ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, solicitând: - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației de încadrare, în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și în raport de funcția îndeplinită în instanță, - obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la plata diferenței salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum și dobânda legală, începând cu data de 09.04.2015.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 192 din 27.01.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Botoșani, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordinul de salarizare conform dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, a obligat pârâții să achite reclamantei diferențele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și dobânda legală.

Cererile de recurs și motivele de casare invocate Împotriva Sentinței civile nr. 192 din 27.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât pârâtul Tribunalul Botoșani, cât și pârâtul Ministerul Justiției. Recurentul-pârât Tribunalul Botoșani, prin cererea de recurs a criticat sentința recurată, apreciind că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, cum greșit a reținut instanța de fond. O.U.G. nr. 83/2014 vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile prevederile sale, iar judecătorii nu intră în aceste categorii. Recurentul precizează în critica hotărârii că pentru magistrați Legea cadru nr. 284/2010 stabilește un alt sistem pe baza căruia se stabilește încadrarea, iar începând cu 1 ianuarie 2011, drepturile salariale corespunzătoare vechimii au fost stabilite potrivit Legii nr. 285/2010. În ceea ce o privește pe reclamantă, încadrarea sa s-a făcut cu respectarea Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 și a Legii nr. 71/2015, motiv pentru care, recurentul apreciază că se impune anularea hotărârii primei instanțe. Criticile invocate de recurentul-pârât Tribunalul Botoșani se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. Recurentul-pârât Ministerul Justiției în critica sentinței recurate a invocat același raționament ca și Tribunalul Botoșani, apreciind că art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor. Acesta a apreciat că drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite în temeiul Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011. Ministerul Justiției apreciază astfel că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea sa la plata diferențelor salariale către reclamanta, aceasta fiind o obligație exclusivă a anagjatorului. Criticile invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiției se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Apărările formulate în cauză Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât Tribunalul Botoșani apreciind că acesta este întemeiat pentru aceleași motive pe care le-a prezentat în cererea de recurs, considerente pentru care a solicitat admiterea acestuia. Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cele două cereri de recurs.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu al recursului la 06 octombrie 2017. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Atât recurenții-pârâți, cât și intimata-reclamantă nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu. Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu cele două recursuri, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a acestuia, în ședință publică, pentru data de 15 iunie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate și motivul de casare invocat de recurenți, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate. Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de încadrare salarială și, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la plata diferenței salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014. Instanța de fond a admis cererea reclamantei, apreciind-o ca fiind întemeiată deoarece, în ceea ce privește modalitate de stabilire a indemnizație sale de încadrare brută, s-a creat o situație de inegalitate de tratament având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizația de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 conform cărora avansarea se realiza în tranșe de vechime. În acest context, instanța de fond având în vedere prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 71/2015, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 83/2014 a apreciat că s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Înalta Curte apreciază că motivarea instanței de fond este corectă, iar criticile invocate prin cererile de recurs nu sunt întemeiate având în vedere următoarele: În conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, în înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014". Această noțiune a fost avută în vedere cu prilejul reglementării art. 1 alin. (1) și (2) al din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor, în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014. În mod corect, instanță de fond a arătat că această idee rezultă și din cuprinsul raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 s-a făcut în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, fără a se adresa doar unor anumite categorii de salariați, ci tuturor salariaților din sistemul bugetar care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, conform cărora "prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării", precum și cele ale art. 5 alin. (1 2 ) din același act normativ, conform cărora "prevederile alin. (11) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției", Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală prin admiterea acțiunii formulată de reclamantă. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, invocat de recurenții-pârâți și urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursurilor declarat de pârâți, ca nefondate.