ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 10.05.2017, reclamanta A. (B.) a chemat în judecată pe pârâta S.C. Tonight S.R.L. solicitând, în principal, obligarea acesteia la plata triplului remunerațiilor legal datorate, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrul II 2014 - trimestrul I 2017 pe postul C..

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerațiilor legal datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrul II 2014 - trimestrul I 2017 pe postul C.; plata penalităților pentru întârzierea la plata remunerațiilor, calculate până la data de 16.09.2014; plata penalităților de întârziere până la data achitării efective; pentru perioada trimestrul II 2014 - trimestrul I 2017, să comunice câte un raport, în format scris și electronic, cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul de radio menționat (inclusiv cele cuprinse în spoturile publicitare, promo, muzică de fundal) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală în parte a denumirii, autorului/autorilor (compozitor, textier, aranjor), datei și orei difuzării și durata radiodifuzării (min, sec); să înceteze activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale pe postul de radio, fără a avea încheiată cu A. autorizație licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio; plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 1441 din 12.07.2018, Tribunalul București, secția a V¬a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.889,02 RON, reprezentând remunerații datorate titularilor drepturilor de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în perioada trim. I 2014 - trim. I 2017 (inclusiv) și la plata sumei de 46.560 RON reprezentând penalități de întârziere, calculate până la 11.05.2018.

A obligat pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere de la data de 12.05.2018 și până la pronunțarea hotărârii și să comunice reclamantei raportul cuprinzând lista operelor muzicale utilizate pe perioada în litigiu.

A respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâta la 1.300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 101A din 23.01.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Tonight S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1441/12.07.2018 și a încheierilor din data de 05.10.2017 și din data de 21.12.2017, pronunțate de Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin aceeași decizie, apelanta pârâtă a fost obligată să plătească intimatei reclamante suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta Tonight S.R.L. a declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut următoarele:

- instanța de apel în mod greșit a respins criticile referitoare la respingerea de către prima instanță a excepției lipsei calității de reprezentant a reclamantei A.;

- reclamanta A. a introdus cererea de chemare în judecată în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 republicată [iar nu în temeiul art. 123

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 în forma inițială], respectiv în baza gestiunii colective obligatorii; cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de reclamanta A. în nume propriu, cum greșit a reținut instanța de apel, ci în numele autorilor pe care pretinde că îi reprezintă în baza unui mandat legal;

- instanța a încălcat prevederile art. 1295 C. civ., art. 145 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996, precum și dispozițiile art. 80 alin. (1) și art. 82 din Codul procedură. civilă;

- în mod nelegal instanța de apel a respins criticile referitoare la antepronunțarea de către prima instanța, constând în aceea că reclamanta, prin cererea introductivă, a formulat atât un petit privind obligarea pârâtei la remiterea rapoartelor cuprinzând, pentru fiecare post radio, lista operelor muzicale utilizate zilnic, cu menționarea denumirii fiecărei opere muzicale utilizate, autorul fiecărei opere muzicale, data și durata de radiodifuzare a fiecărei opere, cât și o cerere în probatiune identică, astfel că, admițând cererea în probatiune prin încheierea de ședință din 05.10.2017, practic prima instanță s-a pronunțat și cu privire la petitul formulat absolut identic de reclamantă;

- decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 293 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 295 din același Cod, prin raportare la obligația negativă instituită în sarcina judecătorului prin art. 42 alin. (1) pct. 1 C. civ.

- în mod nelegal instanța de apel a trecut peste principiul legalității procesului civil, consacrat de art. 7 C. proc. civ. și dreptul la apărare al recurentei consacrat de art. 13 din același cod, precum și dreptul acesteia la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, proclamând principiul aflării adevărului, ca principiu unic în procesul civil, deși reclamanta a beneficiat de asistență juridică calificată și a ales să procedeze ea însăși de o asemenea manieră, respectiv să solicite și în probațiune și ca pretenție principală, obligarea pârâtei la depunerea acelorași înscrisuri;

- recurenta susține că nu a beneficiat de un proces echitabil și de un drept la apărare efectiv, în condițiile în care instanța de apel a statuat ca fiind legală încuviințarea de către prima instanță a cererii în probațiune a reclamantei, încuviințare de natură să soluționeze pe fond și petitul cererii de chemare în judecată formulat identic, privind obligarea pârâtei la depunerea la dosar a unor înscrisuri.

- decizia recurată este nelegală și în ceea privește aprecierile instanței de apel referitoare la sarcina probei pretențiilor reclamantei, întreaga argumentație a instanței de apel de la pag. 19-23 inversează însă, fără niciun temei legal, sarcina probei de la reclamantă la pârâtă, cu încălcarea evidentă a prevederilor art. 249 C. proc. civ. și a principiului actor incumbit probatio, iar concluzia curții de apel este nemotivată (art. 488 alin. (1) pct. 6), stabilindu-se în sarcina sa o obligație imposibil de executat;

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09 martie 2021, completul de filtru admis în principiu recursul declarat de pârâta Tonight S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 101/A din data de 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 6 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prioritar, întrucât prin motivele de recurs recurenta face trimiteri la forme ulterioare ale actului normativ de referință, se impune precizarea că, în prezenta decizie, trimiterile la prevederile Legii nr. 8/1996 vor viza forma legii în vigoare în perioada dedusă judecății în cauză, anume intervalul cuprins între trimestrul II 2014 și trimestrul I 2017, pentru care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata remunerațiilor datorate titularilor de drepturi de autor ai operelor muzicale radiodifuzate pe postul C., în absența unei licențe neexclusive obținute în condițiile legii; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la suportarea penalităților de întârziere.

Într-un prim motiv de recurs, fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține greșita respingere a criticilor sale din motivele de apel relative la excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, arătând în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate că reclamanta A. a introdus cererea de chemare în judecată în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 republicată [iar nu în temeiul art. 123

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 în forma inițială], respectiv în baza gestiunii colective obligatorii.

Pe de altă parte, a susținut că cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de reclamanta A. în nume propriu, cum greșit a reținut instanța de apel, ci în numele autorilor pe care pretinde că îi reprezintă în baza unui mandat legal, încălcând prevederile art. 1295 C. civ., ale art. 145 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996, precum și dispozițiile art. 80 alin. (1) și art. 82 din Codul procedură. Civilă, unele dintre aceste critici fiind întemeiate pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât Înalta Curte apreciază că instanța de apel a confirmat în mod corect calificarea dată de tribunal acestei excepții invocate de către pârâtă, aceasta fiind analizată ca apărare de fond, date fiind argumentele dezvoltate de pârâtă în susținerea ei

Astfel, pârâta a afirmat că reclamanta A. nu poate reprezenta autori ai căror opere le radiodifuzează, având în vedere că pe postul C. se difuzează exclusiv opere din folclorul autohton.

Înalta Curte constată că recurenta este în eroare cu privire la temeiul de drept pe care reclamanta l-a invocat în mod real în susținerea acțiunii, întrucât, din analiza cererii de chemare în judecată, reiese că aceasta s-a prevalat de dispozițiile art. 13 lit. g), art. 15

1

, art. 43 alin. (2), art. 123

1

alin. (1) lit. d) și alin. (2), art. 131

2

alin. (8), art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 (forma în vigoare a legii, pentru perioada de referință), precum și pe prevederile metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 43/7.12.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 93/2007, dar și pe unele dispoziții din noul C. civ. etc.

Date fiind argumentele pe care pârâta le-a susținut cu privire la pretinsa lipsă a calității de reprezentant a reclamantei, Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a confirmat calificarea dată de tribunal apărare de fond, înlăturând posibila valență a acesteia atât ca excepția lipsei dovezii calității de reprezentant (excepția procesuală, de procedură, în sensul celor prevăzute de art. 82 din C. proc. civ.), cât și ca excepție a lipsei calității procesuale active, în exercitarea obligațiilor legale ale judecătorului înscrise, între altele, în prevederile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, pentru analizarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, era necesar ca recurenta-pârâtă să fi susținut aspecte care nu vizează fondul dreptului, ci doar aspecte formale, în sensul unor neregularități de formă, anume lipsa dovezii calității A. pentru exercitarea dreptului de a sesiza instanța de judecată în numele titularilor de drept de autor; o atare perspectivă ar fi fost incidentă însă, în condițiile în care cererea de chemare în judecată era formulată în condițiile dreptului comun, ceea ce nu se verifică în speță, cum corect a apreciat și instanța de apel, dată fiind incidența unor norme din legea specială în materie, Legea nr. 8/1996, inclusiv în privința dovezii calității de reprezentant.

