ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 631/2021

HOTĂRÂRE

25.03.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 631/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra conflictului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara, la data de 14.01.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., asistat de ocrotitorul său legal, B., l-a chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că pârâtul nu este tatăl său, cu consecința efectuării cuvenitelor mențiuni în actul de naștere, să se dispună cu privire la nume, în sensul ca acesta să poarte numele de familie al mamei sale, acela de B., și să dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către mama lui.

În drept, s-au invocat prevederile art. 54 Codul familiei, art. 64 Codul familiei, art. 433 C. civ., art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 194 C. proc. civ.

La primul termen de judecată din data de 26.08.2020, instanța, văzând art. 22 alin. (4) C. proc. civ., raportat la motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată și la textele de lege invocate, ca temei de drept al acțiunii, a pus în discuția părților calificarea juridică a obiectului acțiunii. Avocatul reclamantului a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este o acțiune având ca obiect principal o cerere în tăgada paternității, celelalte petite fiind accesorii acesteia.

La același prim termen de judecată din data de 26.08.2020 instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara și a pus-o în discuția părților. Avocatul reclamantului a solicitat respingerea excepției, întrucât reclamantul are domiciliul în raza de competență a Judecătoriei Timișoara. Pârâtul nu a fost prezent în instanță, la acel termen, pentru a-și exprima poziția față de excepția ridicată.

Prin sentința civilă nr. 8342/26.08.2020 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivare, a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat domiciliul pârâtului în localitatea Ovidiu, județul Constanța, domiciliu cu care, de altfel, pârâtul figurează și în cartea de identitate seria x nr. x, eliberată, la data de 21.02.2012, de SPCLEP Ovidiu, cu valabilitate până la data de 21.02.2022, fără mențiuni de reședință, că pârâtul a semnat personal primirea citației, pentru termenul de judecată din data de 26.08.2020 (dovada de înmânare întocmită la data de 25.06.2020) chiar la adresa de domiciliu din Ovidiu, județ Constanța .

Judecătoria Timișoara a apreciat că, în speță, competența nu este alternativă, deoarece acțiunea în tăgada paternității, ca și acțiunea în contestarea unei recunoașteri de paternitate sau de maternitate, ori de contestare a filiației, nu reprezintă acțiuni în stabilirea filiației, ci din contră, acestea sunt acțiuni de înlăturare a filiației.

Acțiunea în tăgada paternității face parte din categoria acțiunilor privind filiația, reglementate în cartea a II-a, titlul III, secțiunea 1, pct. § 4, din C. civ., însă nu este o acțiune în stabilirea filiației. Acțiunile privind filiația, conform prevederilor C. civ., sunt de două feluri: acțiuni prin care se urmărește stabilirea filiației față de mamă sau față de tată (pct. II art. 422-423, pct. III art. 424-428 C. civ.) și acțiuni prin care se urmărește înlăturarea unei filiații stabilite (pct. I art. 421, pct. IV art. 429-433, art. 434 C. civ.), în rândul acestora din urmă încadrându-se și acțiunea în tăgadă de paternitate formulată de soțul mamei.

Așadar, câtă vreme legiuitorul, în C. civ., în legătură cu acțiunile referitoare la filiație, a făcut distincție între cele prin care se stabilește filiația și cele prin care se înlătură filiația, aspect ce rezultă și denumirile pct. I, II, III, IV, menționate mai sus, dar și din prevederile art. 435 alin. (1) C. civ., în conformitate cu care, atâta timp cât o legătură de filiație legal stabilită nu a fost contestată în justiție, nu se poate stabili, pe nici o cale, o altă filiație, este evident că art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la toate acțiunile privitoare la filiație, ci doar la cele privitoare la stabilirea filiației. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. să privească toate acțiunile referitoare la filiație, acesta ar fi folosit expresia de "acțiuni privind filiația", așa cum este intitulat pct. §4 din secțiunea I a capitolului II, titlul III, din cartea a II-a a C. civ., iar nu de "cereri privitoare la stabilirea filiației", în condițiile în care, așa cum s-a mai arătat, la pct. 4 din secțiunea I a capitolului II, titlul III, din cartea a II-a a C. civ., sunt reglementate nu doar acțiunile privitoare la stabilirea filiației, ci și cele prin care se înlătură o filiație stabilită, cum este și cazul acțiunii de tăgadă de paternitate.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța a pronunțat sentința nr. 9680 din 5 noiembrie 2020, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, Judecătoria Constanța a reținut că, față de obiectul acțiunii în tăgada paternității, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispoziții derogatorii de la norma generală stipulată în art. 107 din acest act normativ, în speță nu a fost instituită o normă de competență teritorială exclusivă, ci, în termenii indicați de textul legal mai sus arătat, o normă de competență alternativă, fiind vorba de o acțiune privitoare la stabilirea filiației.

Prin urmare, Judecătoria constanța a reținut că reclamantul a putut opta între mai multe instanțe deopotrivă competente - instanța de la domiciliul pârâtului sau instanța de la domiciliul său, în speță, reclamantul a ales, conform art. 116 C. proc. civ., să introducă acțiunea la Judecătoria Timișoara, respectiv instanța de la domiciliul său, instanța neputând invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Constanța și Judecătoria Timișoara, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța de la domiciliul reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Aceste ultime dispoziții reprezintă reglementează competența teritorială în cererile privind stabilirea filiației, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul litigiului vizează tăgada paternității minorului pârât și efectuarea cuvenitelor mențiuni în actul de naștere, în sensul ca acesta să poarte numele de familie al mamei sale, acela de B., și să dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către mama lui, cereri care se încadrează în categoria celor denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 421-449 C. civ.

Or, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza atât instanța de la domiciliul pârâtului, cât și instanța de la domiciliul reclamantului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Timișoara este instanța de la domiciliul reclamantului, iar Judecătoria Constanța este instanța de domiciliul pârâtului, iar, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Cum în speță, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Timișoara, instanța de la domiciliul său, și prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, astfel a fost stabilită competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acesteia.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.