ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apei București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizie irevocabilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petcntul P.C., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Botoroaga și Comisia județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, împotriva Deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2014 pronunțata de aceeași instanță, în Dosarul nr. 2380/87/2013. În motivare, instanța a reținut, în esență, că hotărârea atacată, prin care s-a constatat ca fiind nul recursul declarat de reclamantul P.C.
împotriva Deciziei civile nr. 654 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, pentru (reîncadrarea motivelor invocate în cazurile de casare sau de modificare expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., nu este susceptibilă de a fi revizuită, întrucât conform prevederilor art. 322 din acest act normativ, revizuirea se poate exercita numai împotriva hotărârilor care evocă fondul, aspect care nu s-a regăsit în cauză. Împotriva acestei decizii irevocabile a formulat recurs revizuentul P.C., criticând-o pentru nelegalitate. Calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de instanță, din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Conform prevederilor art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate căile de atac, în condițiile legii. În cauză, prin Decizia irevocabilă nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul P.C., privind revizuirea Deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2014, pronunțată de aceeași instanță. Raportat la această împrejurare, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, inițierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile prevederilor legale.
Așa fiind, decizia supusă recursului, în cauza pendinte, este irevocabilă și, prin urmare, nesusceptibilă de reformare în această cale de atac. Mai mult, hotărârea vizată nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești menționate de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva acesteia nefiind stipulat de lege. Prin urmare, având în vedere că hotărârea revizuită a fost pronunțată de o instanță de recurs, că cererea de revizuire a fost soluționată de Curtea de Apel București, iar hotărârea astfel pronunțată este irevocabilă, recursul îndreptat împotriva acesteia este inadmisibil. În concluzie, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. recursul declarat în cauză de revizuentul P.C. va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.C. împotriva Deciziei nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.