ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2847/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2847/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 15 ianuarie 2007 reclamantul SC G. SRL - Filiași a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.O. SA - Sucursala Dolj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, să se evalueze pagubele și să se întocmească documentația necesară stabilirii pagubelor din producerea riscului asigurat, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 3762 din 26 iunie 2007, Tribunalul Dolj a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă să evalueze și să întocmească documentația necesară stabilirii despăgubirilor ca urmare a producerii riscului asigurat privind autoturismul sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, cu 19 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia comercială nr. 250 din 23 octombrie 2007, a respins apelul pârâtei, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei, întrucât nu se datorează despăgubirile solicitate. În legătură cu recursul de față se rețin următoarele: Potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. În speță, se constată că recursul pârâtei a fost semnat de consilierul juridic, care nu este reprezentantul legal al societății recurente, iar aceasta a fost citată legal pentru termenul din 14 octombrie 2008 cu mențiunea semnării recursului de reprezentantul legal.
Cum, pârâta recurentă nu a dat curs dispoziției legale a instanței, urmează a se face aplicațiunea prevederilor legale menționate mai sus și se va declara nul recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declară nul recursul declarat de pârâta SC O. SA Sucursala Dolj împotriva Deciziei nr. 250 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.