ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 22 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. F. S.A., S.C. G. S.A. și intervenientul forțat H., să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 1221 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligată pârâta S.C. G. S.A. la plata către reclamanta A. a sumei de 33.200 RON, cu titlu de daune morale; către reclamanta B. a sumei de 7.059,16 RON, daune materiale și 70.000 RON daune morale. A fost obligată pârâta S.C. F. S.A. la plata către reclamanta A. a sumei de 16.600 RON, daune morale, către reclamanta C. a sumei de 50.000 RON, daune morale, către reclamanta D. a sumei de 20.000 RON, daune morale și către reclamantul E. a sumei de 20.000 RON, daune morale.

Prin decizia civilă nr. 903A din 4 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1221 din 10 aprilie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016. A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată pârâta S.C. G. S.A. să achite reclamantei suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. G. S.A. a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

Potrivit recurentei, împrejurările accidentului, respectiv vinovăția șoferilor implicați au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 1032 din 14.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul penal nr. x/2013 Instanța penală a stabilit o culpă de 2/3 în sarcina asiguratului G. - J. - mama reclamantei. De asemenea, această instanță de judecată a soluționat în mod irevocabil și acțiunea civilă promovată de către A. - acțiune prin care aceasta solicita despăgubiri de 1.500.000 RON - daune morale suferite de către în calitate de fiica a defunctei J. și 1.000.000 RON - daune morale pentru tatăl său - I., stabilind că, față de această societate de asigurare, acțiunea este inadmisibilă.

Recurenta arată, de asemenea, că Tribunalul București a respins solicitarea de obligare a recurentei la plata sumei de 600.000 RON, solicitată de către reclamanta A., având în vedere decizia pronunțată de către Curtea de Apel Galați.

Recurenta invocă încălcarea principiului autorității de lucru judecat, în sensul în care instanța de apel a făcut o altă interpretare a unei hotărâri judecătorești definitive și în care s-a soluționat în mod irevocabil acțiunea civilă, promovată și față de G..

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părțile nu au prezentat puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta nu a expus argumente în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, argumentele expuse de recurentă în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează exclusiv situația de fapt. Recurenta nu menționează care sunt normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Așadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 903A din 4 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 903A din 4 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.