ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. xx/39/2013, la data de 19 iulie 2013, reclamantul Județul Botoșani, reprezentat de președintele Consiliului Județean Botoșani, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene:

- anularea Deciziei nr. 47 din 25 februarie 2013 a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, precum și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA95082 din 19 decembrie 2012 aferentă proiectului cod SMIS 994, cu titlu "Modernizarea DJ 294 Mihălășeni - DN 24C, KM 22+100+29+160" finanțat din Programul Operațional Regional 2007 - 2013 - Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Botoșani;

- obligarea pârâtului la restituirea sumei 15.152,57 RON achitată cu O.P. nr. 1242 din 29 mai 2013;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României calculată de la data plății și până la restituirea integrală a sumelor achitate, dobândă stabilită în condițiile art. 42 alin. (4) din O.G. nr. 66/2011;

- obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 229 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Județul Botoșani și a dispus anularea Deciziei nr. 47/2013 precum și a Notei de Constatare a Neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA95082/2012.

Prin Decizia nr. 619 din 13 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF a admis recursul promovat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, a casat sentința nr. 229/2013 și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În fond după casare, dosarul a fost reînregistrat sub nr. unic 527/39/2013*.

Prin Sentința nr. 120 din 17 iunie 2015, pronunțată în dosar nr. x/2013, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Județul Botoșani, a anulat Decizia nr. 47 din 25 februarie 2013, precum și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA95082 din 19 decembrie 2012, a obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 15.152,57 RON, achitată cu O.P. nr. 1242 din 29 mai 2013.

Totodată, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene la plata dobânzii de referință a B.N.R., ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a criticat sentința, arătând că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea actelor administrative contestate și obligarea sa la plata către intimatul reclamant a sumei de 15.152,57 RON, întemeindu-și soluția pe Decizia nr. 66/2011 a Curții Constituționale, fără a pune în discuție în prealabil incidența în cauză a acesteia.

Judecătorul fondului a reținut în mod greșit că actele contestate au fost emise cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

În acest context, a invocat recurentul pârât faptul că pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene se află cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, în cadrul cărora se dezbate chestiunea retroactivității/neretroactivității aplicării O.U.G. nr. 66/2011 în privința unor fapte petrecute anterior intrării în vigoare a acesteia. Se impune, în opinia recurentului, suspendarea judecății recursului până la pronunțarea instanței europene.

Pe de altă parte, a reamintit prioritatea dreptului comunitar, care se aplică direct, prevalând asupra normelor naționale, inclusiv asupra deciziei Curții Constituționale.

Față de aceste împrejurări și de aspectul că prima instanță nu a intrat în judecata fondului, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre judecare la aceeași instanță, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul reclamant Județul Botoșani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului pârâtului, reiterând principalele susțineri din acțiunea introductivă, iar ulterior a depus și concluzii scrise, în același sens.

Prin Încheierea de ședință din 23 mai 2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 501 din C. proc. civ., "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (...) (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată."

Din cuprinsul Deciziei nr. 619 din 13 februarie 2015, pronunțată de instanța supremă în calea de atac a recursului în primul ciclu procesual, rezultă că a fost dezlegată problema de drept referitoare la aplicabilitatea în cauă a O.U.G. nr. 66/2011, hotărârea primei instanțe fiind casată, iar dosarul trimis spre rejudecare în fond, tocmai în vederea analizării tuturor apărărilor și susținerilor părților prin prisma incidenței legii noi.

Este de observat, de asemenea, faptul că justețea argumentelor deciziei de casare (obligatorii pentru judecătorul fondului) sunt confirmate și de Hotărârea CJUE din 26 mai 2016 pronunțată în cauzele conexe C 260-14 și C-261/14, prin care s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Or, în speță, neregulile în discuție au constat în nerespectări ale dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice (reprezentate de O.U.G. nr. 34/2006, care transpune Directiva nr. 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de furnizare și de servicii), iar efectele lor s-au menținut și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, când neregulile au fost descoperite, aspect pe care instanța de rejudecare în mod greșit nu l-a identificat și reținut.

În acest context, Înalta Curte reamintește că autorității contractante îi revine obligația și responsabilitatea respectării dispozițiilor legale care guvernează procedurile de achiziții publice pe toată perioada de implementare și monitorizare a contractului/proiectului.

Pe de altă parte, legislația comunitară, care impunea aplicarea măsurii corecției financiare în cazul identificării neregulilor (art. 2 pct. 7 din Regulamentul CCE nr. 1083/2006 și art. 1 din Regulamentul CCE, Euroatom nr. 2988/95 al Consiliului UE), era în vigoare, atât la data încheierii Contractului de finanțare nr. 88 din 26 februarie 2009, cât și la momentele încheierii contractelor de achiziție publică în discuție, fiind direct aplicabilă.

Prin urmare, în cauză, desfășurarea activității de control și stabilirea corecțiilor în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și cu regulamentele respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime, nepunându-se problema retroactivității legii civile, astfel cum greșit s-a reținut în hotărârea recurată.

În acest sens a hotărât instanța de casare, însă judecătorul fondului, fără temei și cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 501 din C. proc. civ., a înțeles să nu se conformeze deciziei instanței de recurs.

De altfel, Înalta Curte constată și că, în mod greșit față de data înregistrării acțiunii introductive (19 iulie 2013), judecătorul fondului a rejudecat cauza prin raportare la prevederile C. proc. civ. de la 1865, deși era aplicabil noul C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 (în acest sens, se observă referirile la art. 131, art. 315 din vechiul C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar în conformitate cu prevederile art. 497 alin. (1) din același act normativ, instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Întrucât, în speță, rejudecarea pricinii nu a avut loc în cadrul legal impus prin decizia de casare, judecătorul pornind de la o premisă greșită în analizarea temeiniciei și legalității actelor administrative contestate, ceea ce conduce la imposibilitatea controlului judiciar, se impune casarea sentinței.

Cu ocazia judecării, vor fi analizate toate motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în acțiune cu privire la actele administrative contestate, precum și apărările formulate de pârât, cu luarea în considerare a celor dezlegate prin prezenta decizie, a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 și a prevederilor noului C. proc. civ.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva Sentinței nr. 120 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM