ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2016

Decizia nr. 1267/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23 iulie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanții A., B., C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SA și intervenientul forțat E., obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit în urma decesului mamei lor, F., cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că în urma decesului mamei lor, intervenit în accidentul rutier din 01 decembrie 2012, reclamanții au înregistrat prejudicii de natură nepatrimonială, raportate la durerea resimțită și la consecințele dispariției mamei.

Prin Sentința civilă nr. 327 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cererea a fost respinsă, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că a fost învestită de către reclamanți cu o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie, la repararea prejudiciului moral pretins a fi fost suferit de reclamanți în urma decesului numitei A., intervenit la data de 01 decembrie 2012, în urma accidentului rutier produs din culpa intervenientului forțat. Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanții sunt copiii victimei, reclamantul C. fiind înfiat cu efecte depline, de către bunicii acestuia, conform Deciziei nr. 30 din 12 mai 1969 a Consiliului Popular Comunal Barcea - Județul Galați.

Față de data producerii accidentului, de temeiul răspunderii și de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, tribunalul a constatat că soluționarea cererii de acordare a daunelor morale se realizează conform art. 1391 alin (2) Noul C. civ., potrivit căruia, instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu au administrat nicio dovadă pe aspectul prejudiciului moral pretins suferit în urma decesului numitei A., respectiv cu privire la relațiile pretins apropiate pe care le aveau cu victima, la împrejurarea că gospodăreau împreună, se ajutau reciproc etc. Înscrisurile depuse la dosar sunt relevante doar din perspectiva dovedirii legăturii de rudenie cu victima sau a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și a vinovăției în producerea acestuia (rezultând culpa comună a victimei și a intervenientului forțat).

În privința înscrisului intitulat "caracterizare", care conține declarația unei persoane care pretinde că îi cunoștea atât pe victimă, cât și pe reclamanți, instanța a apreciat că nu poate fi avut în vedere, având valoarea unei depoziții de martor extrajudiciare (și nu a unui înscris care constată încheierea, modificarea sau stingerea unui raport juridic), care trebuia administrată înaintea instanței de judecată, potrivit principiului nemijlocirii.

Prin Decizia civilă nr. 1482 din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți, reținându-se, în esență, că reclamanții nu au administrat nicio dovadă pe aspectul prejudiciului moral pretins suferit în urma decesului numitei A., respectiv cu privire la relațiile pretins apropiate pe care le aveau cu victima, la împrejurarea că gospodăreau împreună cu aceasta ori că se ajutau reciproc etc. Înscrisurile depuse la dosar sunt relevante doar din perspectiva dovedirii legăturii de rudenie cu victima și a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, respectiv a vinovăției în producerea acestuia (rezultând culpa comună a victimei și a intervenientului forțat).

La data de 15 februarie 2016 reclamanții A., B. și C. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1482 din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. După comunicarea cererii de recurs, pârâta SC D. SA a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, din perspectiva art. 100 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Acest act procedural a fost comunicat recurenților, care au depus răspuns la întâmpinare. La data de 12 aprilie 2016 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care magistratul-raportor a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C11, la data de 14 aprilie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispus comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților litigante, iar reclamanții au depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil. Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 02 iunie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părților, termen la care instanța a rămas în pronunțare. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23 iulie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanții A., B., C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SA și intervenientul forțat E., obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit în urma decesului mamei lor, F., cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". De asemenea, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015, prevede că "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." În plus, potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte". În ceea ce privește natura raportului juridic, în raport de dispozițiile art. 60 C. proc.

civ., ipotezele de coparticipare procesuală decurg din raporturi juridice obligaționale de solidaritate sau indivizibilitate, precum și din raporturi juridice reale de coproprietate. În cauză, având în vedere că raporturile juridice dintre reclamanți și pârâtă sunt distincte, iar pretenția cu valoarea cea mai mare (500.000 RON) se situează sub pragul valoric prevăzut de textul menționat, rezultă că hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În raport de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., C. și A. împotriva Deciziei civile nr. 1482 din 07 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 iunie 2016. Procesat de GGC - GV