Din perspectiva calității procesuale active era necesar ca pârâta să fi susținut că reclamanta nu este titularul dreptului de a sesiza instanța de judecată prin formularea cererii de chemare în judecată, însă se constată că și acest aspect este străin de susținerile sale în justificarea apărării analizate.

Or, câtă vreme pârâta a pretins că intimata-reclamantă nu poate solicita obligarea sa la plata remunerațiilor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul C., întrucât acestea nu fac parte din repertoriul gestionat de A., fiind vorba despre opere folclorice ce nu pot fi atribuite unui autor determinat, rezultă că aceasta a formulat apărări de fond prin care tindea la respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate și susținerile recurentei referitoare la încălcarea de către instanța de apel a prevederile art. 1295 C. civ., ale art. 145 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996, precum și dispozițiile art. 80 alin. (1) și art. 82 din C. proc. civ., nefiind întrunite cerințele niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și (8) din C. proc. civ., pe care recurenta și-a întemeiat aceste critici.

Având în vedere că în speță este vorba despre dreptul patrimonial de radiodifuzare, în mod corect curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 123

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, fiind vorba despre un drept supus, ca regulă, gestiunii colective obligatorii, care se exercită, prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, potrivit mecanismului descris de prevederile legale.

Ca atare, formulând cererea de chemare în judecată pentru a solicita obligarea pârâtei la plata remunerațiilor legal datorate pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către recurentă, reclamanta și-a exercitat un drept procesual propriu în îndeplinirea obligațiilor sale de colector unic al acestor remunerații, în numele autorilor, titulari ai dreptului subiectiv valorificat în speță, pe care îi reprezintă, în condițiile legii, potrivit art. 123 alin. (1) și art. 123

1

alin. (2) din lege.

Înalta Curte constată că recurenta, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, s-a raportat la variante normative ulterioare ale Legii nr. 8/1996 decât cea incidentă în cauză, anume la dispozițiile art. 145 alin. (1) lit. d) și alin. (2), dintr-o formă ulterioară a legii.

Această pretenție, în cazul în care utilizatorul nu a obținut autorizație licență neexclusivă pentru radiodifuzare, este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, potrivit celor prevăzute de art. 139 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 8/1996, în virtutea unei legitimări procesuale active a organismului de gestiune colectivă, izvorând din dispoziția legală însăși:

"(1) Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. (...)"

Înalta Curte va înlătura ca nefondate și criticile recurentei privitoare la greșita soluționare a motivului de apel referitor la pretinsa antepronunțare a tribunalului prin încuviințarea cererii reclamantei, potrivit încheierii din 5.10.2017, atacată în mod explicit cu apel, de a se pune în vedere pârâtei să depună la dosar rapoartele cuprinzând, pentru fiecare post radio, lista operelor muzicale utilizate zilnic, cu menționarea denumirii fiecărei opere muzicale utilizate, autorul fiecărei opere muzicale, data și durata de radiodifuzare a fiecărei opere, cererea de probațiune suprapunându-se unuia dintre petitele cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că susținerea referitoare la antepronunțarea primei instanțe asupra unuia dintre capetele de cerere formulate prin admiterea acestei probe, era aptă de a fi valorificată de către pârâtă prin formularea, în condițiile legii, a unei cereri de recuzare a judecătorului de la prima instanță, potrivit art. 44 alin. (2) din C. proc. civ., normă care nu constituie decât o aplicare particulară a regulii generale prevăzute de art. 178 alin. (2) și alin. (3) lit. b) din același cod, cu privire la regimul juridic de invocare a nulităților relative a actelor de procedură.

Având în vedere că legea pune la dispoziția părților o anumită formă de procedură pentru exercitarea unui drept procesual, partea are obligația de a face uz de acea cale procedurală, în condițiile și termenele prevăzute de lege, astfel cum, cu valoare generală, stabilește art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. drept urmare, se apreciază că partea nu avea opțiunea de a recurge la invocarea acestei neregularități abia prin promovarea căii de atac împotriva soluției date pe fond, chiar în condițiile în care a apelat în mod explicit și încheierea de ședință prin care proba a fost admisă, întrucât o atare conduită are ca efect încălcarea regulii specialia generalibus derogant.

