ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4436/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/9.02.2016, reclamanta A. a chemat în judecata pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, solicitând:

- obligarea Ministerului Justiției la emiterea ordinului de salarizare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), care să cuprindă indemnizația de încadrare și sporurile în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinita în cadrul instanței;

- obligarea celor trei pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani la acordarea, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferențelor salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în funcție anterior datei de 31.12.2009, în raport cu modalitatea stabilită după data de 01.10.2010, actualizate de la data scadenței până la data plății efective, precum și a dobânzii legale de la data scadenței până la data plății efective.

Prin sentința nr. 1674 din 20 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea ordinului de salarizare care să cuprindă indemnizația de încadrare și sporurile conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu 9.04.2015.

Au fost obligat pârâții să plătească reclamantei diferența salarială rezultată din aplicarea noii indemnizații de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 9.04.2015, diferență ce se va actualiza la data plății efective precum și la plata dobânzii legale aferente diferenței salariale de la 9.04.2015 până la data plății efective.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au formulat recursuri pârâții Tribunalul Botoșani și Ministerul Justiției, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat de către recurentul-pârât Tribunalul Botoșani admiterea recursului, anularea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În esență, s-a considerat că modul de interpretare dat de prima instanță, respectiv că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraților echivalează cu extinderea efectelor acestor dispoziții legale unor categorii pe care legea nu o prevede în mod expres.

De asemenea, s-a arătat că reîncadrarea judecătorilor în funcție, grad și gradație pe clasele de salarizare, precum și stabilirea drepturilor salariale s-a făcut în temeiul Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 și a Legii-cadru nr. 284/2010, ținându-se seama de gradul profesional, vechimea în muncă, vechimea în funcție, dobândite în condițiile legii până la data de 31 decembrie 2010, dispoziții legale în temeiul cărora au fost stabilite și drepturile salariale cuvenite recurentei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ.

S-a solicitat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciindu-se că sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor legale incidente.

S-a considerat că s-a dispus, în mod greșit, obligarea și a Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, în condițiile în care instanța angajatoare este cea care are această atribuție.

A mai fost criticată reținerea primei instanțe în sensul că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile și judecătorilor, prin aceasta adăugându-se la norma legală, contrar atribuției instanței de aplicare a legii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului formulat de Tribunalul Botoșani și admiterea recursului formulat de Ministerul Justiției, casarea parțială a sentinței, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de încadrare salarială și, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la plata diferenței salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanța de fond a admis cererea reclamantei, apreciind-o ca fiind întemeiată deoarece, în ceea ce privește modalitate de stabilire a indemnizație sale de încadrare brută, s-a creat o situație de inegalitate de tratament având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizația de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 conform cărora avansarea se realiza în tranșe de vechime.

În acest context, instanța de fond având în vedere prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 71/2015, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 83/2014 a apreciat că s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanței de fond este corectă, iar criticile invocate prin cererile de recurs nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, în înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014". Această noțiune a fost avută în vedere cu prilejul reglementării art. 1 alin. (1) și (2) al din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor, în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În mod corect, instanță de fond a arătat că această idee rezultă și din cuprinsul raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 s-a făcut în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, fără a se adresa doar unor anumite categorii de salariați, ci tuturor salariaților din sistemul bugetar care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, conform cărora "prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării", precum și cele ale art. 5 alin. (1

2

) din același act normativ, conform cărora "prevederile alin. (11) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției", Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală prin admiterea acțiunii formulată de reclamantă.

În schimb, Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea recurentului-pârât Ministerul Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat pe pârât să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Tribunalul Botoșani, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate, pentru lipsa calității procesuale pasive pentru acest capăt de cerere, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1674 din 20 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale rezultate, pentru lipsa calității procesuale pasive pentru acest capăt de cerere.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de Tribunalul Botoșani împotriva sentinței nr. 1674 din 20 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP