la 6 martie 2019, devine instanța care a judecat infracțiunea care ar putea atrage anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 161 din 13 martie 2017 a Judecătoriei Piatra-Neamț.
Pe cale de consecință, în raport cu obiectul cererii coroborate și cu dispozițiile art. 583 alin. (1) C. proc. civ. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 octombrie 2019.
Procesat de GGC - LM