Pe de altă parte, încheierea de încuviințare a probelor este o încheiere cu caracter interlocutoriu, iar nu o încheiere premergătoare (în sensul distincțiilor arătate la art. 235 din C. proc. civ.), astfel încât, în privința acestora, nu sunt incidente prevederile art. 466 alin. (4) din același cod, normă care prevede că nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, regulă aplicabilă numai în privința încheierilor cu caracter preparatoriu sau premergătoare.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că la termenul la care a fost încuviințată această probă, pârâta, prin apărătorul prezent, nu s-a opus, solicitând doar emiterea unei adrese oficiale către pârâtă în sensul cerut de reclamantă.

În sfârșit, pe același temei - art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - și referitor la aceleași rapoarte anterior menționate, recurenta a susținut că nu a beneficiat de un proces echitabil și de un drept efectiv la apărare, în condițiile în care instanța de apel a statuat ca fiind legală încuviințarea de către prima instanță a cererii în probațiune a reclamantei, încuviințare de natură să soluționeze pe fond și petitul cererii de chemare în judecată formulat identic, privind obligarea sa de depunere la dosar a unor înscrisuri.

Nici aceste critici nu pot fi primite, având în vedere că în raport cu ansamblul cererilor și apărărilor formulate în cauză, încuviințarea acestei cereri răspundea nu numai solicitării reclamantei în îndeplinirea de către pârâtă a unei obligații stabilite de lege în sarcina sa, în calitate de utilizator - art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 - ci corespundea unei cercetări reale și efective și a apărării de fond formulate în cauză de pârâta însăși, în condițiile în care aceasta a susținut în mod constant pe parcursul soluționării cauzei că a radiodifuzat exclusiv opere folclorice.

În același timp, instanța de apel nu a considerat ca dovedite pretențiile reclamantei prin aplicarea prevederilor art. 295 din C. proc. civ., ci prin examinarea tuturor celorlalte probe administrate în cauză (licențele emise de CNA și prezumțiile indicate de curtea de apel decurgând din prevederile legale), în conformitate cu regulile prevăzute de art. 264 din C. proc. civ.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu a răsturnat sarcina probei, întrucât nu a stabilit în pentru pârâtă obligația de a dovedi afirmațiile reclamantei, ci, într-o corectă aplicare a art. 249 din C. proc. civ., a reținut că era obligația acesteia de a dovedi că radiodifuzează exclusiv opere folclorice.

Prevederile art. 249 conform cărora "cel ca face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege", sunt aplicabile atât în privința reclamantului către trebuie să își probeze pretențiile deduse judecății, cât și în privința pârâtului care, pentru susținerile din apărare, trebuie să se supună regulii actori incumbit probatio, ca titular al acelor susțineri.

Întrucât pârâta a arătat că nu difuzează opere protejate nu putea fi obligată să facă dovada unui fapt negativ, ci, în apărare, era ținută să facă dovada faptului negativ vecin și conex - anume să demonstreze ce opere muzicale a radiodifuzat efectiv în perioada de referință a litigiului, finalitate ce era posibilă prin punerea în sarcina acesteia a depunerii la dosar a rapoartelor conținând informațiile arătate la art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, într-o corectă aplicare a regulilor procedurale și prin fundamentarea unui raționament logico-juridic bazat pe situația de fapt constatată în cauză și normele de drept incidente, a reținut și demonstrat, în concordanță cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., că pârâta nu și-a dovedit apărările.

Drept urmare, a concluzionat că pârâta va suporta consecințele imposibilității de a-și proba susținerile, întrucât, din culpa sa, nu mai deține playlistele și nu le-a depus în termenul legal la A., în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 8/1996, obligații pe care avea îndatorirea de a le cunoaște și respecta, față de obiectul său de activitate; o atare concluzie a instanței de apel corespunde principiilor nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoașterea legii) și nemo auditur propriam turpitudinem allegans (sau neinvocarea propriei culpe în executarea unei obligații).

Ca atare, se constată că nu se verifică în cauză nici neregularitățile de ordin procedural susținute de recurentă în contextul acestor ultime critici din memoriul de recurs, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă.

La solicitarea intimatei-reclamante, în baza art. 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în etapa recursului, conform dovezii depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Tonight S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 101/A din data de 22 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Tonight S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON către intimata-reclamantă A., B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.