ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2016

Decizia

nr. 1267/2016

Asupra

cauzei de față constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a civilă, la data de 23 iulie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanții

A., B., C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SA și

intervenientul forțat E., obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei

pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit

în urma decesului mamei lor, F., cu cheltuieli de judecată.

În

motivare s-a arătat că în urma decesului mamei lor, intervenit în

accidentul rutier din 01 decembrie 2012, reclamanții au înregistrat

prejudicii de natură nepatrimonială, raportate la durerea

resimțită și la consecințele dispariției mamei.

Prin

Sentința civilă nr. 327 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cererea a fost

respinsă, ca nefondată.

Pentru

a pronunța această sentință prima instanță a

reținut că a fost învestită de către reclamanți cu o

acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei, în

calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie, la

repararea prejudiciului moral pretins a fi fost suferit de reclamanți în

urma decesului numitei A., intervenit la data de 01 decembrie 2012, în urma

accidentului rutier produs din culpa intervenientului forțat.

Potrivit

actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanții sunt copiii

victimei, reclamantul C. fiind înfiat cu efecte depline, de către bunicii

acestuia, conform Deciziei nr. 30 din 12 mai 1969 a Consiliului Popular Comunal

Barcea - Județul Galați.

Față

de data producerii accidentului, de temeiul răspunderii și de

dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, tribunalul a

constatat că soluționarea cererii de acordare a daunelor morale se

realizează conform art. 1391 alin (2) Noul C. civ., potrivit căruia,

instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde

despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților,

surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea

victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar

putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Tribunalul

a constatat că reclamanții nu au administrat nicio dovadă pe

aspectul prejudiciului moral pretins suferit în urma decesului numitei A.,

respectiv cu privire la relațiile pretins apropiate pe care le aveau cu

victima, la împrejurarea că gospodăreau împreună, se ajutau

reciproc etc. Înscrisurile depuse la dosar sunt relevante doar din perspectiva

dovedirii legăturii de rudenie cu victima sau a împrejurărilor în

care s-a produs accidentul și a vinovăției în producerea

acestuia (rezultând culpa comună a victimei și a intervenientului

forțat).

În

privința înscrisului intitulat "caracterizare", care

conține declarația unei persoane care pretinde că îi

cunoștea atât pe victimă, cât și pe reclamanți,

instanța a apreciat că nu poate fi avut în vedere, având valoarea

unei depoziții de martor extrajudiciare (și nu a unui înscris care

constată încheierea, modificarea sau stingerea unui raport juridic), care

trebuia administrată înaintea instanței de judecată, potrivit

principiului nemijlocirii.

Prin

Decizia civilă nr. 1482 din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanți, reținându-se, în esență, că

reclamanții nu au administrat nicio dovadă pe aspectul prejudiciului

moral pretins suferit în urma decesului numitei A., respectiv cu privire la relațiile

pretins apropiate pe care le aveau cu victima, la împrejurarea că

gospodăreau împreună cu aceasta ori că se ajutau reciproc etc.

Înscrisurile depuse la dosar sunt relevante doar din perspectiva dovedirii

legăturii de rudenie cu victima și a împrejurărilor în care s-a

produs accidentul, respectiv a vinovăției în producerea acestuia

(rezultând culpa comună a victimei și a intervenientului

forțat).

La

data de 15 februarie 2016 reclamanții A., B. și C. au declarat recurs

împotriva Deciziei civile nr. 1482 din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă.

După

comunicarea cererii de recurs, pârâta SC D. SA a depus întâmpinare, în termen

legal, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, din perspectiva art.

100 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013. Acest act procedural a fost comunicat recurenților, care au depus

răspuns la întâmpinare.

La

data de 12 aprilie 2016 s-a procedat la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin care

magistratul-raportor a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul

de filtru C11, la data de 14 aprilie 2016, constatând că raportul

întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, a dispus comunicarea acestuia

părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit

dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților litigante, iar reclamanții au depus punct de vedere la

raport, arătând că recursul este admisibil.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de

judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea

căii de atac.

S-a

fixat termen pentru judecarea recursului la data de 02 iunie 2016, în temeiul

art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, fără citarea părților, termen la care

instanța a rămas în pronunțare.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a civilă, la data de 23 iulie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanții

A., B., C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SA și

intervenientul forțat E., obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei

pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit

în urma decesului mamei lor, F., cu cheltuieli de judecată.

Potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

Conform

dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date

în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum

și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt

supuse recursului".

De

asemenea, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul

de procedură civilă, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 62/2015, prevede că "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică

proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin.

(2) al aceluiași articol, "În procesele pornite începând cu data

intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în

cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind

navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de

muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului."

În

plus, potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă mai mulți

reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată,

formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând

raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care

să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea

instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a

naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte".

În

ceea ce privește natura raportului juridic, în raport de dispozițiile

art. 60 C. proc. civ., ipotezele de coparticipare procesuală decurg din

raporturi juridice obligaționale de solidaritate sau indivizibilitate,

precum și din raporturi juridice reale de coproprietate.

În

cauză, având în vedere că raporturile juridice dintre reclamanți

și pârâtă sunt distincte, iar pretenția cu valoarea cea mai mare

(500.000 RON) se situează sub pragul valoric prevăzut de textul

menționat, rezultă că hotărârea atacată nu este

supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute

de lege.

Prin

urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot

folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin

care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele

prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută

în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În

raport de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost

atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin

această cale de atac.

În

consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., C. și A.

împotriva Deciziei civile nr. 1482 din 07 octombrie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 02 iunie 2016.

Procesat

de GGC - GV