ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Negrești Oaș, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare a imobilului situat în localitatea Negrești Oaș înscris în CF x Negrești Oaș (provenit din CF vechi x Negrești Oaș), având nr. top. x, 3209/2 și 3210/17, teren și casă în suprafață totală de 2442 mp, adjudecat de pârât prin actul de adjudecare nr. 162/2017, a actului de adjudecare a imobilului situat în Certeze, înscris în CF x Certeze (CF vechi 108N, nr. cad. vechi 1122), având nr. top x, teren în suprafață de 4771 mp, adjudecat de pârât prin actele de adjudecare nr. 164, 168 din 2007, nr. 96, 191 din 2010, nr. 93 și 94 din 2008, actul de adjudecare din 04.03.2011 emis de BEJ D., respectiv nulitatea absolută a actului de adjudecare a imobilului situat în localitatea Certeze, str. x nr. 302/A, înscris în CF x Certeze (CF vechi x, top vechi 124/b), având nr. top x-C1, x, x, curți, construcții și arabil în suprafață de 4144 mp, repunerea părților în situația anterioară emiterii acestor acte de adjudecare nule, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată cauzate, în caz de opoziție. Prin sentința civilă nr. 853/2019 din 10 iulie 2019, Judecătoria Negrești Oaș a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Satu-Mare.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 238/D din 6 noiembrie 2019, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat, invocate de pârât. A respins cererea reclamanților A. și Ciorbă, în contradictoriu cu pârâtul C. privind nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 162/2017 a imobilului înscris în CF nr. x Certeze provenit din CF vechi x Certeze nr. top. x și y în natură casă și teren în suprafață de 2442 mp precum și a actelor de adjudecare 164,168 din 2007, 96,191 din 2010, 93 și 94 din 2008, respectiv din 04.03.2011 emise de BEJ D. privind imobilul înscris în CF nr. x Certeze (CF vechi x nr. top. x) în natura teren în suprafață de 4771 mp ca inadmisibilă. A respins cererea acelorași reclamanți în contradictoriu cu același pârât cu privire la nulitatea absolută a actului de adjudecare al imobilului înscris în CF nr. x Certeze (CF vechi x nr. top. xb) având nr. cadastral x; x; x în natură curți, construcții, teren în suprafață de 4144 mp ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 148/A din 5 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimatul C. împotriva sentinței civile nr. 238/D din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Satu Mare. A respins cererea intimatului de a fi sancționați apelanții cu amendă judiciară. A obligat partea apelantă A. și B. să plătească părții intimate C. suma de 600 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză. Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei nr. 148/A din 5 martie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții - reclamanți au formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.: Instanța de apel, fără temei legal, a menținut soluția primei instanțe de admitere a excepției inadmisibilității, reținând că anularea actelor de executare nu poate fi solicitată pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute, ci doar pe calea contestației la executare. Precizează că, prin cererea de chemare în judecată formulată, au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actelor de adjudecare emise de BEJ D. și E. în dosarul nr. x/2008 în favoarea pârâtului-intimat C., arătând că acestea au fost efectuate fără a se emite somații, de către un executor judecătoresc recuzat a cărui executare a fost anulată. În plus, nu s-a făcut o nouă evaluare a imobilului, în condițiile în care prima și singura evaluare a fost efectuată în anul 2008, iar predarea imobilului către pârât a operat în 2016. Consideră că prin sentința civilă 238/D/2019 în mod greșit instanța de fond a admis excepțiile inadmisibilității și a autorității de lucru judecat reținând, pe de o parte, că bunul propriu al recurentei adjudecat de intimat, nu este susceptibil a face obiectul prezentei acțiuni, ci eventual obiectul unei contestații la executare; cu privire la bunurile comune instanța în mod greșit reține că ambii soți ar fi avut calitatea de debitori ai pârâtului. Instanța de apel a reluat ad litteram motivarea și considerentele avute în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei, inserând în plus considerente neavenite și nefondate. A susține că anumite acte pot fi controlate din punct de vedere al legalității, doar printr-un anumit mijloc procedural, respectiv contestația la executare și nu pot face obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute adaugă la lege. În mod greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat a lucrărilor din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Satu Mare, cu privire la imobilul din str. x nr. 302/A, jud. Satu Mare. Arată că există diferență de cauză între cele două acțiuni, în speța de față fiind invocate ca motive de nulitate faptul că actele de adjudecare au fost efectuate de un executor recuzat și ale cărui acte de executare au fost anterior anulate; ultimul act de executare silită (evacuarea din imobil) a fost efectuat în perioada în care recurentul era încarcerat; încuviințarea executării silite s-a dat asupra unui alt imobil decât cel din care au fost evacuați recurenții. Mai mult, instanțele de fond și apel au analizat acțiunea fără a avea în vedere lipsa triplei identități, ceea ce conduce la lipsa autorității de lucru judecat. Prin decizia pronunțată s-a reținut greșit că recurenta este parte a raportului obligațional și debitoare a intimatului, motiv pentru care, în pronunțarea soluției de admitere a excepției inadmisibilității, nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 353 C. civ. În drept, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 04 februarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 18 martie 2021.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenții A. și B., ca inadmisibil, în raport de natura obiectului cauzei cu care a fost învestită instanța de judecată, precum și sancționarea fiecărui recurent cu amenda judiciară de 1.000 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: Problema admisibilității recursului a fost analizată în procedura de filtru, apreciindu-se de către completul de filtru că recursul este admisibil și poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. Criticile referitoare la greșita soluționare a excepțiilor autorității de lucru judecat pentru lipsa identității de părți, obiect și cauză și inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității absolute, față de existența procedurii speciale a contestației la executare, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind un aspect ce ține de motivarea hotărârii, ci în motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. În acest sens, instanța de recurs constată că reclamanții au invocat nulitatea actelor de adjudecare în baza unor motive ce țin atât de procedura de executare propriu-zisă (executorul nu a emis somații, executorul era recuzat, actele executare fuseseră anulate, imobilul a fost subevaluat), cât și în baza unui motiv ce ține de natura juridică a bunului adjudecat, susținând fie că bunul era propriu sau comun, fie că datoria pentru care a fost executat era proprie și nu comună, cu consecința unei greșite aplicări a dispozițiilor art. 353 C. civ., potrivit cărora:,,(1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. (3) Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii." Astfel, în ceea ce privește imobilul de 2442 mp, bunul propriu al soției cu care aceasta a garantat creanța neachitată ce a fost supusă executării silite, instanțele de fond au reținut că debitoarea avea la dispoziție procedura contestației la executare, iar soțul reclamant, în lipsa unui drept de proprietate sau a altui drept real asupra bunului, nu deține calitatea de terț îndreptățit la apărarea dreptului său pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun a actului de adjudecare. În legătură cu terenul de 4771 mp, s-a reținut că acesta era bun comun și ambii soți au avut calitatea de debitori în dosarul de executare, procedură în cadrul căreia aveau deschisă calea contestației la executare. În privința imobilului de 4144 mp, s-a constatat că acesta era bunul propriu al soțului ce i-a intrat în patrimoniu în urma unei acțiuni oblice exercitată de creditorul moștenitorului. În acest caz, soția nu poate invoca un drept de proprietate, iar apărările soțului cu referire la nelegalitatea executării silite nu puteau fi efectuate decât în cadrul contestației la executare, astfel cum s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, într-o acțiune similară în constatarea nulității absolute a actului de adjudecare promovată anterior de reclamant și respinsă prin Decizia nr. 445/2013 a Tribunalului Satu Mare. Criticile recurenților care susțin încălcarea, prin soluțiile de admitere a excepțiilor, a regulilor de procedură și a normelor de drept substanțial, sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, este de reținut, în primul rând, că dispozițiile art. 353 C. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât procesul de adjudecare a imobilelor pe calea executării silite a avut loc și s-a finalizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., la data de 1.10.2011, astfel că raporturile juridice de drept substanțial sunt supuse dispozițiilor vechiul C. civ. iar cele procedurale, referitoare inclusiv la calitatea de terț cu vocație la promovarea unei acțiuni de drept comun pentru ocrotirea unui drept propriu vătămat prin adjudecare, sunt supuse dispozițiilor vechiul C. proc. civ., de altfel instanțele de fond aplicând corect dispozițiile art. 401 alin. (2) și (3) C. proc. civ. 1865, prin prisma cărora au analizat cererea dedusă prezentei judecăți. În raport cu acest text de lege, în mod corect instanțele de fond au apreciat că, în niciuna dintre situațiile învederate, adjudecarea imobilelor nu a încălcat dreptul de proprietate sau un alt drept real al unui terț asupra acestora, calitate pe care soții au invocat-o succesiv și distinct în raport de fiecare dintre respectivele imobile supuse executării silite. Aceasta întrucât au constatat că soții au fost executați silit, pentru datorii personale sau în calitate de garanți, fie asupra unor bunuri proprii, fie asupra unui bun comun într-un dosar în care ambii au figurat ca debitori, recurenții necombătând aceste considerente prin argumente din care să rezulte că li s-a nesocotit un drept propriu în procesul de adjudecare pentru datoria celuilalt, pentru ca, în calitate de terț proprietar asupra bunului executat silit, să poată contesta, pe calea dreptului comun, titlul de proprietate al adjudecatarului. Celelalte aspecte referitoare la nelegalitatea procedurilor de executare silită, de asemenea, nu pot fi analizate într-o acțiune în anulare de drept comun, acestea ținând strict de procedura de executare la care reclamanții au participat. Față de aceste considerente, în mod corect instanța de apel a validat soluția de respingere ca inadmisibilă a unei atare acțiuni. Este, de asemenea, nefondată critica recurenților referitoare la greșita admitere, în legătură cu imobilul casă și teren în suprafață de 4144 mp, a excepției autorității de lucru judecat, în condițiile în care instanțele de fond s-au raportat, pentru reținerea triplei identități de obiect, părți și cauză, la împrejurarea că motivele de nulitate invocate în prezenta cerere au primit deja o dezlegare prin decizia civilă nr. 445/2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. În acea hotărâre s-a statuat că debitorul executat silit nu poate invoca motive de nulitate a actului de adjudecare pe calea dreptului comun, mai ales atunci când susține motive de nelegalitate a executării silite propriu-zise, ci exclusiv în cadrul unei contestații la executare, întrucât nu este terț față de procedură, ci parte în cadrul acesteia. Prin urmare, în mod corect instanțele de fond au apreciat că, din perspectiva autorității de lucru judecat, aceasta se opune analizării acelorași cauze de nulitate invocate de reclamat, fiind vorba de un imobil în legătură cu care, pe calea unei acțiuni oblice, se statuase cu privire la calitatea de bun propriu al reclamatului, față de care reclamanta nu justifică niciun drept. În consecință, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga pe recurenții-reclamanți la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.