ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 561/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 6 aprilie 2020 sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva somației nr. x din 10 februarie 2020 emise de Societatea de Executori Judecătorești "B." în dosarul de executare nr. 398/E/2019, a executării silite înseși, precum și împotriva încheierii nr. 216 din 23 ianuarie 2020, pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 712 și următ. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4810 din 10 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la momentul începerii executării silite, contestația la executare se introduce la instanța de executare, care, conform art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instanță cu atribuții în soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Constatând că nu există o dispoziție legală specială în materia executării silite cu privire la stabilirea instanței de executare în cazul pluralității de debitori, a apreciat că, într-o asemenea situație, devin incidente prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Așadar, în cadrul executării silite ce se derulează împotriva mai multor debitori, creditorul are opțiunea de a învesti, cu cererea de executare silită/cererea de intervenție în cursul executării silite, instanța în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul oricăruia dintre debitorii principali, cu respectarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, față de calitatea creditoarei de judecător în cadrul Curții de Apel Oradea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., intimata manifestându-și opțiunea ce rezultă din art. 112 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din același cod, învestind cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite Judecătoria Oradea, în circumscripția căreia se află sediul a trei dintre debitori.

Însă, a considerat că această opțiune a creditorului contravine dispozițiilor imperative ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care impun creditorului obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Așadar, creditoarea din prezenta cauză, deși a învestit cu cererea sa Judecătoria Oradea, aceasta trebuia să se îndrepte la orice judecătorie din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Oradea.

Apreciind că nu poate fi neglijată opțiunea creditoarei de a alege, ca instanță de executare, judecătoria de la sediul a trei dintre debitorii urmăriți silit, opțiune exprimată prin învestirea Judecătoriei Oradea cu cererea de intervenție în cadrul executării silite, la stabilirea instanței competente Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că se impun a fi aplicate dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată Curții de Apel Oradea.

Prin sentința civilă nr. 2773 din 18 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Alba Iulia a reținut că, prin încheierea nr. 216 din 23 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Oradea a încuviințat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 398/E/2020 al Societății Executorilor Judecătorești "B.", împotriva debitorilor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 37/2008 a Curții de Apel Oradea, încheierea din 11.06.2019 a Curții de Apel Oradea și sentința civilă nr. 402/PI/2017 a Tribunalului Timiș. Cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea A., care are calitatea de judecător la Tribunalul Bihor.

Făcând referire la dispozițiile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care stabilesc instanța competentă pentru soluționarea contestației la executare și definesc instanța de executare, Judecătoria Alba Iulia a reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 112 alin. (1) din acest act normativ, cu privire la pluralitatea de pârâți.

Judecătoria Alba Iulia a constatat și incidența prevederilor art. 116 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Reținând existența în cauză a pluralității de debitori, a apreciat că instanța de executare poate fi atât Judecătoria Oradea (competență determinată în raport de sediul debitorilor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea), cât și Judecătoria Sectorului 5 București (competență determinată în raport de sediul debitorilor Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice).

Cu privire la incidența prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că acestea sunt parțial incidente. În ceea ce privește încuviințarea executării silite (procedură necontencioasă în cadrul căreia nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană), a considerat că art. 127 C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea, întrucât rațiunea normei constă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții. Or, la soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, debitorul și creditorul nu participă la judecată, nu sunt citați, nu li se comunică și nu pot, în principiu, să atace încheierea, astfel încât, condiția pentru care a fost instituită o atare reglementare, nu este îndeplinită.

Referitor la contestația la executare, a reținut că, în prezenta cauză, debitorul Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de contestator (reclamant), iar creditoarea A., calitatea de intimată (pârâtă). Față de aceste aspecte, a considerat că nu este incident art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât contestația la executare a fost introdusă de debitorul Ministerul Finanțelor Publice, iar nu de creditoarea A..

Judecătoria Alba Iulia a reținut că, potrivit art. 116 C. proc. civ., în cazul competenței alternative, alegerea instanței revine reclamantului. Ulterior manifestării acestei opțiuni, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, nici pârâtul nu ar putea cere declinarea competenței, după cum nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu. Astfel, instanța sesizată de reclamant devine exclusiv competentă să soluționeze cauza, alegerea acesteia determinând prorogarea de competență și înlăturarea competenței teritoriale a oricărei alte instanțe.

Obiectul cauzei în privința căreia s-a ivit prezentul conflict negativ de competență este reprezentat de contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., împotriva somației nr. x din 10 februarie 2020 emise de Societatea de Executori Judecătorești "B." în dosarul de executare nr. 398/E/2019, a executării silite înseși, precum și împotriva încheierii nr. 216 din 23 ianuarie 2020, pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020.

Executarea silită a fost declanșată în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința nr. 37/2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, irevocabilă prin decizia nr. 943/2010 a aceleiași instanțe, și sentința nr. 402/2017 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, definitivă prin decizia nr. 967/2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, prin care debitorii Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor au fost obligați la plata către intimată a unor drepturi salariale.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "Contestația se introduce la instanța de executare."

Înalta Curte reține că, în materia executării silite, stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial, se face în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestei norme legale, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, instituții în sarcina cărora a fost stabilită obligația de plată a drepturilor salariale prin titlurile executorii.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., petentul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Sectorului 5 București, în a cărei rază teritorială de află sediul contestatorului Ministerul Finanțelor Publice, se apreciază că acesta a făcut alegerea de competență, fixând competența de soluționare a contestației la executare, în mod definitiv, în favoarea acestei instanțe.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită (hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Timiș și de Curtea de Apel Oradea), rezultă că intimata-creditoare A. are calitatea de judecător la Tribunalul Bihor.

Acest aspect ar fi putut atrage incidența art. 127 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Însă, în situația de față, contestatorul nu a înțeles să invoce aceste dispoziții legale, ci a optat pentru sesizarea instanței de la sediul său.

Împrejurarea că Judecătoria Oradea a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite și a cererii de intervenție a creditoarei în dosarul de executare nr. 398/E/2019 aflat pe rolul Societății Executorilor Judecătorești "B.", nu este de natură să atragă, în mod automat, competența acestei instanțe în soluționarea contestației la executare, și, corelativ, aplicarea din oficiu, de către instanța care a declinat cauza, a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Pe de o parte, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Pe de altă parte, în cazul pluralității de debitori, în vederea stabilirii instanței de executare urmează a se da prevalență dispozițiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluționa cauza din pricina interdicțiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devenind aplicabilă această din urmă dispoziție.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.