ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.04.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a formulat în contradictoriu cu intimații A., B. și C., contestație la executare împotriva somației nr. x, a încheierii de stabilire a valorii creanței urmărite și a cheltuielilor de executare silită, a adresei de înființare a popririi emise la data de 07.04.2020 de D. în dosarul execuțional nr. x/2020 (la care au fost conexate dosarele de executare silită nr. x/2020 și nr. y/2020), a executării silite înseși precum și a încheierilor de încuviințare a executării.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4797 din 9 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut, în esență, că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Oradea iar competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței care a încuviințat anterior executarea.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 5386 din 23 noiembrie 2020, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut, în esență, că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Oradea care a apreciat că este competentă să soluționeze cererea având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată și împotriva debitorilor Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea.

În cauză sunt incidente și prevederile art. 127 C. proc. civ. conform cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.(...) (2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (...)"

În condițiile în care, conform prevederilor legale menționate, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, debitori în cauză, ar avea obligația să sesizeze o altă instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia din curțile de apel învecinate în cazul formulării unei contestații la executare, trebuie recunoscută și posibilitatea contestatorului Ministerul Finanțelor Publice de a sesiza instanța în circumscripția căreia își are sediul, conform prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv Judecătoria Sectorului 5 București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Oradea și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la dispozițiile în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a judeca pricina.

Obiectul cauzei în privința căreia s-a ivit prezentul conflict negativ de competență este reprezentat de contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu A., B. și C., prin care s-a solicitat somației nr. x, a încheierii de stabilire a valorii creanței urmărite și a cheltuielilor de executare silită, a adresei de înființare a popririi emise la data de 07.04.2020 de D. în dosarul execuțional nr. x/2020 (la care au fost conexate dosarele de executare silită nr. x/2020 și nr. y/2020), a executării silite înseși precum și a încheierilor de încuviințare a executării.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "Contestația se introduce la instanța de executare."

Înalta Curte reține că, în materia executării silite, stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial, se face în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestei norme legale, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea.

Ca atare, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., contestatorul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Sectorului 5 București, în a cărei rază teritorială de află sediul contestatorului, se apreciază că acesta a făcut alegerea de competență, fixând competența de soluționare a contestației la executare, în mod definitiv, în favoarea acestei instanțe.

Împrejurarea că Judecătoria Oradea a pronunțat încheierile de încuviințare a executărilor silite nu este de natură să atragă, în mod automat, competența acestei instanțe în soluționarea contestației la executare, întrucât nu există niciun text de lege care să statueze că, odată ce instanța s-a pronunțat în acest sens, ea devine competentă să soluționeze inclusiv contestațiile la executare, în condițiile în care se constată existența unei norme de competență pentru soluționarea contestației la executare ca fiind cea de la domiciliul sau sediul debitorului, iar, în cauză, sediul debitorului Ministerul Finanțelor Publice este în București.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită (hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea), rezultă că, în speță, creditorii au calitatea de judecător la Judecătoria Aleșd.

Acest aspect ar fi putut atrage incidența art. 127 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Însă, în situația de față, contestatorul nu a înțeles să invoce aceste dispoziții legale, ci a optat pentru sesizarea instanței de la sediul său.

Reținând că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. definește instanța de executare, Înalta Curte constată că prezenta contestație la executare revine, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 5 București, aceasta fiind prima instanță competentă sesizată de contestator.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.