ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2125/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 19.06.2019 reclamantul A. a chemat în judecată Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci București și pe B., administrator al Serviciului de Administrare a Brevetelor de Invenții, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea notificării nr. x/01.02.2019 emisă O.S.I.M., prin i s-a comunicat decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010, în temeiul art. 40, alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea notificării nr. x/29.05.2019, prin care OSIM i-a comunicat cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1991 (taxa de revalidare de 1.399 de RON și 6.486 de RON- taxa de menținere în vigoare a brevetului), recunoașterea dreptului de inventator ca urmare a anulării notificărilor menținerea brevetului de invenție și obligarea pârâților în solidar la preluarea datoriilor consemnate în notificare.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de către OSIM, înregistrat la 28.08.2019, reclamantul și-a precizat capătul de cerere privind pretențiile în sensul respingerii pretențiilor pe care le are OSIM față de acesta și a trecerii în sarcina reclamantului doar a sumei de 180 RON, cât consideră că trebuia să plătească pentru perioada în cauză conform O.G. nr. 41/1998, art. 2B lit. a).

La ultimul termen de judecată, ca urmare a declarației reclamantului dată în cadrul acelei ședințe, instanța a luat act că reclamantul nu a înțeles să o cheme în judecată ca pârâtă pe C..

Prin sentința civilă nr. 1/10.09.2019, Tribunalul Mehedinți a respins excepțiile necompetenței generale a instanței și excepția netimbrării invocate de pârâta OSIM. A respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul, a schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul A.; a anulat notificările nr. x/01.02.2019 și nr. y/29.05.2019, emise de O.S.I.M. și a constatat că reclamantul A. nu este decăzut de drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În fapt, prin cele două notificări titularul A. a fost informat de către OSIM că a intervenit decăderea din drepturile conferite de brevetul de invenție nr. x în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, că are posibilitatea de a solicita revalidarea brevetului, titularul brevetului, primind de asemenea informații în legătură cu procedura legală de revalidare, termenele și cuantumul taxelor legale aferente acestei proceduri, conform art. 35din lege.

Anulând cele două notificări și constatând faptul că reclamantul A. nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată, care reglementează condițiile legale pentru menținerea în vigoare a brevetului de invenție, soluția pronunțată adăugând la lege și înlăturând în mod nepermis caracterul obligatoriu al acestor dispoziții speciale. De asemenea, constatarea că titularul, "nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x" reprezintă o revalidare implicită a brevetului, cu încălcarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 64/1991, republicată.

Sub acest aspect, instanța de apel în mod greșit a apreciat că reclamantul beneficiază în continuare de drepturile decurgând din brevetul de invenție nr. x, înlăturând in mod nelegal obligația de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului anual, pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, stabilite expres de art. 40 alin. (2) din Lege nr. 64/1991 republicată, normă specială, în sarcina titularului, pe motiv că sumele pe care reclamantul ar trebui să le achite cu acest titlu ar constitui prejudiciu cauzat de OSIM ca urmare a modului de constatare și comunicare a decăderii din drepturile conferite de brevet.

Ca atare, în lipsa achitării de către titular a taxelor de menținere în vigoare, instanța de apel în mod nelegal a anulat notificările OSIM nr. x/01.02.2019 și y/29.05.2019 și a constatat "că reclamantul beneficiază în continuare de drepturile decurgând din brevetul de invenție nr. x", încălcând astfel dispozițiile art. 40 alin. (2) și (3), dar și 35 din Legea nr. 64/1991, republicată.

Achitarea taxelor de menținere în vigoare a brevetului reprezintă o obligație legală stabilită în sarcina titularului de brevet, iar menținerea în vigoare a brevetului nu este condiționată de emiterea de către OSIM a unor notificări de informare a titularului.

Anularea de către Curtea de Apel Craiova a notificărilor nr. x/01.02.2019 și y/29.05.2019 nu poate invalida sancțiunea decăderii titularului din drepturi, ca măsură înscrisă în Registrul național al brevetelor de invenție în temeiul art. 40 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 64/1991, republicată. Singura posibilitate legală de invalidare a acestei sancțiuni ar fi fost revalidarea brevetului conform art. 35 din lege.

Instanța de apel a ignorat în totalitate aceste prevederi cu caracter special, lipsindu-le în mod nejustificat de eficiență.

Instanța de apel face o interpretare greșită și în privința dispozițiilor alin. (3) al art. 40 din lege referitor la momentul în care intervine sancțiunea decăderii în cazul neplății de către titular a taxelor de menținere in vigoare a brevetului de invenție.

Potrivit interpretării lit. a) acestor dispoziții, sancțiunea decăderii titularului din drepturile conferite de brevetul de invenție intervine la momentul la care termenul stabilit de lege pentru plata taxei de menținere în vigoare este depășit, fără a fi necesară efectuarea unei alte formalități pentru ca decăderea să producă efecte.

Chiar dacă prin notificarea nr. 203 8 8/29.05.2019 OSIM a comunicat din eroare titularului un cuantum al taxei de menținere in vigoare de 6486 RON, în loc de 10117 RON, aceasta nu determină nici o incertitudine cu privire la data începând cu care a operat decăderea în raport cu dispozițiile art. 40 alin. (2) și (3) din lege, astfel cum eronat reține instanța de apel.

Mai mult, această eroare de comunicare a cuantumului taxei de menținere în vigoare și lipsa unei confirmări din partea OSIM privind reducerile de taxe aplicabile în situația reclamantului nu pot produce nici un efect asupra momentului de la care intervine decăderea titularului din drepturile conferite de brevet, în temeiul art. 40 alin. (3) din lege, pentru că sancțiunea decăderii operează de drept (prin efectul legii), rămânând la latitudinea OSIM, după cum a arătat chiar instanța de apel, alegerea momentului în care să informeze titularul asupra faptului că a intervenit decăderea, să înscrie în Registrul național al brevetelor de invenție și să publice în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, această mențiune.

Cu toate acestea, instanța de apel reține în mod greșit că față de modalitatea în care s-a constatat și comunicat sancțiunea decăderii din drepturi, OSIM ar fi creat o situație de natură a-l prejudicia pe titular, care a fost pus în situația de a achita o sumă foarte mare pentru nevalidarea brevetului, decât în cazul în care "notificarea ar fi fost emisă și comunicată imediat după ce decăderea a operat".

În cauză nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina OSIM, deoarece cuantumul ridicat al sumei datorate pentru menținerea în vigoare a brevetului în procedura de revalidare este, în fapt, rezultatul lipsei de diligentă a titularului de brevet, care cunoștea obligația legală ce îi revine, aspect cu privire la care OSIM l-a informat anterior pe reclamant prin notificarea nr. x/07.06.2010.

Dispozițiile legale în materia brevetelor de invenție nu instituie în sarcina OSIM obligația de informare a titularului cu privire la cuantumul și termenele de plată a taxelor legale, acestea fiind deja stabilite prin dispoziții legale exprese in sarcina titularului.

Prin urmare, modalitatea în care a fost constatată și comunicată de către OSIM sancțiunea decăderii titularului nu poate constitui o faptă ilicită care să antreneze răspunderea oficiului și care să constituie o cauză a pretinsului prejudiciu reclamat în privința brevetului de invenție nr. x.

Cuantumul ridicat al sumei datorate pentru menținerea in vigoare a brevetului este în mod exclusiv consecința lipsei de diligentă a titularului care nu și-a îndeplinit obligația legală de plată a taxei de menținere în vigoare nici la expirarea termenului stabilit de lege, dar nici în termenul de 6 luni de la data scadenței, potrivit art. 61 alin. (8) din H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, republicată.

Așadar, în măsura în care ar fi fost interesat de menținerea protecției brevetului de invenție, titularul era cel care trebuia să efectueze diligentele necesare în acest sens prin achitarea taxelor de menținere în vigoare, fără nicio informare din partea OSIM.

În acest context, prin raportare la normele art. 40 alin. (2) și (3) din Legea nr. 64/1991, republicată se impune a se constata că decăderea din drepturi s-a datorat exclusiv culpei titularului prin neachitarea taxei pentru menținerea în vigoare pentru anul 5 de protecție și nu culpei OSIM, așa cum în mod nelegal a reținut Curtea de Apel Craiova.

Prin urmare, nu există temei legal care să justifice în vreun fel soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova, care a considerat în mod nelegal că modalitatea cea mai eficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat titularului prin decăderea din drepturile conferite de brevet este anularea notificării nr. x/29.05.2019 cu consecința nelegală a înlăturării obligației de plată stabilită de lege în sarcina titularului de brevet.

În același mod greșit interpretează instanța de apel și dispozițiile art. 2 pct. B lit. b) din O.G. nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora, referitoare la reducerile aplicabile taxelor legale datorate de reclamant pentru menținerea in vigoare a brevetului, atât din perspectiva condițiilor privind recunoașterea beneficiului acestor dispoziții, cât și din perspectiva procentului aplicabil.

Sub un prim aspect, deși instanța de apel recunoaște că orice titular de brevet diligent "ar trebui să se preocupe de cunoașterea și achitarea taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului și că în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem, reclamantul nu ar putea invoca necunoașterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de O.G. nr. 41/1998", consideră în mod nelegal că în lipsa unui răspuns din partea OSIM, titularul nu putea cunoaște dacă i-a fost recunoscut beneficiul dispozițiilor art. 2 B privind reducerile de taxe, nivelul reducerilor, perioada aplicabilă și anul începând cu care trebuie să achite taxe anuale, după aplicarea reducerilor.

Lipsa unui răspuns din partea OSIM nu exonerează titularul de obligația de plată a taxelor legale de menținere în vigoare indiferent de încadrarea sau nu a acestuia în situațiile prevăzute la art. 2 B din O.G. nr. 41/1998, republicată, neexistând nici o prevedere legală în acest sens pe care să se sprijine raționamentul instanței de apel.

În cazul brevetului de invenție nr. x, beneficiul reducerilor prevăzute la art. 2B din O.G. nr. 41/1998, republicată, la care face referire curtea de apel a fost recunoscut reclamantului în condițiile arătate de OSIM în notificarea nr. x/07.06.2010, neexistând nicio prevedere legală care să oblige OSIM la o nouă comunicare sau răspuns ulterior de confirmare.

Contrar considerentelor instanței de apel, notificarea nr. x/07.06.2010, comunicată titularului, conține informații privind cuantumul taxelor legale de menținere în vigoare, condițiile și perioada de acordare a facilităților prevăzute la art. 2B din O.G. nr. 41/1998, republicată, precum și sancțiunea aplicabilă în cazul neplății acestora, cum în mod corect a constatat prima instanță de fond, astfel că nu se impunea o nouă informare, esențială pentru îndeplinirea de către reclamant a obligațiilor legale, cum eronat apreciază instanța de apel.

Se solicită a se constata că nu există nici o prevedere legală în temeiul căreia OSIM să fie obligat la emiterea și comunicarea unui răspuns prin intermediul căruia să fie adus la cunoștința reclamantului modul de soluționare a cererii sale din 25.06.2010, astfel încât să se considere că lipsa acestuia afectează legalitatea notificărilor Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nr. x/01.02.2019 și y/29.05.2019.

Dispozițiile art. 2B din O.G. nr. 41/1998, republicată sunt interpretate greșit și din perspectiva procentului aplicabil reducerilor de taxe.

Prin întâmpinarea formulată la prima instanță, dar și prin clarificările aduse ulterior la instanța de apel, OSIM a arătat că reclamantul a beneficiat de reducerile prevăzute la art. 2B lit. b) din O.G. nr. 41/1998, republicată, in sensul că din suma de 360 de RON achitată de titular a fost alocat un procent de 20% din cuantumul fiecărei taxe, după cum urmează: 72 de RON pentru, eliberarea brevetului, 223 de RON pentru menținerea în vigoare pentru primii 4 ani de protecție aferentă perioadei 26.03.2007-26.03.2011, 64,8 RON parțial pentru anul 5 de protecție.

Analiza făcută de instanța de apel pe baza unui raționament eronat a evidențiat o interpretare greșită în privința procentului aplicabil taxelor de menținere în vigoare.

Astfel, instanța de apel, în mod eronat a ajuns la concluzia că valoarea taxei datorate de reclamant pentru primii 5 ani de protecție a brevetului este de 882 de RON, suma ce reprezintă reducerea de 50 % din suma de 1764 de RON.

Această abordare este în contradicție cu prevederile legale indicate și cu înscrisurile înaintate de OSIM la dosarul cauzei, întrucât prin notificarea nr. x/07.06.2010, s-a comunicat reclamantului cuantumul taxei pentru publicarea, tipărirea și eliberarea brevetului (360 de Iei) și nivelul taxelor pentru menținerea în vigoare a brevetului pe primii 5 ani (1764 de RON) fără a preciza însă procentul aplicabil reducerilor prevăzute de art. 2B, acesta urmând a fi stabilit la data plății taxelor, pe baza documentelor depuse de titular care fac dovada veniturilor realizate de acesta.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin decizia atacată instanța de apel a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul A., a anulat notificările nr. x/01.02.2019 și nr. y/29.05.2019, emise de O.S.I.M. și a constat că reclamantul A. nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, în prealabil, instanța de apel a interpretat cererea de chemare în judecată precizată în sensul că:

- prin primul capăt de cerere s-a solicitat anularea notificării nr. x/01.02.2019 emisă O.S.I.M., prin i s-a comunicat decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010, în temeiul art. 40, alin. (3) din Legea nr. 64/1991, și ca un petit accesoriu acestei cereri, recunoașterea în continuare a drepturilor de inventator și a drepturilor ce decurg din brevet.

- prin capătul doi de cerere, reclamantul a solicitat anularea notificării nr. x/29.05.2019, prin care OSIM i-a comunicat cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1991 (taxa de revalidare de 1.399 de RON și 6.486 de RON- taxa de menținere în vigoare a brevetului pe perioada 26.03.2011-26.03.2020), contestând atât existenta obligației de plată, cât si întinderea acesteia.

- în strânsă legătură cu acest al doilea petit, reclamantul a solicitat ca, în cazul în care se retine că nivelul sumei calculate pentru revalidarea brevetului este cel corect, să se constate că această sumă pe care ar urma să o plătească reprezintă un prejudiciu pe care l-ar suporta ca urmare a faptului că pârâtul OSIM nu si-a îndeplinit corespunzător obligațiile referitoare la comunicarea taxei lunare de menținere în vigoare a brevetului, a sumelor totale datorate OSIM, precum și urmare a faptului că nu i-a comunicat luarea măsurilor privind decăderea din drepturile decurgând din brevet decât după ce decizia a fost publicată în Buletinul Oficial. Ca o consecință a acestor fapte, reclamantul a solicitat preluarea datoriilor de către OSIM și nu imputarea acestor sume în sarcina sa.

Acest din urmă capăt de cerere a fost calificat de către instanța de apel ca fiind întemeiat pe răspundere civilă delictuală, aceasta considerând că reclamantul a solicitat să fie înlăturată obligația sa de plată a sumei totale de 7.885 de RON pentru revalidarea brevetului, prin invocarea faptului că această sumă ar constitui pentru el un prejudiciu ca urmare a faptelor culpabile chiar ale celui care i-a impus obligația de plată, anume OSIM.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că, acesta fiind un petit în strânsă legătură cu legalitatea modului de stabilire si cuantificare a taxei de revalidare, primește o soluție implicită prin soluționarea celui de-al doilea petit vizând anularea notificării nr. x/29.05.2019.

Prin notificarea nr. x/01.02.2019 emisă O.S.I.M., i s-a comunicat reclamantului decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010, în temeiul art. 40 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, începând cu data de 27.03.2011, data până la care au fost achitate taxele de menținere în vigoare a brevetului.

Instanța de apel a reținut nelegalitatea acestei prime notificări, pe de o parte, pentru că OSIM ar fi constatat și comunicat intervenirea sancțiunii decăderii la un interval prea mare față de data la care aceasta ar fi intervenit efectiv, iar pe de altă parte, pentru că ar exista incertitudine cu privire la data la care a intervenit decăderea sau chiar cu privire la intervenirea acesteia, atâta timp cât OSIM nu i-ar fi răspuns reclamantului la o cerere prin care acesta ar fi solicitat să i se comunice cuantumul taxelor datorate prin aplicarea reducerilor în funcție de veniturile sale și cât chiar OSIM ar fi fost inconsecvent cu privire la cuantumul taxelor de menținere în vigoare a brevetului.

Prin notificarea nr. x/29.05.2019, OSIM i-a comunicat reclamantului cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel a reținut nelegalitatea celei de-a doua notificări, pe de o parte, ca o consecință a primei notificări, considerând că numai în condițiile constatării corecte a decăderii si a momentului începând cu care aceasta a operat se poate determina cuantumul corect al sumelor necesare pentru revalidare, în raport de disp. art. 12 din O.G. nr. 41/1998.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că, chiar și "în situația în care s-ar admite că decăderea a operat începând cu data de 27.03.2011, (…) prin maniera neprocedurală în care pârâtul a comunicat reclamantului și a supus publicității sancțiunea decăderii intervenită, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, precum si prin modul în care în care i-a adus la cunoștință admiterea cererii de reducere a taxelor de protecție a brevetului prevăzută de O.G. nr. 41/1998, (după același interval îndelungat de timp), i-a produs reclamantului un prejudiciu, punându-l pe aceasta în situația achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligațiile legate de soluționarea cererii de reducere a taxelor si de constatare a decăderii într-un termen rezonabil."

Astfel, instanța de apel a reținut că "modalitatea cea mai eficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu este înlăturarea obligației de plată stabilite în sarcina reclamantului prin notificarea nr. x/29.05.201 pentru revalidarea brevetului, obligație oricum incertă sub aspectul întinderii sale."

În ceea ce privește faptul că reclamantul A. nu este decăzut de drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010, beneficiind în continuare de drepturile decurgând din acest brevet de invenție, acesta a fost constatat de către curtea de apel ca o consecință a anulării celor două notificări.

Referitor la motivele de recurs formulate sunt de reținut următoarele.

În analiza acestora trebuie pornit, în principal, de la faptul că instanța de apel a constatat că reclamantul nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. x.2010, cu durata de protecție începând de la data de 26.03.2007, data de depozit.

În speță s-a pus problema decăderii din aceste drepturi ca urmare a faptului că reclamantul nu a achitat taxele de menținere în vigoare a brevetului începând cu al cincilea an de protecție.

Potrivit art. 43 alin. (1)-(3) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare la data acordării brevetului dar și la data intervenirii decăderii:

"(1) Procedurile efectuate de OSIM privind cererile de brevet de invenție și brevetele de invenție prevăzute de prezenta lege și de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse taxelor, în cuantumurile și la termenele stabilite de lege.

(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenție titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului.

(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul național al brevetelor de invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. (…)".

Referitor la sancțiunea decăderii, așa cum corect susține recurentul, aceasta operează prin efectul legii la data expirării termenului în care titularul de brevet nu și-a executat obligația, și nu la data constatării decăderii de către O.S.I.M. sau instanță, întrucât măsura decăderii sancționează nerespectarea termenului de plată a taxelor aferente, taxe care se plătesc tocmai pentru menținerea în vigoare a brevetului și a drepturilor pe care acesta le conferă titularului.

Faptul că este avută în vedere data limită a termenului de plată a taxelor rezultă și din art. 44 din Legea nr. 64/1991, în care se prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în fața O.S.I.M. este repus în situația anterioară după o anumită procedură, cu excepția mai multor ipoteze, printre care și cea de nerespectare a termenelor legale de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului.

Singura posibilitate legală oferită titularului unui brevet pentru nerespectarea termenului de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului este cea a revalidării, după procedura reglementată de art. 37 din lege, în care se verifică dacă din motive justificate nu s-a respectat termenul de plată a taxelor legale, revalidarea fiind condiționată în plus de plata acestor taxe.

Pentru a constata că nu a operat decăderea pentru neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului, instanța de apel s-a raportat, pe de o parte, la faptul că OSIM nu i-ar fi răspuns reclamantului care sunt taxele pe care trebuie să le plătească prin aplicarea reducerii în funcție de veniturile sale, iar pe de altă parte, la faptul că nu s-ar putea stabili data intervenirii decăderii, întrucât chiar calculul oferit de OSIM nu ar corespunde calculului făcut de instanță prin raportare la dispozițiile legale.

În ceea ce privește argumentul că nu s-ar putea stabili data intervenirii decăderii, întrucât chiar calculul oferit de OSIM nu ar corespunde calculului făcut de instanță prin raportare la dispozițiile legale, acesta nu poate fi reținut, având în vedere că, pentru a calcula taxele datorate de către reclamant potrivit veniturilor acestuia, instanța de apel s-a raportat în mod eronat la un nivel al veniturilor care ar fi atras o reducere a taxelor la un procent de 50%, în loc de reducerea taxelor la procentul de 20% din venituri.

Astfel, așa cum rezultă și din adresa nr. x/7.06.2010, trimisă de OSIM reclamantului cu prilejul examinării cererii de eliberare a brevetului, în baza art. 2 B din O.G. nr. 41/1998, în funcție de veniturile acestuia de 1254 RON, dovedite ulterior de către reclamant, acesta se încadra la reducerea ce determina plata a 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, având un venit mai mic de 5719 RON, calculul comunicat de OSIM, și care se regăsește și în cererea de recurs, fiind astfel corect.

Este de reținut că, potrivit art. 34 din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la data depunerii cererii de eliberare a brevetului, cu începere de la data publicării cererii de brevet, cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecția conferită titularului brevetului de invenție, și că pentru primii doi ani de protecție nu s-a datorat taxă de menținere în vigoare, conform H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, art. 61 alin. (1) lit. a) din Anexă.

Referitor la argumentul că nu ar fi operat decăderea, în temeiul răspunderii civile delictuale, întrucât reclamantul nu ar fi plătit taxele datorate anual pentru menținerea în vigoare a brevetului din culpa OSIM care nu i-ar fi răspuns reclamantului care sunt taxele pe care trebuie să le plătească prin aplicarea reducerii în funcție de veniturile sale, conform obligației pe care ar fi avut-o în temeiul art. 51 alin. (4) din Constituție, sunt de reținut următoarele.

Așa cum s-a reținut anterior sancțiunea decăderii operează prin efectul legii la data expirării termenului până la care titularul de brevet nu și-a executat obligația.

Sancțiunea decăderii poate fi înlăturată potrivit legii doar dacă există motive justificate și doar prin procedura strictă specială a revalidării prevăzută de art. 37 din Legea nr. 64/1991, iar nu ca reparație a unui prejudiciu prin aplicarea regulilor răspunderii civile delictuale, întrucât normele speciale sunt de strictă interpretare și aplicare și derogatorii de la dreptul comun, neputând fi înlăturate de la aplicare de cele generale (specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant.)

Ca atare, neplata taxelor legale în termenul legal din anumite motive, care trebuie să fie justificate, constituie o condiție a revalidării, iar nu a înlăturării sancțiunii decăderii ca modalitate de reparare a unui prejudiciu prin aplicarea regulilor răspunderii civile delictuale.

Mai mult, anularea unei notificări prin care reclamantul era informat cu privire la intervenirea sancțiunii decăderii, chiar dacă s-ar porni de la premisa că ar exista motive de nulitate a acestui act, nu poate avea ca efect înlăturarea sancțiunii decăderii, care și-a produs efectele în temeiul legii anterior emiterii acestei notificări, nefiind astfel un act subsecvent care să fie afectat de efectele nulității.

Trecând peste aspectele reținute anterior, se constată că obligația de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului anual și sancțiunea pentru neplata taxelor sunt prevăzute expres prin art. 43 alin. (2), (3) din Legea nr. 64/1991, cuantumul taxelor este reglementat prin O.G. nr. 41/1998, unde în cadrul art. 2B sunt prevăzute reducerile și modul de calcul al acestora, iar pentru peroanele fizice, la art. 3 se prevede că reducerile prevăzute la art. 2 se aplică la data plății, persoana care solicită acordarea reducerilor trebuind să prezinte la data plății acte prin care să dovedească îndeplinirea condițiilor.

Reclamantul a fost notificat în cadrul procedurii de eliberare a brevetului prin adresa nr. x/7.06.2010 despre existența acestor prevederi legale și procedura de urmat pentru cazul în care se încadrează în prevederile ce reglementează posibilitatea beneficierii de reduceri la plata taxelor.

De altfel, chiar în decizia atacată instanța de apel a reținut că "orice titular de brevet diligent ar trebui să se preocupe de cunoașterea si achitarea taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului si că, în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem, reclamantul nu ar putea invoca necunoașterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de O.G. nr. 41/1998."

Notificările pe care trebuie să le emită OSIM în cadrul procedurii de acordare a brevetului sunt menționate în Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 547/2008, iar instanța de apel nu a reținut că OSIM nu ar fi respectat vreuna dintre dispozițiile acestui regulament.

Ca atare, în mod corect s-a susținut în recurs că legea nu prevede obligația OSIM de a comunica cuantumul efectiv al taxelor datorate, în prealabil achitării acestora, acestea putând fi cu ușurință determinate în baza prevederilor legale.

Referitor la fapta ilicită reținută de instanța de apel, se constată că aceasta rezidă într-o inacțiune.

Astfel, fapta ilicită ar consta în aceea că OSIM nu i-ar fi comunicat reclamantului care sunt taxele efective pe care trebuie să le plătească prin aplicarea reducerii în funcție de veniturile sale și faptul că i-a fost admisă cererea de plată a taxelor reduse, conform obligației pe care ar fi avut-o în temeiul art. 51 alin. (4) din Constituție (Dreptul de petiționare), potrivit căruia autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii. În aplicarea acestui text din constituție a fost adoptată O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, modificată prin Legea nr. 233/2002.

Nu face obiectul prezentului litigiu verificarea dacă în raport de circumstanțele cauzei sunt îndeplinite condițiile expuse în acest act normativ, totuși, este de reținut că, pentru cazul în care petiționarul se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, rezolvarea este reglementată de art. 52 din Constituție (Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică), și anume îndreptățirea acesteia să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, în fața instanțelor de contencios administrativ, de regulă, sau a instanțelor civile, în mod excepțional, când nu sunt aplicabile regulile contenciosului administrativ.

În speță, instanța de apel nu a reținut că reclamantul ar fi făcut vreun demers, ulterior cererii formulate în iulie 2010, în acest sens.

Ca atare, reținerea în sarcina OSIM a unei fapte ilicite în sensul menționat anterior, constând într-o inacțiune, care presupune neîndeplinirea de către o persoană a obligațiilor impuse acesteia de lege să acțio­neze într-un anumit mod, nu a fost argumentată de către instanța de apel, raportat la cerințele legale necesare, neputând fi avută în vedere la aprecierea existenței răspunderii civile delictuale a OSIM.

Instanța de apel a analizat cererea reclamantului și pornind de la premisa că decăderea a operat începând cu data de 27.03.2011, caz pentru care a apreciat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale cu consecința înlăturării obligației de plată stabilite în sarcina reclamantului prin notificarea nr. x/29.05.2019 pentru revalidarea brevetului, ca modalitate de reparare a prejudiciului constând în punerea acestuia "în situația achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligațiile legate de soluționarea cererii de reducere a taxelor si de constatare a decăderii într-un termen rezonabil."

Este de menționat că această constatare se regăsește doar în considerente iar nu și în dispozitiv.

Recurentul a criticat reținerea de către instanța de apel a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale raportat la fapta pretins ilicită invocată în cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel a reținut că fapta ilicită a pârâtului constă în maniera neprocedurală în care pârâtul a comunicat reclamantului și a supus publicității sancțiunea decăderii intervenită, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, precum si prin modul în care în care i-a adus la cunoștință admiterea cererii de reducere a taxelor de protecție a brevetului prevăzută de O.G. nr. 41/1998, după același interval îndelungat de timp iar prejudiciul rezidă în aceea că a fost pus în situația achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligațiile legate de soluționarea cererii de reducere a taxelor si de constatare a decăderii într-un termen rezonabil.

În prealabil, se observă că și în acest caz fapta ilicită reținută de instanța de apel rezidă într-o serie de inacțiuni.

În ceea ce privește faptul că nu i-ar fi adus la cunoștință reclamantului admiterea cererii de reducere a taxelor de protecție a brevetului prevăzută de O.G. nr. 41/1998, sunt de reținut cele expuse mai sus, raportat la obligația pe care ar fi avut-o OSIM în temeiul art. 51 alin. (4) din Constituție (Dreptul de petiționare) de a răspunde cererii reclamantului din 5.07.2010, ulterioare adresei nr. x/7.06.2010 a OSIM, prin care reclamantul menționa că trimite declarația de venit pe 12 luni și solicita să i se comunice ce mai trebuie să facă pentru a îndeplini cerințele OSIM.

Referitor la faptul că pârâtul ar fi comunicat reclamantului și supus publicității sancțiunea decăderii, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, instanța de apel a reținut că "prevederile legale invocate nu stabilesc, într-adevăr, un termen în care OSIM trebuie să constate ca a intervenit sancțiunea decăderii din drepturile decurgând din brevet în temeiul art. 40, alin. (2) și (3) din lege".

Totuși, instanța de apel a dedus că "intervenirea sancțiunii decăderii ar trebui constatată după expirarea termenului de achitare a taxei anuale de protecție, așadar în decursul anului următor celui în care obligația de plată nu a fost îndeplinită de titularul brevetului" prin "interpretarea acestor prevederi în contextul Legii nr. 64/1991 în întregul său și al H.G. nr. 547/2008", acte normative care ar prevedea termene relativ scurte pentru asigurarea protecției și publicității drepturilor conferite de brevet.

În primul rând, legat de această interpretare a legii, este de remarcat, pe de o parte, că, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie să reglementeze situația publicării decăderii din drepturile asupra brevetului într-un anumit termen relativ scurt de aproximativ 1 an, cum susține instanța de apel, ar fi făcut-o în mod expres, așa cum a procedat în cazul celorlalte termene. Pe de altă parte, trebuie făcută distincție între termenele prevăzute în procedura soluționării cererii de eliberare a brevetului sau a altor cereri adresate OSIM, care sunt reglementate în beneficiul petenților, și efectele publicării sancțiunii decăderii din drepturile asupra brevetului.

Publicarea cererii de acordare a brevetului și a hotărârii de acordare a brevetului au un rol de informare și produc efecte în legătură cu dreptul exclusiv de exploatare a invenției, în sensul înștiințării terților cu privire la existența acestui drept și obligația de a se abține de la efectuarea fără consimțământul titularului a actelor interzise expres de lege (art. 32 din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la data acordării brevetului).

Publicarea decăderii din drepturile asupra brevetului are ca efect înștiințarea terților în sens contrar, anume că nu mai există un drept exclusiv de exploatare asupra invenției.

Ca atare, nepublicarea decăderii din drepturile asupra brevetului, fie și o perioadă de timp mai lungă, reprezintă o omisiune în favoarea titularului de brevet, întrucât terții nu sunt înștiințați cu privire la faptul că invenția respectivă nu mai este protejată.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la data acordării brevetului, nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33 (dreptul exclusiv de exploatare a invenției) folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției".

Acesta este motivul pentru care, așa cum s-a reținut în jurisprudență, constatarea decăderii poate fi cerută de orice persoană interesată.

Având în vedere aceste interese private care sunt în joc după acordarea brevetului de invenție, contrar susținerilor instanței de apel, din această omisiune a legiuitorului de a stabili un termen în care să se publice intervenirea decăderii din drepturile asupra brevetului nu se poate deduce obligația OSIM de a acționa în sensul publicării acestei sancțiuni într-un anumit termen considerat rezonabil de către această instanță.

În ceea ce privește faptul că în intervalul dintre intervenirea decăderii pentru neplata taxelor de menținere în vigoare și până la publicarea decăderii și în consecință, formularea cererii de revalidare, a trecut un interval mare de timp în care s-a acumulat o taxă de menținere în vigoare foarte mare, sunt de reținut următoarele.

Așa cum s-a reținut în jurisprudență, titularul de brevet nu este ținut de publicarea sancțiunii decăderii pentru a formula cerere de revalidare. Acesta poate să ceară revalidarea brevetului chiar din momentul intervenirii decăderii.

Or, atâta timp cât chiar în decizia atacată instanța de apel a reținut că "orice titular de brevet diligent ar trebui să se preocupe de cunoașterea si achitarea taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului si că, în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem reclamantul nu ar putea invoca necunoașterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de O.G. nr. 41/1998", cu atât mai mult acesta nu ar putea invoca necunoașterea prevederilor legale exprese ale art. 43 alin. (2), (3) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare la data acordării brevetului dar și la data intervenirii decăderii, potrivit cărora pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenție titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului, iar neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.

Referitor la faptul că OSIM a indicat în notificare o taxă totală de menținere în vigoare pentru perioada dintre decădere și formularea cererii de revalidate, care trebuia achitată pentru a se dispune revalidarea, mai mică decât cea menționată în apel, verificarea acestui aspect și a consecințelor ce decurg din acesta ține de procedura revalidării, reglementă de art. 37 din Lege, care se afla în curs la data formulării cererii de chemare în judecată și care nu face obiectul prezentului litigiu.

Ținând cont de cele expuse anterior, raționamentul instanței de apel prin care a reținut îndeplinirea în cauză a condițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală a OSIM se bazează pe reținerea unor premise eronate cu privire la existența condiției faptei ilicite, care a determinat analiza greșită și a celorlalte condiții, și anume vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 496 și 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci împotriva deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.