ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2017

Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava la emiterea Deciziei de salarizare începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) care să cuprindă salariul de bază brut și sporurile, în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate. 1.1. Prin încheierea de ședință din data de 30 martie 2016, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a trimis spre competentă soluționare secției I civilă a Tribunalului Neamț, dosarul având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani. PENTru a pronunța această încheiere, s-a reținut că litigiul dedus judecății privește obligarea pârâților la emiterea unei decizii de salarizare, respectiv este un litigiu de muncă, și având în vedere că la nivelul tribunalului, în cadrul secției I civile, funcționează complete specializate în instrumentarea unor astfel de cauze, în baza dispozițiilor art. 200 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

A doua instanță învestită. 2.1. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la data de 4 aprilie 2016, sub nr. 965/103/2016*. 2.2. Prin Sentința civilă nr. 836/C din 28 iunie 2016, Tribunalul Neamț, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. PENTru a pronunța această sentință s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea … Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a ... Curții de Apel București ...". Prin urmare, litigiile de natura celui de față urmează a fi soluționat după o procedură specială derogatorie de la dispozițiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum și de la cele din materia contenciosului administrativ, Curtea de Apel București fiind competentă în acest sens.

A treia instanță învestită. 3.1. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iulie 2016, sub nr. 965/103/2016*. 3.2. Prin Sentința civilă nr. 3551 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, în favoarea Tribunalului Neamț. PENTru a pronunța această sentință Curtea de Apel a reținut că, reclamanta nu a învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea unui act administrativ, pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci cu o acțiune în pretenții, capătul de cerere având ca obiect obligația de a face fiind accesoriu, ca remediul pentru înlăturarea pe viitor a prejudiciilor invocate. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120. Personalului auxiliar nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în principal fiind aplicabile dispozițiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce privește competența jurisdicției muncii și asigurărilor sociale (art. 284 din C. muncii și art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004). Dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 se aplică numai acțiunilor care au ca obiect un act administrativ tipic sau asimilat, condiție ce nu este îndeplinită în speță, deoarece reclamanta nu a contestat decizia privind salarizarea, iar din actele dosarului rezultă că nici nu a cerut emiterea unei decizii de reîncadrare, pentru a se plânge de un refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ, ci a cerut doar eliberarea unor copii de pe deciziile deja emise. Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și dispozițiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură săvârșite de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparțină unei instanțe necompetente, Curtea de Apel a apreciat că soluționarea cauzei aparține Tribunalului Neamț, secția I civilă. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă. PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare. În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava la emiterea Deciziei de salarizare începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) care să cuprindă salariul de bază brut și sporurile în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate. De menționat faptul că, pentru stabilirea competenței materiale a instanței trebuie avut în vedere faptul că, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, iar în această calitate se poate adresa instanței competente să judece în materia litigiilor de muncă. În alegerea instanței trebuie să se țină cont de calitatea reclamantului, sens în care se constată că dispozițiile art. 127 din Noul C. proc. civ. reglementează competența facultativă, după cum urmează: (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor. Concluzionând, Înalta Curte constată că litigiul de față face parte din categoria litigiilor de muncă, iar instanța competentă este instanța pe rolul căreia reclamanta a înregistrat, inițial, cererea dedusă judecății.

Soluția Înaltei Curți PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă.