ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
13.11.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 102/F din data de 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 RON (corespunzătoare a 300 zile-amendă x 100 RON/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului.

În baza art. 66 și art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 RON (corespunzătoare a 300 zile-amendă x 100 RON/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 66 și art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

În baza art. 38 rap. la art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 30.000 RON, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă de 30.000 RON, rezultând astfel o pedeapsă finală de 40.000 RON (corespunzătoare a 400 zile-amendă x 100 RON/zi).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

În baza art. 72 alin. (2) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa amenzii perioada cât inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, de la 11 august 2017 la 22 august 2017, adică un număr de 12 zile, dispunându-se ca inculpatul să execute o pedeapsă cu amendă penală în cuantum de 38.800 RON (corespunzătoare a 388 zile-amendă x 100 RON/zi).

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credință a amenzii penale, în tot sau în parte.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 iulie 2020, sub nr. x/2019.

Apelantul inculpat A. nu a motivat calea de atac, iar în ședința publică din data de 13 noiembrie 2020, prezent personal în fața Înaltei Curți, a declarat că înțelege să retragă apelul declarat în cauză.

Având în vedere manifestarea de voință neechivoc exprimată de inculpatul A., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea apelului declarat de acesta împotriva Sentinței penale nr. 102/F din data de 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 102/F din data de 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă